Ioana Ceaușu devine noul COO al EA – The Entrepreneurship Academy
Reading Time: 3 minuteThe Entrepreneurship Academy aduce schimbări în conducere și o anunță pe Ioana Ceaușu pentru rolul de Chief Operating Officer, începând cu această lună. Astfel, Ioana se alătură echipei de management din care fac parte Alexandru Ghiță, Președinte al facultății și Cosmin Alexandru, Decan și co-fondator. Înainte de a ocupa poziția de COO, Ioana a fost Program Manager în cadrul echipei EA, începând cu vara lui 2019.
„Pentru mine, acest rol înseamnă să fiu mai aproape de studenții EA, să-i ascult pentru a putea să le înțeleg mai bine nevoile și provocările. Împreună cu întreaga echipă vrem să ne asigurăm că le punem la dispoziție tot ce au nevoie pentru a-și atinge potențialul, iar asta se traduce printr-o atenție deosebită oferită succesului lor. Nu vorbesc doar din perspectivă academică ori a afacerilor dezvoltate de ei în cadrul universității, ci și din perspectiva rețelei profesionale pe care încep deja să și-o construiască. În egală măsură e vorba despre experiențele educaționale și antreprenoriale locale și internaționale la care sunt expuși, precum și despre dezvoltarea lor ca tineri adulți, autonomi și interdependenți, care vor contribui la prosperitatea societății noastre, fie ca antreprenori (prin startup-urile de succes pe care le dezvoltă sau le vor dezvolta), fie prin mentalitatea și abilitățile lor antreprenoriale în proiectele corporatiste sau non-guvernamentale în care vor alege să se implice”, declară Ioana Ceaușu.
The Entrepreneurship Academy este singura facultate de business din România
EA – The Entrepreneurship Academy este singura facultate de business din România în cadrul căreia, pe lângă componenta studiului academic prin care studenții dobândesc cunoștințe și abilități de administrarea afacerilor, ei sunt călăuziți și susținuți să își înceapă propriile inițiative antreprenoriale. Printre proiectele dezvoltate în cadrul EA care deja au succes se numără FLIP, care a atras investiții de 1.5 milioane euro de la eMag Ventures, cu afaceri de circa 14 milioane euro la finalul lui 2021, sau The Outfit, care a reușit să atragă în 2021 investiții de 300.000 euro de la investitori privați. Printre proiectele în curs de incubare în cadrul EA – The Entrepreneurship Academy se regăsesc și Glow2Go Humance, Fustițe cu Luminițe.
„De când m-am alăturat echipei, am observat o dinamică pe care nu am mai găsit-o în alte contexte academice până acum. Între studenții de la EA și experții și business mentorii din cadrul școlii se dezvoltă o relație care conduce la desfășurarea de proiecte împreună, investiții și colaborări de tot felul. De aceea, o prioritate a acestui rol este aceea de a consolida și crește comunitatea EA, aducând împreună antreprenori, investitori și profesioniști din ecosistemul antreprenorial local și regional, care să inspire și sprijine studenții EA să se dezvolte ca antreprenori și intraprenori”, completează Ioana Ceaușu.
Parcursul profesional al Ioanei Ceaușu
Ioana a coordonat I-Cube, o competiție de inovație în tehnologie adresată studenților din universitățile tehnice din România, după care s-a alăturat echipei „Stagii pe Bune” și, alături de Bogdan Iordache, a contribuit la organizarea primei ediții a conferinței „How To Web”, în prezent una dintre cele mai mari conferințe de specialitate din regiune.
A lucrat apoi în consultanță de management și marketing pentru companii antreprenoriale și de tehnologie. A urmat primul doctorat, în cadrul Universității Politehnice București, pe tema crizei de creștere a IMM-urilor.
În 2015 a început să predea ca lector asociat la ASE, timp în care a început al doilea doctorat despre „Impactului acceleratoarelor de business asupra performanței startup-urilor”. În 2018 a plecat la Berlin, la Universitatea Humboldt, unde a continuat cercetarea doctorală ca membru al Institutului de Statistică al universității. În 2019, s-a întors în țară pentru a se alătura echipei EA – The Entrepreneurship Academy, ca Program Manager.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz