Investiție eMAG într-un program de sprijin pentru retailerii offline
Reading Time: 2 minuteeMAG investește 3 milioane de lei într-un program de sprijin pentru retailerii offline: Vreau în toată România – Un ajutor mic pentru viitoarele afaceri mari.
Programul a fost creat cu scopul de a le oferi sprijin retailerilor offline, care încă nu au un canal de vânzare digital. Astfel, cei care se vor lista pe platforma eMAG Marketplace și sunt eligibili pentru program, vor primi un pachet de beneficii speciale, precum comision 0, un credit de 1.000 de lei pentru promovare digitală pe eMAG, prin eMAG Ads, și suport pentru operațiunile logistice de pick, pack&ship, dacă accesează Fulfilment by eMAG. Valoarea totală a beneficiilor acordate este de 3 milioane de lei.
„În ultimele luni am asistat la o transformare a societății, care a evidențiat nevoia de a accelera procesul de digitalizare. Economia digitală contribuie la PIB-ul țării cu peste 6% și poate crește mult mai mult, dacă va fi susținută prin investiții. Prin programul Vreau în toată România – Un ajutor mic pentru viitoarele afaceri mari, ne dorim să întindem o mână de ajutor retailerilor care doresc să își digitalizeze afacerea și să împărtășim cu ei experiența și know-how-ul pe care le-am acumulat în cei 19 ani de existență ai eMAG. Ne adresăm magazinelor care se bazează exclusiv pe traficul pietonal și le punem la dispoziție informații, tehnologie, acces la milioane de clienți din întreaga țară, dar și un pachet important de beneficii pentru următoarele 16 luni. Ne așteptăm ca efectele pozitive ale acestui program să aibă impact la nivelul întregii economii”, a declarat Florin Filote, Vicepreședinte eMAG.
Etapele programului
În prima etapă, magazinele offline care se vor înrola în platformă vor fi scutite de la plata comisioanelor la vânzare, până pe 31 martie 2021. Pentru a se familiariza cu platforma și pentru a învăța cum pot face tranziția către online, vor avea la dispoziție, timp de 3 luni după data listării, un consultant dedicat, pregătit să le ofere recomandări personalizate. Tot în această fază de calibrare a strategiei de dezvoltare online, noii parteneri vor primi gratuit un credit de 1.000 de lei pentru eMAG Ads, pe care îl pot folosi pentru a-și promova produsele pe eMAG. Creditul va fi valabil timp de patru luni din momentul în care este activat contul din eMAG Marketplace.
Etapa a doua începe pe 1 aprilie 2021, când sellerii vor beneficia gratuit, timp de un an, până la data de 31 martie 2022, de serviciile de serviciile de Pick, Pack and Ship (preluare, împachetare și expediere), disponibile prin Fulfilment by eMAG, serviciul prin care eMAG preia și gestionează toate operațiunile logistice, livrând produsul comandat până la clientul final. Astfel, principala responsabilitate a sellerilor va fi de a lista produsele în platformă și de a le livra în depozitul eMAG. În această fază, sellerii vor achita doar serviciul de depozitare și, respectiv, comisionul la vanzare, conform grilei standard.
În plus, sellerii vor avea acces oricând la materialele de e-learning din biblioteca virtuală eMAG Academy. Acolo au la dispoziție peste 1.600 de minute de conținut video, dar și articole cu informații utile despre platformă și cu recomandări pentru creșterea vânzărilor online.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz