Investiție de 6,3 milioane de euro la Liberty Galați pentru o linie modernă de producție
Reading Time: 2 minuteLiberty Galați anunță o investiție de 31 de milioane de lei, într-o linie ultramodernă ce va fi utilizată în acoperirea țevilor produse la unitatea specializată LIBERTY Tubular Products Galați.
Primele dintre cele 80 de camioane cu părți componente ale liniei de acoperire au ajuns deja din Olanda, iar în luna septembrie se va finaliza aducerea echipamentului. Lucrările de instalare a noii linii sunt preconizate să aibă loc în anul 2022. Proiectul include și înființarea unui laborator de testare.
Linia de acoperire va presupune un grad ridicat de automatizare, fiind operată de o echipă de 25 de angajați și va fi prietenoasă cu mediul înconjurător. Capacitatea anuală a liniei va fi de circa 110.000 de tone sau aproape 500.000 de metri de țeavă și va asigura spălarea, uscarea, sablarea, inspectarea și acoperirea în straturi succesive de rășină epoxidică, polietilenă și polipropilenă, precum și – la cerere – spumă de polipropilenă.
Pe lângă aceste acoperiri pe suprafața exterioară a țevilor, Linia de Acoperire poate realiza o aplicare și la interior, cu rășină epoxidică. Tratate în acest fel, țevile pot fi folosite la magistrale de transport pentru petrol, gaze naturale, apă sau alte fluide.
Aida Nechifor, Directorul General al LIBERTY Galaţi a spus: “Piața cere din ce în ce mai multe țevi acoperite, folosite la transportul fluidelor energetice. Cu această nouă Linie de Acoperire, LIBERTY Tubular Products Galați va fi singurul producător din această zonă cu capacitatea de a realiza acest tip de produse tubulare de înaltă calitate. Dar marele avantaj comercial este că la Galați se va produce atât materia primă pentru fabricarea acestor țevi, cât și procesarea acestora în stadiul final pentru clienții de pe teritoriul României, din Balcani și din alte zone din Europa”.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz