Finanțe Stiri

Intrarea în liga piețelor emergente, cea mai mare realizare a României din ultimii ani

27 sept. 2019 2 min

Intrarea în liga piețelor emergente, cea mai mare realizare a României din ultimii ani

Reading Time: 2 minute

Piața de capital din România intră într-o nouă etapă de dezvoltare, intrarea în liga piețelor emergente fiind poate cea mai mare realizare a României în plan economico-financiar din ultimii ani, consideră Sergiu Oprescu, Președinte al Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor (ARB).

Asociația Română a Băncilor salută decizia FTSE Russell privind promovarea pieței de capital din România la statutul de piață emergentă secundară (Secondary Emerging).

Accederea pieței de capital din România la statutul de piață emergentă secundară ar putea genera un apetit sporit din partea fondurilor administrate specializate pe pieţele emergente, creșterea capitalului disponibil și a prețurilor acțiunilor companiilor listate. Aceste dezvoltări ar putea impulsiona noi listări de companii, arată ARB, într-un comunicat de presă.

„Dezvoltarea pieței de capital reprezintă un deziderat inclusiv pentru îndeplinirea criteriilor de convergență pentru adoptarea monedei unice euro. Această clasificare reprezintă un element transformator al pieței de capital din România, dar și un imbold pentru creșterea importanței acesteia în susținerea antreprenorilor și a economiei României”, a declarat Sergiu Oprescu, Președinte al Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor.

“Parteneriatul dezvoltat prin intermediul inițiativelor legislative și al dialogului permanent al membrilor Comisiei Piețe de Capital și Trezorerie din ARB cu Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori București și Depozitarul Central s-a concretizat în îmbunătățirea cadrului legislativ și a aspectelor operaționale aplicabile tuturor participanților și investitorilor care accesează piața de capital din România, fiind un factor semnificativ în obținerea de către România a statutului de piața emergentă. Mulțumim pe această cale tuturor părților implicate în acest demers important pentru România. ARB are o viziune integrată asupra pieței financiare din România și va continua eforturile pentru a aduce piața de capital din România la același nivel cu piețele dezvoltate din Europa”, a menționat Ioana Apa, Președintele Comisiei Piețe de Capital și Trezorerie din cadrul ARB.

FTSE Russell, companie parte a London Stock Exchange Group, este un lider în furnizarea de indici global, furnizând soluții inovatoare pentru investitori din întreaga lume. FTSE Russell calculează mii de indici care măsoară și evaluează piețele și clasele de active din mai mult de 80 de țări, acoperind 98% din piața investibilă/de capital la nivel global.

Anunțul publicat de FTSE Russell vine ca urmare a procesului de evaluare formală al FTSE Russell, care presupune implicarea autorităților de reglementare și a burselor de valori locale prin intermediul discuțiilor directe și a unor chestionare formalizate alături de un calendar anual prestabilit de comunicare și implementare.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: