Ionuț Bălan: La arabi, cel mai mult mă sperie algebra

Reading Time: 3 minute

Europenii îi bagă pe toți arabii în aceeași oală și le pun eticheta de teroriști. Dar, în urmă cu 800 de ani, Fibonacci avea altă părere, că arabii sunt oameni bine educați, nu extremiști religioși care recurg la violență.

de Ionuț Bălan

După ce studiază matematica cu profesori arabi și face cunoștință cu algebra lui Al-Khwarizmi, italianul introduce în Europa cifrele arabe. La acel moment arabii încă ocupau o parte importantă din Peninsula Iberică, Granada. Cu precizarea că atât timp cât arabii au trăit în tihnă, în societatea lor autarhică, de tip feudal, au avut o pătură ce a dezvoltat – cu mult înaintea europenilor – algebra, trigonometria, chimia. Marile progrese din inginerie, agricultură și medicină aparțin tot arabilor, chiar și prima universitate din lume.

Da, dar cam în momentul în care arabii își îndreptau cunoștințele spre arhitectură, care cerea cunoștințe solide de matematică, fizică, inginerie, au intervenit războaiele. Și atunci s-a observat că societatea arabă este segregată. La război mergea mulțimea, nu elita ce genera avans tehnologic. Chiar dacă masele acceptau ceea ce primeau de la elită – cum ar fi construirea caselor în stil maur – ele nu aveau nicio contribuție.

Așadar, în momentul în care s-a organizat rezistența împotriva arabilor și în Spania a început Reconquista, marea problemă a societății arabe s-a văzut că era segregarea socială. Organizarea în caste, cu diferențe foarte mari între acestea, în funcție de meseria fiecăruia. Educația nu a pătruns uniform în societate, pentru că sistemul de organizare era feudal. Iar cei care au plecat la luptă nu au fost medicii, profesorii, inginerii sau arhitecții, ci aceia de la nivelurile de jos, unde educația n-a pătruns. Și cam de acolo s-au ales și conducătorii.

În ciuda faptului că europenii pe vremea lui Fibonacci și a Cidului erau mai înapoiați din punct de vedere științific și cultural, au venit cu principii de organizare mai bune, care au culminat cu democrațiile moderne, în vreme ce sistemul de organizare arab a reprezentat un evident handicap în situația unui conflict armat.

Singura care a reușit – în ciuda intereselor și preocupărilor diferite – să-i țină uniți pe arabi a fost religia. Acest element de coeziune a devenit în timp, în sute de ani, unul care, exacerbat, a provocat revolte împotriva celor ce au încercat să profite de pe urma slabei organizări sociale a arabilor. Și din păcate, reiterez, conducătorii arabilor nu provin din rândul elitelor culturale, ci de la baza societății, și ca să o poată domina se erijează în lideri religioși.

Ca să rezum, arabii au dezvoltat știința și cultura, și, ca dovadă, numerele de la 1 la 9 sunt folosite în întreaga lume. Din nefericire, aceste merite sunt prea puțin recunoscute, ceea ce generează frustrare, care se asociază cu faptul că poporul arab a fost extrem de dificil de condus. Dar aceste probleme au intervenit, nota bene!, într-un context în care nu s-a renunțat la privilegiile de castă. Dacă educația ar fi fost generalizată la nivelul maselor, nu s-ar mai fi exacerbat sentimentul religios și nu li s-ar mai fi pus acum arabilor eticheta de teroriști și extremiști.

Deci vina e cumva împărțită, pe de o parte, nu s-au organizat social mai bine, și-au păstrat castele și nu au generalizat educația, însă, pe de altă parte, s-au găsit mereu sub presiunea nerecunoașterii meritelor celor care au dezvoltat matematica, fizica, arhitectura, filosofia, medicina și cultura într-un moment în care Europa se afla sub dominația celor denumiți de romani barbari. În fine, e greu de spus dacă lipsa dorinței de a reforma societatea arabă și a generaliza educația la nivelul întregii populații a reprezentat o hotărâre conștientă a unor conducători, care au dorit să conserve cu bună știință visceralitatea, ori, pur și simplu, o decizie menită să conserve privilegii materiale.

Dar, oricum ar fi, recunoașterea meritelor elitelor arabe reprezintă un element important ce poate detensiona. Recunoașterea ar trebui să vină atât din partea celor care îi refuză poporului accesul la educație și-l îndreaptă spre fundamentalism religios, cât și a occidentalilor. Numai că, până una-alta, dictaturile laice care au încercat democratizarea educației – Saddam, Mubarak, Gaddafi – au fost subminate de inițiatorii primăverii arabe.

Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei “Finanțiștii”, publicist la “Jurnalul Național”, “Săptămâna financiară”, “Piața financiară”, “Curentul”, “Bursa”, “Evenimentul zilei”. Mai multe materiale de același autor găsiți pe www.bloguluibalan.ro.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 356 (16 septembrie – 15 octombrie 2021). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.