Ionuţ Isac, noul director EY România în departamentul Technology Consulting
Reading Time: < 1 minutIonuţ Isac s-a alăturat EY România în calitate de director în cadrul departamentului Technology Consulting.
În noul său rol, va fi responsabil de furnizarea celor mai bune soluții tehnologice pentru clienţii EY atât la nivel local, cât şi internaţional, cu accent pe soluții de securitate cibernetică, tehnologii emergente, transformare digitală și extinderea domeniului de activitate al EY în proiecte complexe pentru clienții actuali și cei noi.
Ionuț Isac are o experiență profesională vastă în sectorul IT în cadrul mai multor companii de top din domeniul tehnologiei. Expertiza sa acoperă un spectru larg de competențe, inclusiv din zona leadershipului tehnic în cadrul unor domenii cheie, precum securitate cibernetică, cloud, dezvoltare software, dar şi în definirea strategiei de creştere şi dezvoltare a businessului şi a echipelor, inovare, managementul P&L ş.a..
„Experiența profesională dobândită de Ionuț, în sectorul IT prin prisma proiectelor complexe, atât la nivel local, dar mai ales internațional, aduce un plus de valoare în echipa noastră și va contribui la creșterea businessului nostru de tehnologie în zona de securitate cibernetică şi tehnologii emergente„
Cătălina Dodu, Partener, lider al departamentului de Consultanţă, EY România şi Cybersecurity Leader EY South Cluster
Ionuţ Isac deţine o diplomă de licenţă în informatică la Queen Mary University of London și a absolvit studiile postuniversitare în domeniul sistemelor informatice de afaceri la University of Westminster, Marea Britanie.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz