Companii Business

Investițiile care pregătesc viitorul

21 dec. 2022 4 min

Investițiile care pregătesc viitorul

Reading Time: 4 minute

Grupul Adrem, care oferă soluții și servicii dedicate domeniului energetic, sărbătorește 30 de ani de inovație și investiții în proiecte care modelează viitorul. Corneliu Bodea, CEO Adrem și Președintele Centrului Român al Energiei (CRE), rezumă ce s-a întâmplat până acum și vorbește, în interviul acordat Biz, despre cum se pregătește viitorul energetic al României.

Cum este împărțit Grupul Adrem și cum se susțin companiile între ele pentru o dezvoltare unitară?

Grupul Adrem este structurat pentru a atinge cele trei obiective majore ale luptei împotriva schimbărilor climatice: decarbonizarea, descentralizarea producției de energie și digitalizarea industriei. Adrem Link se ocupă de proiecte de energie verde și de eficiență energetică, Adrem Invest, de administrarea grupurilor de măsură, contorizare inteligentă, mentenanța infrastructurii energetice și operarea rețelelor de distribuție, iar Adrem Engineering, de digitalizarea infrastructurii energetice.

Fiecare companie este specializată pe segmentul ei de piață, însă activează în aceeași direcție. Pentru o dezvoltare unitară, punem accent pe valori, pasiune și ambiție: elementele care ne unesc. Îmi place să cred că suntem ca o familie în care fiecare membru este antreprenor și își aduce contribuția valoroasă și unică la tot ce implementăm împreună.

Care au fost cele mai provocatoare proiecte în care v-ați implicat?

Cele de eficiență energetică, de utilizare a resurselor regenerabile, cât și proiectele strategice de securitate energetică națională, sunt câteva dintre proiectele care au adus provocări mari, dar și satisfacții pe măsură. Voi menționa aici gazoductul BRUA (coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria), conducta de transport gaze naturale DN600 Ungheni – Chișinău și automatizarea noii stații de măsurare gaze naturale de la Isaccea, concepută astfel încât să poată realiza măsurarea comercială a gazelor vehiculate în ambele sensuri de curgere a gazelor de la nord la sud, respectiv din Ucraina spre România și invers.

De asemenea, proiectele de e-mobilitate le văd ca pe o oportunitate, mobilitatea electrică fiind un proces mai amplu, de anvergură și relevant în contextul decarbonizării, pe care ne-am propus să-l sprijinim.

Care au fost principalele investiții din ultimii ani?

Investim continuu în resursa umană și în echipamente. Cea mai recentă investiție a fost implementarea unei aplicații pe care o utilizează în jur de 150 de electricieni de măsură din teren și urmează să extindem numărul de utilizatori cât mai curând posibil. Soluția permite planificarea, gestionarea, urmărirea și optimizarea activității on-site a lucrătorilor din teren.

Ce rol are digitalizarea în succesul de până acum și în planurile viitoare?

Digitalizarea infrastructurii locale este punctul de pornire pentru tranziția energetică, iar în cei 30 de ani de experiență, la Adrem am dezvoltat un pachet de produse și servicii dedicate dezvoltării rețelelor inteligente – smart metering, soluţii SCADA, geographical information system, asset management, demand response și altele.

În prezent, suntem cel mai experimentat instalator de contoare inteligente din România, cu peste 1.000.000 de smart meters în portofoliu, și unul dintre cei mai mari furnizori de soluții de automatizare. În continuare, ne propunem consolidarea poziției noastre pe piață și accelerarea procesului de digitalizare a rețelelor care ar veni la pachet cu o serie de beneficii majore pentru întreg sistemul energetic.

Cum priviți criza energetică și care sunt pregătirile pe care grupul le face pentru un viitor sustenabil?

Deși trecem printr-o criză în momentul de față, eu sunt extrem de optimist în legătura cu viitorul  pieței de energie deoarece cred că această criză ne va ajuta să luăm câteva decizii pe care le întârziam. Adevărata provocare pe care omenirea o are astăzi este lupta împotriva schimbărilor climatice, care trebuie susținută printr-o modificare a mentalității în legătura cu energia, cu importanța ei, și cu modul în care trebuie să o producem și să o consumăm.

Adrem joacă un rol esențial în pregătirea României pentru tranziția energetică și în schimbarea de mentalitate către un consum sustenabil. De aceea, pe termen lung, ne-am luat angajamentul pentru dezvoltarea sustenabilă și sprijinirea României în tranziția spre o societate mai responsabilă în raport cu oamenii, cu mediul și cu resursele pe care le utilizăm.

Lucrați la un proiect de cercetare-dezvoltare-inovare de integrare a hidrogenului şi înlocuire a combustibililor fosili în procesul de fabricaţie industrial. Cum vedeți viitorul energetic și care credeți că vor fi soluțiile aplicabile și în România?

Eu, personal, Adrem și CRE suntem foarte implicați în ceea ce înseamnă inovare și utilizarea resurselor noi, de aceea mă bucur că pot împărtăși din experiența mea în cadrul grupului de lucru al Ministerului Energiei legat de PNRR și hidrogen.

Acesta este cel mai întâlnit element din univers. Dacă ne referim la hidrogenul verde produs prin electroliză, atunci trebuie să înțelegem că el se produce foarte costisitor. Cele mai mari dificultăți în legătură cu producerea, utilizarea și consumul hidrogenului într-un proces energetic reprezintă stocarea și transportul. Astfel, eu văd mai degrabă hidrogenul verde în aplicații locale, descentralizate, decât în aplicații majore, iar în următorii 10 ani cred că hidrogenul ar putea deveni o sursă semnificativă de energie.

Care sunt azi principalele provocări ale unui antreprenor și cât de mult s-au schimbat ele în ultimii 30 de ani?

Față de acum 30 de ani, astăzi este mult mai dificil să devii antreprenor și este și mai dificil să rămâi antreprenor. În anii ’90 erau multe lucruri de făcut, totul era la început și existau multe oportunități, iar astăzi suntem în aceeași situație: avem multe lucruri de făcut, dar la un nivel mai sustenabil, însă mediul impredictibil în care activăm ne pune foarte multe piedici.

Antreprenoriatul este cea mai importantă meserie din lume, fie că vorbim de acțiuni economice sau de artă – acțiunea în sine este cea care aduce valoare și progres. De aceea, în următorii 30 de ani, sper să fim mult mai mulți antreprenori, să depășim problemele actuale și să aducem valoare în societatea noastră.

Care sunt cele mai importante lecții oferite de crizele recente, pe care furnizorii de echipamente și soluții pentru industria energetică le-au învățat?

Ultimii ani ne-au arătat câteva lucruri importante la nivel de societate, de business-uri și la nivel personal. Ne-au dat prilejul unei introspecții, care deși forțată de împrejurări, era necesară ca să înțelegem ceea ce este cu adevărat important pentru noi. Lupta împotriva schimbărilor climatice, tranziția spre energia verde și securitatea energetică sunt mai importante ca niciodată, iar ca societate, am înțeles că nu putem unii fără ceilalți, că este nevoie de un efort comun, de solidaritate și de ajutor reciproc ca să trecem peste aceste șocuri, mai ales acum, în plină criză energetică și cu un conflict la granițele noastre.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 369 (19 decembrie 2022 – 15 februarie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: