Investiție de 1,6 milioane de euro în industria cărnii de porc din România
Reading Time: < 1 minutUnul dintre cei mai mari producători de carne de porc din România, Premium Porc Group, a ajuns la o rețea de 10 ferme în urma achiziției și modernizării complexului Ianca din județul Brăila, format din fermele Matador și Goliat. Investiția se ridică la peste 1.600.000 euro.
Complexul Ianca a fost inițial închiriat în 2017 de către Premium Porc, de la finalul anului 2019 acesta a intrat în proprietatea grupului, iar în 2020 au fost făcute o serie de investiții dedicate procesului de retehnologizare și eficientizare a producției, finalizate în vara acestui an.
Cele două ferme, Matador și Goliat, se află la o distanță de 1,5 km una față de cealaltă, iar întregul complex se întinde pe aproximativ 25 ha.
Capacitatea este de 3.900 de locuri pe an pentru întregul complex, fapt care conduce la o suplimentare a capacității de producție anuală a Grupului Premium Porc cu aproximativ 13.600 de capete. Astfel, capacitatea de producție anuală ajunge la peste 600.000 de capete.
În ultimii 15 ani, Grupul Premium Porc a făcut investiții totale de peste 181 milioane de euro. Grupul este deținut de către DCH International, holding danez specializat în înfiinţarea şi gestionarea producţiei de porcine la scară largă. Grupul de companii operează nouă ferme de porcine în judeţele Brăila, Brașov, Constanţa, Olt, Sibiu şi Vrancea. Înființat în anul 2006, Grupul Premium Porc a avut creșteri anuale constante, ajungând în anul 2018 la o capacitate de producție de peste 600.000 de porci și o cifră de afaceri de aproape 70 milioane euro.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz