Ionuț Bălan: De ce e scumpă RCA? Fiindcă drumurile-s publice și șofatul dreptul omului

Ionuț Bălan: De ce e scumpă RCA? Fiindcă drumurile-s publice și șofatul dreptul omului

Într-o lume în care șoselele și autostrăzile s-ar afla în proprietate privată și șoferii ar plăti proprietarilor tarif de utilizare a lor, patronii de drumuri ar ajunge să le interzică celor mai periculoși șoferi să mai intre cu mașina pe proprietățile lor. Statul nu poate face, însă, așa ceva.

de Ionuț Bălan

Să ne imaginăm un restaurant sau un bar – proprietate privată, bineînțeles, pentru că sperăm că au apus pentru totdeauna vremurile în care statul deținea și gestiona „unități de alimentație publică”. Să ne mai imaginăm că, în localul respectiv, vin zilnic să mănânce sau să bea cafea ori bere persoane atât de neatente și neîndemânatice încât de fiecare dată, fără excepție, reușesc să cauzeze prejudicii celorlalți clienți și stabilimentului ca atare: pahare, sticle și farfurii vărsate sau sparte, geamuri sparte etc. Sau persoane atât de puțin sensibile la prezența semenilor lor – eventual sub influența alcoolului sau a drogurilor, dar nu neapărat – încât comit nonstop aceleași pagube, dar nu din zăpăceală, ci din lipsă de educație și de minimă empatie socială. Și, mai rău, îi agresează continuu verbal și fizic pe ceilalți clienți, precum și pe angajați.

Cum ne putem imagina că ar proceda cu astfel de cazuri patronii și managerii respectivelor localuri? I-ar obliga pe toți potențialii clienți să cumpere și să prezinte la intrare polițe de asigurare a răspunderii civile pentru cazul în care ar produce astfel de daune? Sau ar uza de dreptul lor suveran de a-și selecta clientela și, după ce le-ar acorda celor care provoacă stricăciuni și recalcitranților a doua, a treia și poate și a patra șansă, le-ar interzice definitiv să mai calce pe acolo?

Statisticile arată că există șoferi care cauzează de câteva ori pe an, an de an, accidente cu pagube materiale și eventual și vătămări corporale. Și nimic din elementele actualului sistem nu pare să-i dea pe brazdă, nici scumpirea penalizatoare a poliței RCA, nici amenzile și nici celelalte sancțiuni aplicate de Poliție.

E drept, legislația în vigoare prevede situații în care permisul de conducere e anulat, cum ar fi cea în care șoferul vinovat este condamnat definitiv în instanță pentru consumul de alcool peste un anumit nivel, ceea ce constituie un risc extrem. Însă, după o anumită perioadă, conducătorul auto poate da din nou examen pentru a obține permis. Practic, nu există nicio modalitate de a-i împiedica definitiv să mai iasă pe carosabil. A circula cu mașina pe drumurile publice e dreptul omului.

Ne putem imagina cu un grad rezonabil de certitudine că, într-o lume în care șoselele și autostrăzile s-ar afla în proprietate privată și șoferii ar plăti proprietarilor tarif de utilizare a lor, patronii de drumuri ar ajunge să le interzică pur și simplu celor mai periculoși șoferi să mai intre cu mașina pe proprietățile lor. Bineînțeles, după sancțiuni intermediare care ar consta în scumpiri penalizatoare usturătoare ale tarifului de utilizare. Dar în cele din urmă patronii ar realiza că pierd mai puțin dacă nu încasează tarif de utilizare de la respectivii șoferi decât dacă i-ar lăsa să-i prejudicieze pe ceilalți clienți ai lor.

Nu trăim însă într-o astfel de lume, ci într-una în care drumurile sunt monopol de stat. Iar administratorii acestora nici măcar nu se ocupă direct de identificarea și sancționarea celor care încalcă regulile de circulație și îi prejudiciază pe ceilalți participanți la trafic. Cu asta se ocupă Poliția.

În treacăt fie spus, e aberant că regulile de circulație sunt codificate ca legislație în sine, respectiv că nerespectarea lor atrage sancțiuni și în situațiile în care nimeni nu e păgubit. Regulile de circulație ar trebui să reprezinte exclusiv acel bagaj de cunoștințe și deprinderi teoretice și practice necesar pentru a circula cu mașina protejând siguranța celorlalți și a ta proprie. Ar trebui sancționată exclusiv cauzarea de prejudicii.

Dar să revenim. În actualul statu-quo instituțional, grija statului, ca proprietar și administrator de drumuri, este nu să-i îndepărteze de pe carosabil pe păgubitorii recediviști incurabili, ci de a face în așa fel încât, post-factum, cei prejudiciați să fie despăgubiți cu bani. Asta pentru că, oricum, construcția și întreținerea drumurilor se fac cu bani publici luați prin coerciție de la contribuabili, iar statul nu are concurență în businessul rutier. De ce și-ar proteja atunci clienții disciplinați?

Astfel s-a inventat RCA-ul, care este un soi de sistem de „asigurare socială” de răspundere civilă menită să-i protejeze cât de cât pe cei păgubiți în cazurile în care vinovații nu au bani pentru a plăti din buzunar despăgubirile cuvenite, dar și de lentoarea proceselor în justiție. Practic, fiind obligatorie, asigurarea RCA este un sistem de redistribuire a veniturilor, de la șoferii disciplinați către cei păgubitori, iar de acolo la păgubiți. RCA-ul a fost comparat de multe ori cu o taxă, însă cel mai mult seamănă cu o contribuție de asigurări sociale.

Însă cum se întâmplă cu toate asigurările sociale de stat, nu poți refuza pe nimeni. Asigurătorii privați care vând polițe de viață și de sănătate pot să nu-i accepte pe cei care prezintă risc prea mare, nu doar să le ceară prețuri piperate. Cum însă să refuzi să vinzi o asigurare obligatorie?

Tot ce poți să faci, în aceste condiții, este să aplici riguros regulile actuariale și să stabilești tarife de primă corespunzătoare riscului asumat. Însă nici măcar asta nu se întâmplă, după cum o demonstrează răsunătoarele falimente din asigurări din ultima perioadă. Pentru că este greu să reziști stimulentului pervers al obligativității RCA: nu mai trebuie să convingi clientul că are realmente nevoie de produsul tău. Iar de suferit suferă tot victimele, cărora li se întârzie, diminuează sau refuză despăgubirile cuvenite. Iar pentru ca hazardul moral să fie complet, există și Fondul de Garantare din asigurări, care nu este altceva decât o metodă prin care asiguratorii disciplinați și riguroși plătesc oalele sparte de cei necinstiți sau nesăbuiți.

Pentru că guvernul, proprietarul monopolist al drumurilor publice, nu are niciun interes să-i îndepărteze definitiv de pe carosabil pe șoferii periculoși, bula riscurilor necotate corect de asigurătorii RCA s-a spart în cele din urmă, iar primele de asigurare au explodat. Și statul ce face? Plafonează prețurile la RCA. Cu alte cuvinte, îi obligă pe asigurători să-și încalce propriile reguli actuariale și să nu coteze riscul în mod corect, diminuând astfel și mai mult banii de despăgubiri pentru victime.

Probabil că, în cele din urmă, intervenția statului va fi dusă la ultimele ei consecințe și se va ajunge ca despăgubirile RCA pe care asigurătorii nu le mai pot achita să fie suportate în cele din urmă de la buget, adică de toți contribuabilii. N-ar fi, de altfel, nimic surprinzător în asta. Am văzut deja că întreg sistemul RCA este unul de redistribuire a veniturilor și de socializare a pierderilor. 

Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei “Finanțiștii”, publicist la “Jurnalul Național”, “Săptămâna financiară”, “Piața financiară”, “Curentul”, “Bursa”, “Evenimentul zilei”. Mai multe materiale de același autor găsiți pe www.bloguluibalan.ro.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 374 (16 iunie – 16 iulie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.