Învățământul, la ora de digitalizare
Reading Time: 3 minuteAdservio, prima platformă de management educațional din România, anunță o creștere de 71% a unităților de învățământ înscrise. Astfel, în anul școlar 2017-2018, 50 de noi școli din România au ales digitalizarea completă cu platforma de management educațional oferită de Adservio în parteneriat cu Telekom România.
Portofoliul companiei a ajuns astfel la 120 de unități de învățământ, arată Adservio, într-un comunicat de presă.
În anul școlar recent încheiat au fost integrate în platformă şi transmise peste 2,5 milioane de mesaje între părinți, profesori și elevi. De asemenea, au fost acordate 5 milioane de note, dintre care 1,5 milioane au fost note de 10, dublu față de anul anterior. Adservio asigură acces instant la situația școlară a elevului şi generează automat statistici și rapoarte pentru fiecare tip de utilizator, precum și teste de autocunoaștere pentru orientare în carieră. Aceste teste au fost efectuate anul trecut de peste 20.000 de elevi cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, care au primit informații și recomandări pentru profesiile și universitățile care li se potrivesc.
Anul trecut, elevii au trimis online, către profesori, 300,000 teme și proiecte prin intermediul platformei, 88% dintre aceștia respectând termenul limită impus de către cadrul didactic. Elevii au avut acces, de asemenea, la biblioteca digitală ce conține peste 200 de cărți accesibile gratuit, ca materiale de suport pentru realizarea diverselor proiecte.
În ceea ce privește activitatea profesorilor, aceștia au completat online rapoartele semestriale și anuale de activitate, introducând 45.000 de activități școlare și extrașcolare, alături de distincțiile obținute pe parcursul anului. Prin digitalizarea acestor procese, timpul alocat acestor activități s-a redus cu 90%, arată reprezentanții companiei.
Adservio are integrată funcționalitatea de creare a anuarelor de clasă sau a albumelor foto cu ocazia diferitelor evenimente, precum excursii sau festivități. În anul școlar recent încheiat au fost încărcate peste 180.000 de fotografii într-un spațiu securizat informatic, acestea fiind accesibile doar utilizatorilor autorizați.
“Ministerul Educației ar putea acorda o atenție deosebită digitalizării școlilor iar suportul ar trebui concretizat printr-o legislație favorabilă. Implementarea platformei de management educațional la nivelul întregului sistem de învățământ ar aduce transparență totală și acces instant al autorităților la activitatea fiecărei unități de învățământ pe plan local, regional și național. Platforma de management educațional elimină barierele fizice și temporale, crește responsabilitatea tuturor celor implicați în activitatea școlii, aduce predarea lecțiilor în era tehnologiei și ajută elevii să utilizeze în activitatea de învățare metode cu care sunt deja familiarizați. Împreună cu Telekom Romania, prin soluțiile Smart Education, școlile sunt dotate cu tablete și laptopuri de ultimă generație, internet 4G și licențe de utilizare a aplicației.” susține Alexandru Holicov, CEO & Founder Adservio.
Platforma permite tuturor celor implicați în procesul educațional să comunice fără să fie condiționați de prezența fizică în școală într-un anumit interval de timp, rezolvând astfel una dintre problemele societății moderne, lipsa comunicării. Modulul de Mesagerie, intuitiv realizat și ușor de utilizat, ajută la un dialog direct între profesori și părinți, aducând un avantaj major părinților cu o disponibilitate redusă pentru prezența fizică la ședințe, de exemplu, cei plecați în străinătate.
În 10 ani de activitate, prin implementările realizate în 120 de școli, Adservio a îmbunătățit condițiile de învățare pentru aproximativ 100.000 de elevi. De asemenea, peste 7.000 de profesori beneficiază de suportul tehnologiei în predarea lecțiilor, întocmirea statisticilor și a rapoartelor de activitate, respectiv în organizarea activităților școlare și extrașcolare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz