Creativitate Interviuri Lifestyle

Ion Tucă, Asociația pentru Patrimoniul Regal: Arhitecții Peleșului prind viață la Vila Șipot 

15 nov. 2023 4 min

Ion Tucă, Asociația pentru Patrimoniul Regal: Arhitecții Peleșului prind viață la Vila Șipot 

Reading Time: 4 minute

Vila Șipot – Galeria Arhitecților de la Peleș – este aproape de reintrarea în circuitul turistic, după ample lucrări, o investiție de peste 500.000 de euro. Am stat de vorbă cu Ion Tucă, director executiv al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, despre cel mai mare efort de restaurare a patrimoniului istoric al Domeniului Regal Sinaia din ultimii 60 de ani. 

Turiștii în vilegiatură prin Sinaia pot remarca faptul că vila Șipot, aflată între Economat și Pelișor, se află „înveșmântată” în schele, un întreg șantier se află în derulare. Ce se întâmplă aici? 

Vila Șipot este printre primele proiecte de patrimoniu construit gestionate de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș. Este o mare provocare, dacă vreți, în care am cooptat numeroși parteneri – arhitecți, studenți, ingineri, producători de grinzi, de materiale, sponsori – prin care ne-am propus să refacem această bijuterie exact cum a imaginat-o creatorul său, arhitectul Casei Regale, Karel Líman. Lucrările de restaurare au ca obiectiv reincluderea Casei Arhitectului în circuitul turistic. Trebuie să știți că vila a revenit în posesia regelui Mihai în anul 2011, fiind preluată de la Regia Protocolului de Stat, care o exploatase până atunci în regim de vilă turistică. Nu s-au făcut în acea perioadă investiții majore în restaurarea și întreținerea ei. Interiorul a fost menținut la limita funcționalității și amenajat fără simț estetic sau reguli de design. În timp, toate aceste lucrări efectuate din necesitate, fără o responsabilitate asumată față de durabilitate, au dus la o degradare profundă a tâmplăriei, pereților, instalațiilor și decorațiunilor. Aceste neajunsuri și infiltrațiile din acoperiș constatate în 2011, la preluarea clădirii, au făcut ca vila să nu mai poată fi deschisă publicului. Ne străduim să schimbăm această stare de fapt.  

Consolidare si restaurare Vila Sipot Sinaia1

Care este istoricul vilei Șipot? 

Clădirea se află în apropiere de pârâul Peleș, ce curge în stânga, și face parte dintr-un ansamblu de clădiri administrative ale Domeniului Regal. E amplasată în imediata vecinătate a Corpului de Gardă și a Economatului, cum bine ați subliniat. Acestea au fost construite în jurul unei piațete, pe tipicul așezătorilor germane medievale. Proiectată de Karel Líman, vila Șipot a găzduit de la bun început biroul regal de arhitectură, dar și locuința de serviciu a arhitectului-șef. În 1929, de la moartea lui Líman, apartamentul a fost preluat de către succesorul său, arhitectul Jean Ernest. Practic, aici erau birourile celor care lucrau la proiectele Casei Regale. Líman avea un apartament și în București, dar prefera să stea aici, la mansardă, pentru a fi aproape de planurile sale și de colegii dumnealui. În plus, avea liniște… În vila Șipot au fost imaginate foarte multe dintre proiectele de restaurare de care astăzi ne bucurăm cu toții. Aici venea deseori regele Carol I. Am citit în cartea lui Eugeniu Arthur Buhman despre Líman că aproape în fiecare zi îl vizita regele în biroul de arhitectură și discutau amândoi cu multă patimă. Nu de puține ori, arhitectul era nevoit să prezinte macheta în ipsos, redusă, ca regele să-și poată da seama exact de cum urma să fie în realitate construcția plănuită. Așadar avem o clădire cu o valoare istorică deosebită. Nu doar arhitecturală. Ne dorim ca tot mai mulți români – dar și străini – să afle toate aceste detalii, să vină să vadă Casa Arhitectului și să laude România.  

Karel Liman

Cum a ajuns Karol Líman să lucreze în România? 

Líman a făcut parte din acea categorie de specialiști aduși – sau veniți – din Europa la jumătatea secolului al XX-lea pentru a reconstrui țara… în multe domenii. Noi nu aveam la acea vreme posibilitatea de a crea ingineri sau arhitecți, ca să dau doar două exemple. Apoi, regele Carol I a avut o viziune pe termen lung: a vrut să dea României o „față” europeană. A restaurat, a clădit, a construit. Ca și regele Ferdinand și regina Maria, mai târziu. Karel Líman a fost o personalitate complexă, sensibilă, era vorbitor de mai multe limbi străine. Originar din Cehia, provenea dintr-o familie cu tradiție în prelucrarea lemnului. De altfel, toată viața a iubit lemnul și a imaginat o mulțime de piese și accesorii de mobilier originale. Găsim aceste detalii chiar și în însemnările reginei Maria. Tot ce înseamnă interior la Peleș este gândit de el. E ceea ce numim „ebenist”, un maestru în arta lemnului. A studiat la Viena, dar a rămas mereu cu sufletul alături de națiunea lui, fiind apropiat al comunității cehe din Viena. A fost arhitect-șef al Casei Regale până la moartea sa și a avut și alte atribuții administrative, fiind un om de nădejde al Familiei Regale. De asemenea, a fost implicat și în restaurarea frumoasei biserici Trei Ierarhi din Iași,  a palatului Cotroceni, a reamenajat interioarele castelului Bran.  

Ce s-a realizat până acum la vila Șipot, ce alte lucrări sunt în desfășurare?  

Lucrările de renovare și consolidare au fost demarate la jumătatea anului trecut și reprezintă cel mai mare efort de conservare, restaurare și dezvoltare a patrimoniului istoric, arhitectural și natural al Domeniului Regal Sinaia din ultimii 60 de ani. Una dintre cele mai speciale lucrări sunt vitraliile ce portretizează arhitecții Castelului Peleș. Acestea vor fi montate în viitoarea Galerie a Arhitecților Peleșului. Vitraliile reprezintă un element de o valoare arhitecturală aparte, asociat direct identității regalității române, iar restaurarea lor a fost o componentă extrem de importantă în cadrul procesului de consolidare a construcției. Printre obiectivele principale ale proiectului de restaurare se numără deschiderea, în cadrul vilei Șipot, a Galeriei Arhitecților Peleșului, un spațiu expozițional unic, dedicat arhitecților care au construit și dezvoltat Domeniul Regal Sinaia, după viziunea regelui Carol I, de la primele planuri ale Castelului Peleș, la întregul ansamblu arhitectural și peisagistic existent astăzi. 

Am lucrat mult cu studenți, am organizat periodic workshop-uri și suntem extrem de încântați și onorați că tânăra generație este entuziasmată de Domeniul Regal și de patrimoniul Peleșului în ansamblul lui.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 378 (6 noiembrie – 6 decembrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: