Ionuț Bălan: Cine își asumă eșecul monetarismului?

Ionuț Bălan: Cine își asumă eșecul monetarismului?

Relaxarea cantitativă făcută de principalele bănci centrale ale lumii e un fiasco, dar nimeni nu-și asumă eșecul monetarismului. Banii băltesc în sistemele financiare și provoacă inflație doar în măsura în care trec prin economia reală, ceea ce ar cam contrazice postulatul lui Milton Friedman, potrivit căruia inflația este întotdeauna și pretutindeni un fenomen monetar.

de Ionuț Bălan

Da, inflația e un fenomen monetar – o masă bănească în exces –, dar numai ca efect și mod de calcul. Cauza e deficitul de minute lucrate de angajați, cel de productivitate a utilajelor, prețurile de transfer asigurate de o politică monetară neadecvată ori lipsa capacității manageriale a antreprenorilor și guvernanților. Din păcate, pentru că monetarismul acționează doar asupra componentei de politică monetară și a unor anticipații ce se consideră a fi raționale (dar al căror tratament e superficial când se apelează numai la pârghia monetară, în timp ce cea fiscală e ghidată în mod greșit, iar cea structurală deloc), în loc să se ajungă la stabilitatea macroeconomică, se consolidează politicul și marketingul. Ceea ce face să discutăm de o anumită rezistență la restructurarea pentru conservarea puterii politicului și a marilor corporații aflate în directă conexiune, în detrimentul piețelor și a intrării de noi întreprinzători pe acestea și a producerii de mai multe evenimente. În fapt, când vorbim despre conservarea puterii politicienilor este o exprimare destul de soft, fiindcă se poate discuta pe șleau despre sprijinirea unor state mafiote cu ajutorul politicului și al marketingului.

Odată date aceste explicații, putem să ne dăm seama de ce e băgată la înaintare o politică ce se bazează pe o accepțiune monetaristă greșită, ce a reprezentat un trend internațional convenabil unei clase politice, aflate încă la putere, care-i permite să dea vina pe altcineva pentru greșelile sale, respectiv pe bancheri, alții decât cei aflați într-un sistem relațional cu politicul.

Simplificând chestiunea și întorcându-ne la firul principal al discuției, pentru că diversele forme de neperformanță nu pot fi aduse facil la un numitor comun, se recurge la instrumentul cu cel mai mare grad de standardizare: banii. Deci se poate pune semnul egal între inflație și lipsa de eficiență întotdeauna, nu doar uneori. Inflația e un fenomen monetar doar ca exprimare, nu în esența lui, destinat compensării pierderilor de productivitate.

Ca să rezum, e ușor să pretinzi că dacă manevrezi dobânzile sau reprimi cererea agregată, după cum susține monetarismul, vei reuși să soluționezi chestiunea inflației. La noi, de pildă, ani în șir fiscalitatea a crescut cu procente importante. Dar ce relevanță poate avea jumătate de procent de dobândă de politică monetară, pe lângă cât de mare e influența impozitelor?

Precizez acest lucru pentru a întreba la ce ar trebui să reacționeze banca centrală când dinamica prețurilor de consum diferă de cea a prețurilor din întreaga economie – reflectată de deflatorul PIB – ca urmare a impactului taxării?

Cei care pretind că politica monetară are rol determinant și n-aduc vorba de fiscal sau structural nu identifică principii și cum trebuie să se schimbe paradigma. Probabil că ei și-ar dori ca banca centrală să „albească” toate inițiativele politicienilor, oricât de vicioase ar fi ele.

Acest lucru, cu o ultimă precizare: afirmația lui Milton Friedman legată de relația inflație masă monetară nu e izomorfă. Politica monetară nu combate, de fapt, inflația, ci doar realizează o distribuție a prețurilor. Prețul banilor nu devine unul “corect” când lipsa productivității e “combătută” cu relaxarea cantitativă (quantitative easing – QE).

Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei “Finanțiștii”, publicist la “Jurnalul Național”, “Săptămâna financiară”, “Piața financiară”, “Curentul”, “Bursa”, “Evenimentul zilei”. Mai multe materiale de același autor găsiți pe www.bloguluibalan.ro.