Stiri

Întreprinderile sociale din România au creat 1.500 de locuri de muncă

20 mai 2024 2 min

Întreprinderile sociale din România au creat 1.500 de locuri de muncă

Reading Time: 2 minute

NESsT și IKEA Social Entrepreneurship marchează impactul produs de Programul Accelerator Polonia și România care, în decursul a 4 ani, a sprijinit 4 întreprinderi sociale românești care au creat peste 1.500 de locuri de muncă demne pentru persoanele din comunitățile defavorizate din țară.

Întreprinderile sociale implicate în program, ROMO (Farm to Fork), Helyénvaló (CUMSECADE), ALTRNTV (Atelier Merci) și Atelierul de Pânză, operează în domenii cheie precum agricultura durabilă, economia circulară și sustenabilitate. Acestea au trecut printr-un proces riguros de îmbunătățire a performanțelor economice, sociale și de mediu, precum și prin sesiuni de mentorat, cu scopul de a găsi modalități de a crește impactul în comunitățile lor, de a crea locuri de muncă decente pentru persoanele marginalizate și de a menține un impact negativ minim asupra mediului.
„Creativitatea și forța de a inova cu care antreprenorii sociali au venit în acești ani au demonstrat puterea întreprinderilor sociale de a transforma în bine comunitățile marginalizate, de a crea locuri de muncă decente pentru persoanele excluse, și întregul proces se desfășoară într-un mod sustenabil și prietenos cu mediul, este real și demonstrabil prin cifre de impact” a declarat Ioana Samoil, Manager de Program la NESsT România. „Sunt mândră de progresul pe care l-am realizat împreună și de impactul pozitiv pe care l-am avut asupra vieților și bunăstării acestor comunități.”

În cadrul Târgului de Sustenabilitate al Întreprinderilor Sociale, eveniment care a avut loc în incinta IKEA Băneasa, beneficiarii programului au adus comunității din București produse, ateliere creative și entuziasmul cu care au reușit să creeze poli de interacțiune de calitate în comunitățile lor. Acesta a fost un moment de celebrare a succeselor și de consolidare a parteneriatelor strategice pentru continuarea misiunii sociale comune.

Cine sunt întreprinderile sociale implicate în program

ALTRNTV („Atelier Merci”) produce îmbrăcăminte realizată manual din materiale organice. Cu o strategie de economie circulară, compania transformă deșeuri textile în produse decorative pentru casă sau genți și oferă servicii de reciclare pentru hainele uzate ale clienților.

Atelierul de Pânză (ADP) produce și vinde produse textile realizate din bumbac 100% reciclat. În același timp, prin Bine Primit, programul care a apărut împreună cu Programul Accelerator NESsT – IKEA Social Entrepreneurship, sprijină alte întreprinderi, axate pe impact social și de mediu, promovând produsele lor în pachetele cadou de sărbători, vândute clienților din marile companii.

Organizațiile sociale sprijinite de ADP includ brutării care oferă locuri de muncă tinerilor și mamelor din medii defavorizate, precum și afaceri de reciclare și cosmetice care angajează persoane cu HIV și/sau dizabilități fizice și mentale.

Helyénvaló (Cumsecade) sprijină micii producători agricoli din regiunea Odorheiu Secuiesc să-și vândă și să-și promoveze produsele artizanale, inclusiv carne, legume proaspete, produse de patiserie, condimente din plante și produse apicole.

Helyénvaló cultivă încrederea în comunitatea locală și organizează degustări, întâlniri la ceai și vizite la ferme. În acest fel, producătorii locali ajung să-și cunoască mai bine clienții și să creeze legături pe termen lung cu aceștia. Pe de altă parte, membrii comunității locale au acces direct și transparent la modul în care produsele pe care le consumă ajung pe mesele lor.

ROMO conectează consumatorii și producătorii printr-un model renumit de farm to fork. Astfel, clienții care caută produse sănătoase și proaspete ajung direct la micii producători rurali. În acest fel, ROMO reușește să sprijine fermierii și artizanii să creeze canale stabile de vânzare, promovând în același timp practici sustenabile. ROMO utilizează platformele de social media pentru a cultiva comunități online de consumatori preocupați de sănătate și de mediu, interesați de cumpărături locale.

Array

Articole pe aceeași temă: