Interviuri

Intercontinental Athénée Palace Bucharest: O vară italiană în mijlocul Capitalei

Reading Time: 4 minute

Dacă nu ați apucat să plecați în concediu, puteți experimenta gustul și atmosfera relaxantă din Italia la restaurantul Roberto’s de la Intercontinental Athénée Palace Bucharest, unde veți redescoperi de ce și-a câștigat Italia locul în elita gastronomiei mondiale.

Dacă sunteți în căutarea unui loc potrivit pentru un prânz de afaceri sau pentru o cină mai relaxantă cu prietenii, este bine să știți că restaurantul Roberto’s este locul ideal. Restaurantul din cadrul Intercontinental Athénée Palace Bucharest propune o serie de preparate italienești proaspete, realizate din ingrediente de sezon, gătite perfect, care îi vor impresiona și pe cei mai pretențioși gurmanzi care vă vor însoți. Cu gustul Italiei nu puteți da greș niciodată.

Restaurantul are o capacitate de peste 100 de locuri, la care se adaugă o zonă privată de living room de 14 locuri și încă 90 de locuri pe terasa Roberto’s on La Strada. Meniul vă va cuceri de îndată și vă va purta imediat într-o călătorie culinară prin întreaga Italie, în care veți putea descoperi de ce și-a câștigat Italia renumele de tărâm al aromelor intense, al preparatelor simple ce scot în evidență calitatea ingredientelor. Un meniu de vinuri alese pe sprânceană de somelierii hotelului vor desăvârși experiența gastronomică de aici. Dar Roberto’s înseamnă mai mult decât mâncare.

Decorul contemporan, atmosfera elegantă și priceperea personalului vă vor introduce într-o adevărată experiență italiană. Puteți savura gustul Italiei și pe terasa restaurantului Roberto’s, unde vara au loc unele dintre cele mai reușite petreceri din București. Terasa are un bar și o zonă de relaxare și poate găzdui orice tip de eveniment, inclusiv team building-uri. Aici puteți încerca delicioase preparate cu specific italienesc, cocktail-uri savuroase sau un pahar de vin cu buchet bogat și să vă bucurați de clipe minunate într-o atmosferă relaxantă.

Este bine să știți că tot aici puteți profita și de patru promoții active: Gin O’Clock și Sante to the Weekend, care au loc în cadrul restaurantului și al terasei Roberto’s, și The Glen Experience și English Bar Hours, ce au loc în barul hotelului. Dacă sunteți pasionat de gin este bine să știți că, la fiecare cocktail cumpărat, unul este din partea casei, o promoție ideală dacă vreți să încercați o rețetă nouă de cocktail. Iar ca experiența să fie cu adevărat desăvârșită puteți opta și pentru o selecție de aperitive, alese pe sprânceană de chefii de aici.

Renovare de peste 40 mil. euro

Hotelul a trecut recent printr-un amplu proces de modernizare și renovare cu o investiție de peste 40 de milioane de euro.

Procesul de modernizare a fost realizat în două etape, prima dintre acestea vizând schimbări axate pe renovarea celor 132 de camere din aripa nouă, în timp ce în a doua etapă eforturile s-au concentrat pe renovarea fațadei, a zonelor comune și a celor 151 de camere din clădirea istorică a hotelului, construită în 1914. Iar rezultatul, încheiat cu un proces de rebranding care transformă hotelul în InterContinental Athénée Palace Bucharest, este unul spectaculos.

„InterContinental este unul dintre cele mai luxoase branduri hoteliere din lume. După procesul de rebranding am introdus standardele InterContinental, menite să depășească așteptările turiștilor cu pretenții de peste tot din lume. Oferim experiențe memorabile tuturor oaspeților noștri. Am lansat InterContinental Club Lounge, unde oaspeții se pot bucura de un mic dejun exclusivist, dar și un happy hour într-un spațiu spectaculos. În plus, pregătim echipa să livreze servicii excelente astfel încât oaspeții noștri să simtă că fac parte dintr-o asociație internațională de călători.”

Nicolaas Houwert, General Manager, InterContinental Athénée Palace Bucharest

Designul InterContinental Athénée Palace Bucharest a trecut printr-o serie de schimbări gândite de o companie britanică de arhitectură, în colaborare cu arhitecți și artiști locali precum biroul de arhitectură Inegal Design, Valeriu Mladin sau Ioan Nemțoi.

Viziunea combină valorile arhitecturale ale monumentului istoric autohton cu cerințele standardelor de lux, utilizând elemente și decorațiuni naturale, cu o deosebită atenție la detalii și echilibru estetic. Accentele locale, pe care brandul InterContinental le susține în fiecare hotel, sunt de această dată integrate prin intermediul lucrărilor de artă expuse, ce poartă semnătura unor artiști români consacrați.

Conceptul de amenajare are la bază atât actualitatea vieții cotidiene, cât și eleganța complementară cu istoria de peste 100 de ani a hotelului. Designul interior aduce în prim-plan o paletă de culori neutre, cu accente de verde, punând astfel în valoare materialele naturale folosite. Parchetul din stejar, pereții decorați cu trei tipuri de profiluri ornamentale din lemn de fag, băile acoperite integral cu marmură naturală de Botticino şi Grigio Imperiale în culori calde, pe tonuri de bej și grej, reprezintă doar câteva dintre detaliile care oferă autenticitate și rafinament locului.

Dotările întregului hotel sunt actualizate cu cele mai noi tehnologii, astfel încât oaspeții să se bucure de o experiență completă, într-un loc de prestigiu ce se ridică la standarde internaționale, fiind preocupați continuu de implementarea unor procese sustenabile, cu grijă față de mediu. Excelența se regăsește și în calitatea serviciilor din hotel, punând accent deosebit pe valoarea și îmbunătățirea calificărilor membrilor echipei.

Aducând un omagiu istoriei sale de 75 de ani, designul InterContinental surprinde farmecul călătoriilor internaționale pentru turiștii moderni care preferă stilul luxury. Oaspeții sunt în căutarea unor noi niveluri de rafinament, așteptându-se nu doar ca un hotel să arate bine, ci și să confere o stare de bine. Prin rebrandingul emblematicului hotel, ANA Hotels deschide o nouă eră a osptalității de lux în România, cea mai nouă destinație InterContinental Hotels & Resorts promițând experiențe rafinate într-un peisaj urban dominat de artă și istorie.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 375 (16 iulie – 16 septembrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Emisiile asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030

Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…

3 ore ago

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

5 ore ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

6 ore ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

6 ore ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

6 ore ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

6 ore ago