Ioana Cadîr a devenit General Manager al Jam Session Agency
Reading Time: 4 minuteJam Session Agency, agenția independentă numărul 1 din Europa conform Effie Index, anunță consolidarea echipei de management. Astfel, Ioana Cadîr devine General Manager, iar Alexandra Vestineanu preia funcția de Client Service Director, în timp ce Valentin Suciu și Andreea Ghenoiu continuă să crească output-ul creativ și să cultive spiritul inovativ al agenției.
Aceste schimbări vin ca răspuns pentru provocările aduse de creșterea accentuată a agenției în ultimii doi ani, pentru a ține pasul cu schimbările de comportament ale consumatorilor și clienților, dar și pentru a acomoda planurile de dezvoltare ale companiei.
„Industria asta s-a schimbat de multe ori de când am intrat eu în ea, la sfârșitul anilor ’90. Dar visul nu mi s-a schimbat niciodată: să mă înconjor de oameni ambițioși și empatici, care vor să schimbe lumea prin comunicare memorabilă și gândire laterală. Și care reușesc să facă un business de succes din asta. Cu echipa de acum din Jam și drumul pe care suntem, simt că îmi trăiesc visul,” spune Valentin Suciu, Co-Fondator & CCO al Jam Session Agency.
Noua formulă a echipei de management include patru roluri cheie, fiecare cu responsabilități bine definite, fiind un nou joc, în care înțelegerea de business, strategia clară, folosirea deșteaptă a datelor, dar și continua învățare și challenguire a status quo-ului trebuie să se întâmple în paralel. Astfel,
- Ioana Cadîr, din noul rol de General Manager, preia responsabilitățile legate de direcția strategică și de business a companiei;
- Alexandra Vestineanu se concentrează pe eficiența financiară și a proceselor, în relația cu clienții și furnizorii, din noul rol de Client Service Director;
- Andreea Ghenoiu conduce departamentul de creație, aducând efervescență, structură și inovație în creativitate, din poziția de Creative Director;
- Valentin Suciu este responsabil pentru activitățile de dezvoltare șiînvățare, cultura creativității și generare de noi oportunități de business, din poziția de Co-Fondator & CCO.
„Suntem peste 70 de oameni, așa că nu mai putem spera ca schimbările să se întâmple peste noapte mai ales că, atât pentru noi, echipa de management, dar și pentru tot ce înseamnă middle management, o să fie o perioadă de tranziție către noi roluri, responsabilități și învățare de noi skill-uri”, a spus Ioana Cadîr, General Manager al Jam Session Agency.
„Distribuirea rolurilor într-un mod clar și concentrat are scopul de a pune în aplicare o viziune orientată către generarea de eficiență și impact real pentru clienți, de a stabili noi standarde în relațiile de parteneriat și înțelegere de business. În același timp, această modificare și delimitare clară a rolurilor, duce la o schimbare a vitezei de rotație în interiorul agenției, astfel încât să creștem armonios, într-o cultură colaborativă, care are deja la bază mulți oameni puternici și absolut spectaculoși.”
Prin intermediul noilor procese interne, echipa de conducere va prioritiza, ca și până acum, creativitatea și eficiența, fără să uite de spectacol – elementele care au propulsat agenția în fruntea industriei.
„Schimbările la nivelul echipei de management încununează cu succes o perioadă în care am încercat să ne cunoaștem mai bine din perspectiva de lideri și oameni de business. Ioana leads the way, Andreea înfrumusețează călătoria, eu mă asigur că drumul este cât mai smooth și Vali ajută la identificarea de noi maniere de a străbate drumul. Sunt foarte încrezătoare că fiecare dintre noi și-a găsit zona în care poate aduce cu adevărat valoare în raport cu colegii care ne însoțesc pe acest drum și fără de care nu ar fi nimic posibil, cu clienții care ne sunt adevărați parteneri și cu noi înșine, care ne doream să aducem perspectivă, claritate și viziune”, menționează Alexandra Vestineanu, Client Service Director & Partener al Jam Session Agency.
Jam Session este un proiect independent de companie creativă mare, în care acționarii sunt și jucători, în care oamenii împărtășesc viziunea și dorința de a construi branduri prin comunicare cu idei puternice și executate măiastru, într-o industrie în care focusul pe investiția în comunicare de brand și în craft, scade.
„În ultimii 10 ani, am fost creator și creativ 100%, manager mic, apoi mediu, apoi manager peste niște zeci de oameni și partener, depășind frici și limite și dorindu-mi să le dau oamenilor siguranță, direcție și voie bună. Nu știu dacă azi sunt a business woman, dar simt că îmi pot păstra ADN-ul creativ și îmi pot dezvolta, în același timp, obsesia de a crea procese care să replice creativitatea care ne-a adus până aici, fără să ne pierdem, totuși, în proceduri”, a adăugat Andreea Ghenoiu, Creative Director & Partener al Jam Session Agency.
„Cred că suntem mulți oameni foarte buni în Jam, care fac multe proiecte bune, pentru că ne străduim să generăm creativity with a purpose, fie că vorbim de un business sau de un ONG. Și asta face acest loc special, un loc în care clienții vin pentru acel je ne sais quoi.”
În prezent, din portofoliul Jam Session Agency fac parte branduri precum eMAG, Tazz, Untold, ING Bank, Flip.ro, Carrefour, Sodexo, Olx Group cu brandurile Olx, Storia și Autovit, Poliana, Kinetic, Veka, Linco, Pufina, Bilka.
Despre Jam Session Agency
Noi, cei de la Jam, lucrăm într-o agenție cu o combinație unică progresivă de business și creativitate, care colaborează pentru a crea branduri relevante pentru generațiile de astăzi și cele care urmează. Suntem cea mai premiată agenție locală, independentă din ultimii ani și ne mândrim cu parteneri de business și oameni pasionați și curajoși care provoacă încontinuu modelele clasice de comunicare, cu scopul de a crea emoție autentică.
În 2021, am câștigat primul titlu de Agenția Anului la Internetics. Echipa de parteneri ai Jam a reușit să aducă primul aur la Cannes Lions pentru o agenție independentă din România (Jazz Communication), un alt Silver Lion în anii următori și nouă intrări pe shortlist-uri, precum și alte zeci de premii la festivaluri locale și internaționale: D&AD, SABRE, Golden Hammer, Effie (Grand Effie și alte zeci de Gold, Silver și Bronze), Internetics, Webstock și numeroase distincții Romanian PR Award.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz