Companii Stiri

Investiție de 150.000 de euro într-o nouă clinică RITMICO

7 sept. 2018 2 min

Investiție de 150.000 de euro într-o nouă clinică RITMICO

Reading Time: 2 minute

Spitalul Monza și Centrele de Excelență ARES continuă planul de investiții ințiat anul acesta prin deschiderea unei noi clinici din rețeaua Clinicile RITMICO, la Focșani. RITMICO Focșani este a patra clinică deschisă în 2018, după Giurgiu, București și Constanța. În plan mai sunt clinici la Ploiești și Buzău, urmând ca până la finalul anului 2023 rețeaua să numere peste 30 de clinici în orașe mici și medii din România.

ritmicofocsani 1

Clinicile RITMICO reprezintă prima rețea de clinici butic axate exclusiv pe diagnosticul și investigarea afecțiunilor cardiovasculare. Este vorba de clinici de dimensiuni reduse, cu două sau trei cabinete și aparatură care permite cele mai uzuale investigații pentru depistarea afecțiunilor cardiace: ecografie cardiacă, ecografie transesofagiană, ecografie doppler vasculară și arterială, ecografie doppler carotidiană, electrocardiogramă, monitorizare holter EKG, monitorizare holter TA și test de efort. În cadrul clinicilor din rețeaua RITMICO vor consulta medici de la Spitalul Monza și Centrele de Excelență ARES, precum și medici locali. Printre medicii care vor acorda consultații la Clinicile Ritmico Focșani se numără dr. Maria Jalba, dr. Monica Trofin și dr. Mihaela Rugină, reputat medic cardiolog, membru al Societății Europene de Cardiologie.

Clinica RITMICO Focșani are o suprafață de 120 de metri pătrați, trei cabinete medicale și va funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 18.00. Consultațiile și investigațiile se vor putea face în baza unei programări telefonice la numărul de call-center 021 9966. Investiția în spațiu și dotări s-a ridicat la 150.000 de euro. De altfel, pentru întreaga rețea de clinici, proiectul de investiție este de 4,5 milioane de euro.

”Peste 60% dintre pacienții care vin la Spitalul Monza și la Centrele de Excelență ARES sunt din provincie. Am decis că este momentul să mergem noi către ei, să le oferim servicii de încredere, în orașele lor. RITMICO înseamnă medicină integrată, o echipă multidisciplinară care evaluează pacientul și ruperea barierelor. Ne dorim ca în 5 ani, în fiecare județ din țară să existe o astfel de clinică unde pacienții să poată fi investigați și diagnosticați corect, monitorizați pre și post intervenție, fie că aceasta este minim invazivă, fie chirurgicală. Este viziunea noastră despre medicina din România, în care tratamentul pacientului se face intergat, la standarde cel puțin la fel de înalte ca peste hotare. Ne asumăm un rol activ în dezvoltarea medicinei românești, până în 2023 cardiologia din România va avea cu siguranță altă înfățișare” a declarat Iulian Pleșcan, Managerul Clinicilor RITMICO.

Odată cu deschiderea clinicii din Focșani, Clinicile RITMICO lansează și un program de screening cardiac gratuit. În perioada 15 septembrie – 15 octombrie, toți locuitorii cu adresa de domiciliu în Vrancea vor beneficia de EKG gratuit, în baza buletinului de identitate.  

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: