Lifestyle Interviuri

Ioana Ciocan, Art Safari: Arta de a investi în artă

11 mai 2022 5 min

Ioana Ciocan, Art Safari: Arta de a investi în artă

Reading Time: 5 minute

Într-o perioadă plină de incertitudine, în care piața imobiliară și-a pierdut încet-încet atractivitatea în rândul investitorilor care caută un refugiu dincolo de volatilitatea criptomonedelor și a metalelor prețioase, arta intră pe radarul unui număr din ce în ce mai mare de români aflați în căutarea unei investiții sigure.

Ioana Ciocan, General Manager al Art Safari ne-a vorbit despre arta de a investi în artă, dar și despre surprizele pregătite pentru ediția din acest an a Art Safari

În ce măsură mai sunt românii interesați de investițiile în artă într-o perioadă în care toate reflectoarele sunt îndreptate spre criptomonede sau piața imobiliară? Cât de profitabile sunt investițiile în artă în prezent?

Piața de artă este foarte specială,  arta se cumpără în primul rând cu inima! Dar, bineînțeles, trebuie să fii pasionat ca să te îndrepți spre genul acesta de investiție și nu spre alta. Colecționarii creează legături imediate cu o operă. Dincolo de aspectul emoțional, investiția în artă poate fi extrem de profitabilă, mai ales dacă știi ce și cum să alegi de aceea este bine să fii informat, să apelezi la un consultant. Și, bineînțeles, să vizitezi cât mai multe expoziții, muzee.

Pentru cei care vor vizita Art Safari, ce noutăți aduce ediția din acest an?

Art Safari se reinventează în 2022 și invită la un maraton de artă într-o clădire superbă a Bucureștiului, viitorul sediu al Pinacotecii. Este vorba de Palatul Dacia-România, unde am poposit și în 2016, dar și în 2021 și care ne va găzdui și în anul acesta. Este pentru prima dată când organizăm Art Safari în același spațiu pentru al doilea an consecutiv, o premieră care ne bucură grație parteneriatului semnat pe 2 ani cu Muzeul Municipiului București. Așadar, profităm de această ocazie ca să facem ceea ce știm cel mai bine, adică să aducem și mai multă artă: vom avea 2 sezoane expoziționale: primăvara-vară (12 mai – 7 august), iar celălalt va începe pe 21 septembrie și se va încheia pe 18 decembrie. Va fi o atmosferă minunată pe Lipscani. Ediția noastră aniversară cu numărul 10. Experiența de vizitare va fi spectaculoasă din mai multe motive: arta expusă, spațiul – o surpriză chiar și pentru cei care ne-au trecut pragul anul trecut, happening-urile pe care le pregătim pentru publicul nostru, activările pregătite de partenerii noștri. Promitem că vă veți simți ca în unul dintre cele mai frumoase și mai apreciate muzee internaționale, dar la voi acasă.

În premieră, oferim anul acesta o incursiune în lumea artistică spaniolă. Facem cunoștință cu operele grafice ale marilor Pablo Picasso și Salvador Dali, în Pavilionul Central, care va găzdui una dintre cele mai importante și mai așteptate expoziții de anul, fără îndoială, „Picasso, Dali & Falla – Pălăria cu trei colțuri”. Deși vorbim de unii dintre cei mai cunoscuți artiști ai tuturor timpurilor, nu multă lume știe că cei doi au creat și artă grafică impresionantă. Expoziția va fi dedicată baletului „Pălăria cu trei colțuri” de Manuel de Falla, pentru care Picasso și Dalí au fost comisionați să creeze decorurile și costumele, iar Picasso a realizat chiar și machiajul dansatorilor. Va fi cu adevărat interesant să privim lucrări ale celor două genii artistice pe aceeași temă, mai ales că au fost realizate în perioade de timp diferite.

Marcel Iancu Paris colectie privata

Care este valoarea operelor expuse în acest an și care sunt cele mai valoroase opere care vor fi expuse?

Valoarea totală a operelor anul acesta este de aproximativ 14 milioane euro. Cea mai valoroasă este o lucrare de Marcel Iancu de la Muzeul Național de Artă al României în valoare de peste 300.000 euro și cu această ocazie mulțumim domnului director Călin Stegerean și întregului personal de profesioniști al Muzeului Național de Artă al României pentru încrederea în Art Safari și din colecții private Theodor Aman, Hora de la Aninoasa [1887].

Care sunt planurile pe care le aveți pentru viitor în calitate de general manager al Art Safari?

În primul rând, mă bucur foarte mult că am reușit anul acesta să transformăm Art Safari într-un maraton de artă care va avea porțile deschise timp de 6 luni, de joi până duminică. Ne doream foarte mult să oferim publicului acest format de eveniment, mai ales că în ultimii ani am tot primit cereri pentru a prelungi evenimentul. Iată că s-a concretizat acum și planul nostru este ca și în următorii ani un număr cât mai mare de vizitatori să se poată bucura de artă și de experiența unică pe care Art Safari o oferă de 9 ani încoace.

Cu fiecare ediție organizată, spunem povești și prezentăm culturi noi prin creațiile artiștilor străini, alături de artă românească de patrimoniu și arta noastră contemporană. Vom continua să aducem expoziții din străinătate la Art Safari pentru ca oamenii să descopere creațiile marilor artiști precum Picasso și Dali, dar la ei acasă. Dar, totodată, vom face cunoscute și operele de mare valoare ale artiștilor români expuse în muzeele din țară sau în colecții private, pe care oamenii nu le cunosc.

Art Safari s-a bucurat de o mare popularitate în rândul publicului tânăr și prin programele educaționale care aduc arta mai aproape de ei, în spațiul public: la metrou, în aeroport. Vom continua acest demers de a crea o punte între publicul curios și artă.  

Care este rolul Art Safari într-o lume în care NFT-urile ocupă din ce în ce mai mult teren? Mai sunt românii atrași de arta „clasică”, palpabilă? Cum aducem publicul mai aproape de artă și îi insuflăm dragostea pentru ea?

Arta este unul dintre domeniile care se schimbă odată cu lumea, pentru că acesta este rolul ei, să fie aproape de oameni, să joace activ în viaţa lor indiferent sub ce formă, fie că vorbim de artă clasică palpabilă, sau artă digitală, virtuală. Tehnologia va facilita accesul a cât mai mulți oameni la artă. Iar artiștii contemporani se folosesc de noile medii pentru a crea opere interactive, participative. Pentru că arta înseamnă emoție, indiferent de suportul pe care o privim.

Iar rolul Art Safari într-o lume în care NFT-urile devin din ce în ce mai populare este să trezească în oameni pasiunea pentru artă, pentru orice formă de artă. De exemplu, social media a devenit un muzeu virtual care ne oferă o incursiune virtuală în atelierele de creație ale artiștilor. Tinerii au acces la operele digitale ale artiștilor, dar vin și la Art Safari să descopere alte forme de artă. Este vorba despre o simbioză între arta clasică și cea digitală. Și noi la Art Safari am implementat tehnologii noi tocmai pentru a încuraja această simbioză.

Dar, da, românii sunt atrași în continuare de arta clasică palpabilă, iar acest lucru este absolut normal. Dacă NFT-urile și arta digitală reliefează oarecum viitorul, arta clasică reprezintă trecutul, identitatea noastră culturală, moștenirea pe care ne-au lăsat-o marii artiști ai vremurilor trecute. Oamenii vor să cunoască povestea unei anumite perioade de timp, printr-o lucrare. De exemplu creațiile lui Picasso și Dali. Nu multă lume știe că cei doi au creat și artă grafică impresionantă pe aceeași temă, dar în perioade diferite de timp, așa că ne bucurăm să fim noi cei care le face cunoștință cu ea.

Interviul integral poate fi citit în ediția din luna mai a revistei Biz, care va apărea pe piața de la jumătatea acestei luni.

Foto: Adi Bulboacă

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: