Fuchs Condimente România, producătorul local de condimente și ingrediente alimentare, parte a grupului german Fuchs Gruppe, a finalizat faza de construcții din cadrul extinderii capacităților sale de producție din Curtea de Argeș, după un proiect ce s-a întins pe 12 luni.
În următoarea fază, extinderea centrului logistic și de producție din România prevede investițiile în utilaje și automatizarea proceselor si reprezintă una dintre cele mai mari investiții aflată în derulare ale Fuchs Gruppe la nivel global.
Grupul Fuchs, care deține capacități de producție atât în Europa (Germania, Franța, UK), cât și în SUA, Brazilia și China, își consolidează astfel prezența strategică în România.
Investiția a fost una necesară pe fondul capacităților fizice depășite ale fabricii din Curtea de Argeș, care a fost inaugurată în 2009. Pentru consolidarea poziției de piață atât cu brandurile sale Fuchs și Cosmin, cât și în domeniile emergente de marcă proprie, horeca și e-commerce, extinderea capacităților a fost un imperativ prioritar.
Extinderea, care dublează capacitatea de producție și depozitare până la 18 mii mp susține dinamica pozitivă a Fuchs Condimente România și dezvoltă oportunități și locuri de muncă pentru comunitatea locală.
În prezent, Fuchs Condimente România este unul dintre cei mai importanți angajatori din Curtea de Argeș, cu o echipă de peste 350 de angajați, implicați în activitatea de producție, logistică și vânzări.
„Investiția actuală este rezultatul logic al unei creșteri sustenabile de peste 20 de ani în România. Ea asigură condiții robuste pentru continuitatea dinamicii noastre pozitive atât în România, cât și pe piețele externe. Această investiție aduce salariațiilor noștri îmbunătățiri sociale, iar la nivelul municipiului Curtea de Argeș permite crearea de noi locuri de muncă.”
Uwe-Jens Karl, Managing Director Fuchs Condimente România.
Noua facilitate, care include o unitate de malaxare a condimentelor, reprezintă un pas important în modernizarea și automatizarea proceselor de producție, care va eficientiza activitatea angajaților.
„Investiția în locația noastră din Curtea de Argeș subliniază intențiile Fuchs Gruppe pe termen lung în România. Prin creșterea capacităților sale locale, Fuchs Condimente se va integra și mai bine în procesele operaționale la nivel de grup, ceea ce va contribui semnificativ la succesul întregului Fuchs Gruppe. Noi ne bazăm pe România ca locație de rang strategic!”
Nils Meyer-Pries, CEO al Fuchs Gruppe
Grupul Fuchs a deschis unitatea de producție de condimente în România în anul 2001 și a rămas în toată această perioadă un angajator solid, care oferă o cultură organizațională sănătoasă și oportunități de dezvoltare profesională. În anul 2023, Fuchs Condimente RO a înregistrat o cifră de afaceri de peste 180 de milioane RON, iar pentru anul 2024 compania se așteaptă la o altă creștere a cifrei.
Cu o prezență de peste 22 de ani în România, Fuchs Condimente RO nu este doar un jucător major în sectorul condimentelor, ci și un susținător activ al comunității locale.
Anual, compania direcționează aproximativ 300.000 RON către sponsorizări pentru diverse proiecte și instituții locale, printre care se numără: ONG-uri care activează în zona sustenabilității, educației și sănătății, către spitale și cluburi care sprijină tinerii din comunitatea locală.
PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr - cu gust de…
Fanta și VML România au redefinit Halloween-ul anul acesta printr-un parteneriat global cu Warner Bros. pentru lansarea filmului Beetlejuice Beetlejuice, o…
O afacere de familie din Mizil a devenit, în cele trei decenii de activitate, unul din cele mai îndrăgite branduri…
Vinoteca Românească și-a propus conservarea și popularizarea vinurilor românești, reușind să creeze un adevărat tezaur al vinificației românești. Totul a…
De la începutul lunii septembrie, Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Kostas Salvaras în funcția de Area Vice President…
Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…