Business Companii Stiri

Investiții de 9 milioane de lei în producția de gresie și faianță

23 iul. 2020 < 1 min

Investiții de 9 milioane de lei în producția de gresie și faianță

Reading Time: < 1 minut

Producătorul român de gresie și faianță Lasselsberger Ceramics, deținător al brandului Cesarom, are în plan anul acesta investiții în valoare de peste 9 milioane de lei pentru creșterea capacității de producție, cât și scăderea consumului de energie din fabrica SANEX.

Cifra de afaceri a companiei a ajuns la 158 de milioane de lei în 2019, în creștere cu 20% față de anul precedent. Pentru anul în curs, oficialii companiei estimează o ușoară creștere, precum și o redresare a profitului, după ce în 2019 acesta a fost afectat cu 8,5 milioane de lei, pe fondul OUG 114/2018, ce a determinat în principal creșterea prețurilor la serviciile de energie.

Piața românească de plăci ceramice

Reprezentanții Lasselsberger Ceramics estimează că piața locală de plăci ceramice ar putea să înregistreze un declin de până la 10-15%, comparativ cu 2019. Astfel, în 2020, piața ar putea ajunge, în acest scenariu, la un volum de aproximativ 31-32 milioane mp. Din totalul pieței,  brandul Cesarom este lider cu o cotă de piață de 20%.

Fabrica SANEX din Cluj are o producție anuală de 8 milioane de metri pătrați de gresie și faianță și a a exportat, anul trecut, în ţări precum Austria, Bulgaria, Cehia, Islanda, Republica Moldova, Suedia şi Ungaria, exporturile reprezentând aproximativ 5% din valoarea cifrei de afaceri. Pentru 2020,  compania anticipează dublarea exporturilor.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: