Ioji Kappl, Phoenix/Meșterii Rock: Condiția de jertfă a Artistului

Josef “Ioji” Kappl, legendarul basist (Meșterii Rock, Pasărea Rock, Phoenix) a devenit timișorean prin ”adopție”, grație pasiunii pentru muzica rock declanșată de trupa de pe Bega, Phoenix (inițial Sfinții), în anii ’60. Amprenta sa, în sound-ul etno-rock al trupei Phoenix, în compozițiile care străbat timpul aidoma filonului folcloric autentic românesc, este una inconfundabilă. Ne-am reîntâlnit cu ”meșterul rock” Ioji Kappl, cu ocazia proiectului #BizTimișoara”, pentru a discuta despre legendele rock românești, dar și despre viitorul, prin creație și jertfă, al Artistului.

Nu este un secret, sunteți născut în Petrila (jud. Hunedoara). Cum ați devenit ”timișorean”?

Da, sunt născut în Petrila, după două luni de la întoarcerea părinților mei din Ucraina, regiunea Dombas, în acea vreme URSS, unde aceștia fuseseră deportați după al doilea război mondial, alături de mulți alții de origine germană, în scopul refacerilor ravagiilor lăsate în urmă de război. Petrila anilor ‘50 și începutul anilor ‘60, ca de altfel și Petroșani, erau două orășele vecine în care populația avea parte de activități culturale și sportive intense. La 14 ani am înființat împreună cu fratele meu și alți trei prieteni formația “Color”, în cadrul Casei de Cultură din Petroșani, unde cântam la seri de dans, la joia tineretului și făceam chiar turnee prin regiune cu soliști și actori consacrați ca Dan Spătaru, Gioni Dimitriu, Anca Agemolu, Horia Șerbănescu, etc. Aceștia beneficiau de hotel, iar noi împreună cu soliștii noștri dormeam pe scenă, unde demontam cortina, o întindeam pe podea și ne culcam pe jumătatea ei, iar cu cealaltă jumătate ne acopeream, în veselie și voie bună! Ascultam de zor emisiunile transmise de postul de radio Europa Liberă și eram bine informați despre muzica vestului, care ne-a influențat și ne-a fost școală. Cu cât mă apropiam de vârsta maturității, cu atât mai mult priveam spre orașul din vestul țării, din care se răspândea în toată țara imaginea unui oraș cosmopolit, cu orientări liberale vestice și din care răsuna muzica unei trupe noi cu un nume sonor, dar neobișnuit pentru acele vremuri în care domina propaganda comunistă. Este vorba de “Sfinții”, mai târziu “Phoenix”. Atras ca un magnet de imaginea acestui oraș, am hotărât ca după examenul de bacalaureat, să mă înscriu la examenul de admitere la Facultatea de Muzică din Timișoara. Astfel în primăvara anului 1969 mi-am luat inima-n dinți și am plecat la Timișoara, cu gândul de a reuși să iau admiterea la Facultatea de Muzică și să ajung membru al Formației celebre Phoenix. Ceea ce a urmat a fost “Veni, vidi, vici” din punctul meu de vedere!

Cum s-a născut ”sound-ul” etno-rock de la Phoenix?

 Desigur, nu suntem cei care au inventat genul de muzică “etno-rock”. Chiar și în țară au existat, înainte de varianta noastră a Phoenix-ului anilor ‘70, trupe ca Sincron care prelucrau piese din folclorul cotidian, sau chiar și cei din Phoenix-ul anilor ‘60, care au prelucrat piese ca “Bun îi vinu’ ghiurghiuliu”! Însă noi, (aici fiind vorba de Nicu Covaci și Ioji Kappl), după ce conducerea țării din acea vreme, influențată de revoluția culturală ce avusese loc în Coreea de Nord, impusese tuturor artiștilor din țară să se inspire din folclorul românesc, am folosit constructiv acel moment, pășind pe calea inspirației din folclorul autentic românesc, nu din cel considerat de zbirii conducătorului ca folclor! Acesta a fost momentul în care s-a creat acel sound tipic pentru Phoenix-ul anilor ‘70 în formula sa de aur!

Noi, bine documentați, am împrumutat din folclorul autentic românesc și balcanic, elementele caracteristice acestuia ca ritmica, melodica, modurile populare, măsuri mixte și asimetrice, am imitat cu instrumentele electrice sunetul buciumului, cavalului, al fluierului, chiar și al buhaiului. Mergând pe acest drum am realizat cele mai frumoase capodopere ale muzicii rock românești!

Pe primul album, “Cei ce ne-au dat nume”, se află deja, pe lângă prelucrări și adaptări din folclor ca “Păpărugă”, “A oilor”, “Bocet la mamă” și compoziții proprii în acest context. S-a ajuns ca pe următoarele albume, “Mugur de fluier” și “Cantafabule” să fie doar compoziții proprii realizate în contextul inspirației din folclorul autentic românesc și balcanic, bine mixate cu elemente ale muzicii rock internaționale. Amprenta noastră este inconfundabilă!

În plină glorie, anii ’70, cum erați priviți la Timisoara? Era o rivalitate (culturală) cu alte regiuni sau cu Bucurestiul?

După vacanța de vară a anului 1971, Phoenix s-a dizolvat complet, iar Covaci, rămânând singur, și-a făcut desigur un plan de refacere a trupei. Primul său pas a fost atunci când m-a contactat și mi-a propus colaborarea în scopul reformării trupei Phoenix pe baza unei muzici noi inspirate din folclor! În timp ce începusem lucrul la realizarea acestui plan, se zvonea în Timișoara că Phoenix va cânta de-acum încolo “muzică populară”, lucru care i-a indignat pe mulți timișoreni, mai ales pe fanii Phoenix-ului vechi, cu Moni Bordeianu, care plecase în ‘69 în SUA. Chiar și Mircea Baniciu, care între timp devenise solistul vocal al trupei și Cornel Liuba, toboșarul de-atunci al trupei erau indignați și stupefiați la auzul acestui zvon! Noi doi am rămas însă neimpresionați de atitudinea lor și ne-am văzut de în continuare de treabă!

 Lucrurile s-au schimbat însă radical după premiera spectacolului “Cei ce ne-au dat nume”, primul spectacol al noului Phoenix, din februarie ‘72 la Casa Studenților din Timișoara, spectacol care ne-a catapultat instantaneu în sfera marilor succese! Din acel moment am fost priviți cu alți ochi atât de timișoreni, cât și de întreaga țară. Restul e LEGENDĂ! Legat de partea a doua a întrebării, exista o rivalitate, dar numai la nivelul imaginației unor fani, sau jurnaliști și critici, care considerau trupa “Sfinx” drept rivalul nr. 1 al Phoenix-ului. În realitate noi eram prieteni și cu cei de la ”Sfinx” și cu cei de la ”Roșu și Negru”, sau cu cei de la ”Cromatic” și ne ajutam reciproc cu ce se putea! Diferența consta doar în orientarea muzicală!

Este Timisoara si o ”Capitală” a muzicii rock din România? (Phoenix, ProgresivTM, ProMusica, Cargo etc.)

Dacă da, doar neoficial, așa cum și noi suntem doar neoficial cea mai.., cea mai…, cea mai…trupă rock românească a tuturor timpurilor, un simbol al luptei pentru libertate, etc. dar așteptăm și acum reabilitarea noastră și recunoașterea meritelor noastre de către oficialități, așa cum se-ntâmplă și în alte țări.

Ati reusit să transformați ”Meșterul Manole” într-o operă rock, ba chiar ati închegat acum și trupa ”Meșterii Rock”. Ce v-a legat atât de mult de această baladă? Din nou, ați găsit resurse (insipirație) în folclor…

Povestea cu Meșterul Manole e lungă, până să fi ajuns Operă Rock și începe în 1973, după lansarea albumului “Mugur de fluier”. În acel an intenționam să compunem o operă rock pe libretul lui Victor Cârcu. Însă libretul n-a reușit să treacă prin filtrul sever și absurd al cenzurii comuniste, neavând consens cu doctrinele sistemului. Așa că Nicu Covaci, sfătuit de Ion Iliescu, mentorul său politic din acea vreme, a renunțat prompt la creația unei opere rock pe tema Meșterului Manole. Deci tot ce s-a realizat pentru acest proiect este o piesă cu același nume, pe versurile lui Vasile Alecsandri. Iar libretul lui Cârcu a căzut pradă uitării, rămânând în ghearele cenzorilor.

Asta până într-o zi a anului 2008, când a reapărut din nou în Germania sub format de broșură, scoasă de Victor Cârcu prin intermediul unui editor român, stabilit în Germania. Intrând în posesia acestei broșuri, m-am hotărât să duc singur la capăt, cu acceptul lui Victor, ceea ce trebuia realizat în 1973 în sânul formației Phoenix. În afară de faptul că tema ”Meșterului..” mă interesa, mai ales în forma libretului scris de Victor, mă fascina mesajul central al acestei legende, care exprimă că nu există nicio mare realizare fără jertfă!

De fapt era și o obligație morală să se ducă la capăt cele propuse atunci! Așa că am început-o cu piesa titulară a operei, “Pe Argeș în jos” și după 5 ani de muncă intensă, cu unele întreruperi, rămânând în continuare loial filonului inspirației folclorice, am realizat în 2013 premiera, urmată în timp de alte 3 reprezentații de mare succes.

Proiectul “Meșterii Rock” s-a născut în luna aprilie a acestui an 2023, într-un moment de ruptură cu “Pasărea Rock”, pentru care mi-am sacrificat din 2014 toată activitatea muzicală și componistică, (în afară de Opera Rock “Meșterul Manole”), ruptură cauzată de o încredere oarbă în cine nu trebuia și de o mică, dar substanțială neatenție în ceea ce privește înregistrarea la OSIM a dreptului asupra brand-ului (culmea), sinonim cu titlul unei piese Phoenix compuse de mine. Asemenea caz îl împărtășesc cu siguranță și alte trupe din țară!

Proiectul “Meșterii Rock”, în componența Nicu Patoi-chitară, Ovidiu Lipan Țăndărică-tobe, Narcis Tran Korsar-voce, chitară, Codruț Croitoru-voce și eu-chitară bas, voce, cu care am avut în data de 19 aprilie (2023) concertul de lansare la ”Berăria H” din București, transportă de-acum încolo creația muzicală, pe care o dedicasem înainte unei păsări care mi-a zburat din poală și reprezintă în același timp și podul dintre proiectul Operei Rock și proiectul Rock! Acum, în sfârșit putem să finalizăm împreună albumul “Cavalcada” într-o atmosferă de consens muzical și să-l lansăm împreună sub numele “MEȘTERII ROCK”!