MarComm

Ionela Buta este noul Chief Operations Officer al McCann Worldgroup România

1 apr. 2021 3 min

Ionela Buta este noul Chief Operations Officer al McCann Worldgroup România

Reading Time: 3 minute

Cu o experiență de peste 18 ani în industria publicității digitale dintre care 9 ani ca parte a echipei agenției MRM România, Ionela Buta este promovată că Chief Operations Officer al McCann Worldgroup România, aceasta continuând să supervizeze în continuare și operațiunile de business ale MRM România, din poziția de CEO.  

Absolventă al Universității Politehnice București, Ionela Buta a intrat în lumea publicității digitale în 2003, chiar la începuturile ei.

A făcut parte din echipa de management a primei agenții digitale din România, Kinecto, contribuind la dezvoltarea ei timp de 8 ani. În 2012 s-a alăturat agenției MRM România, mai întâi în calitate de Client Service Director, trei ani mai târziu devenind Deputy CEO, iar din 2016 CEO-ul companiei.

„Aproape întreaga mea carieră a fost în publicitate, în digital, deci se poate spune că am “crescut” în acest context și cred că asta m-a ajutat foarte mult. Comportamentul acestui mediu m-a învățat și m-a ajutat și în business. Mediul digital este în permanentă schimbare, tehnologia având cea mai accelerată creștere în istoria omenirii, iar noi a trebuit să ne adaptăm mereu, să căutăm ce e nou, să aplicăm și să ne pregătim pentru what’s next. În rolul de COO pe McCann Worldgroup România, vin pregătită cu tot ce am învățat și aplicat până acum, doar că vorbim de o scară mai mare, care pentru mine este o provocare binevenită. Voi fi implicată în operațiunile grupului, care vor avea ca rezultant eficientizare, consistentă în tot ceea ce facem și excelență în inițiativele și obiectivele agențiilor din cadrul grupului. Cred foarte tare în oameni și în identificarea superputerilor fiecăruia și chiar asta vrea să fac: să folosim aceste superputeri la nivel de grup pentru a veni cu o ofertă ancorată în provocările actuale și un process agil. Îmi propun să inovam procesele, să descoperim moduri noi de a lucra și să continuăm să ne depășim cu fiecare campanie pe care o vom lansa”, menționează Ionela Buta, Chief Operations Officer McCann Worldgroup România și Chief Executive Officer MRM România.

În MRM România, Ionela a avut un rol activ în reorganizarea și creșterea agenției, a creat capabilități noi și a extins businessul agenției pe segmentul B2B, a dezvoltat un departament de conținut, a creat un centru de tehnologie la București, MRM România făcând parte din cele 5 birouri globale ale McCann Worldgroup în zona de voice excellence.

Timp de 5 ani, MRM România a fost agenția digitală a anului în România și a fost inclusă în top 50 agenții digitale din lume (WARC 2020).

La nivel de creștere a business-ului, în 2019, MRM România a înregistrat o creștere de 80% a cifrei de afacere comparativ cu anul precedent.

Echipa de management a McCann Worldgroup este condusă de Sagit Tzur-Lahav, Chief Executive Officer, care îi are alături pe Beatrice Iftimi – Head of Business & Chief Growth Officer, Ruxandra Moscu – Chief Financial Officer, Cătălin Dobre – Chief Creative Officer și Mihai Trandafir – Managing Director, UM România.

„Combinația extraordinară de spirit antreprenorial și talent ne reprezintă că și companie. Transformările sunt parte din AND-ul nostru, suntem deschiși către lucruri noi și știm să reacționăm rapid. Am testat aceste calități în 2020 și continuăm să le testăm în 2021. Suntem mândri de realizările de până acum și suntem mai ales conștienți că suntem aici datorită oamenilor talentați pe care îi avem alături iar Ionela Buta este un bun exemplu în această privința. Un antreprenor înnăscut, Ionela este responsabilă de inovația digitală prin care am trecut la nivel de grup și a fost un om cheie în cele mai reușite decizii de business luate în ultimii ani” a spus Sagit Tzur Lahav, CEO McCann Worldgroup România.

Cătălin Dobre, Chief Creative Officer McCann Worldgroup România & Regional Creative Director McCann CEE: „Suntem un grup cu o cultură creativă foarte puternică. Această cultură a fost crescută în timp de oameni care cred în aceleași valori, care mereu își împing limitele, care găsesc cele mai inovatoare soluții de business și de comunicare. Ionela este unul dintre oamenii care și-a pus amprenta decisiv asupra acestei culturi, o persoană pe care o admir enorm pentru ambiția și pentru viziunea ei. Cu Ionela în noul ei rol o să reușim să explorăm noi teritorii și să ne împingem ambițiile și mai departe”

McCann Worldgroup România are relaţii de parteneriat îndelungate cu unele dintre cele mai importante companii de pe piaţă: Coca-Cola, Vodafone, KFC, Nestle, L’Oréal, MasterCard Europe, Mega Image, Heineken Romania, Unilever. Din grupul de comunicare McCann WorldGroup România fac parte agenţiile McCann Bucharest, Momentum, UM, McCann PR şi MRM Romania. La nivel internaţional, este parte a McCann WorldGroup – una dintre cele mai puternice reţele de advertising cu birouri în 205 oraşe din 132 de ţări. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: