Companii Stiri

Investiție de 8 mil. $ la TenarisSilcotub Zalău

3 apr. 2019 < 1 min

Investiție de 8 mil. $ la TenarisSilcotub Zalău

Reading Time: < 1 minut

TenarisSilcotub productieTenarisSilcotub a finalizat o investiție de 8 milioane de dolari la fabrica de țevi din Zalău, pentru retehnologizarea liniei de finisare a țevilor destinate industriei de petrol și gaze (OCTG). Compania realizează 80% din vânzările sale anuale de circa 450.000 de tone pe piețele externe.

Capacitatea anuală de producție a liniei este de 60.000 de tone de țevi OCTG cu lungimi de până la 14 metri, produse utilizate în activitățile de exploatare din industria de petrol și gaze din întreaga lume. „Peisajul industrial se schimbă radical cu fiecare nouă tehnologie implementată în fabricile noastre, atât prin asigurarea unor condiții optime de ergonomie și siguranță pentru angajați, cât și prin reducerea impactului activităților asupra mediului înconjurător” declară Mihaela Popescu, președintele TenarisSilcotub.

În ultimele 12 luni, TenarisSilcotub a investit peste 17 milioane de dolari în unitățile sale de producție din Zalău, Călărași și Câmpina. În cei 15 ani de prezență în România, Tenaris a investit aici peste 460 milioane de dolari. Compania oferă clienților un serviciu prin care asigură trasabilitatea integrală a produsului, de la oțelul din care este fabricată țeava și până la utilizarea acesteia la sondă, prin aplicația PipeTracer.

În România, compania este activă în principal pe piața industriei de petrol și gaze – cu țevi OCTG și servicii furnizate clienților precum OMV Petrom, în zona auto-moto (componente speciale pentru airbaguri și alte aplicații) și în sectorul energetic (țevi cazane utilizate în centralele termo-electrice).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: