MarComm BizRemote by certSIGN Digital Stiri

Interactions serbează 13 ani de activitate

26 ian. 2022 2 min

Interactions serbează 13 ani de activitate

Reading Time: 2 minute

Interactions, agenţia de comunicare interactivă & eCRM, şi-a început activitatea în ianuarie 2009, celebrând anul acesta 13 ani de prezență pe piață.

După o creştere constantă, traiectoria a fost accelerată atât în 2020, cât și în 2021, când compania a înregistrat o creștere considerabilă.

Legenda începutului

Știți, desigur, poveștile devenite legende despre idei care au prins viață într-un garaj pentru a se transforma, apoi, în business-uri cu impact mondial. Steve Jobs sau Bill Gates au pornit la drum la fel ca Interactions: în/deasupra unui garaj. Primul sediu al echipei a fost deasupra unui service auto: La Căpriță. (The name is real!) Și a fost un început de bun augur.

13 ani mai târziu

Una dintre cele mai importante realizări ale agenției este legată de rata de retenție a clienților și a echipei. Astfel, clienții sunt parteneri, în medie, de 7.8 ani, iar vechimea medie a colegilor se încadrează la 6.6 ani.

Ne bucurăm să avem în echipă colegi cu peste 10 ani vechime și juniori dornici să recupereze experiența. Rămânem, după 13 ani, the highly reliable e-CRM & digital agency, suntem onorați și le mulțumim clienților noștri pentru încrederea acordată.

Pentru Interactions, 13 vine ca o continuare logică a unei strategii axate pe eficiență și adaptare permanentă la piață. Desigur că fiecare reușită este un excelent team effort, sunt foarte mândru de colegii mei, dar vine prin aplicarea constantă a motto-ului nostru: Ne ținem cuvântul dat, întotdeauna!. Îmi vine greu să cred că au trecut 13 ani, resimt bucuria nostalgiei, la care adaug mult entuziasm și încredere pentru viitor”, a declarat Adrian Alexandrescu, Managing Partner Interactions.

50% proiecte internaționale

Un alt motiv demn de celebrat este ponderea proiectelor internaționale, 50% dintre proiectele desfășurate în ultimii ani fiind la nivel internațional. Exemplu este noua companie-soră, Mediapost Martech, Consulting Partner Salesforce și HubSpot Platinum Partner (statut la care ajung doar 8% dintre partenerii HubSpot la nivel mondial).

Mediapost Martech acoperă exclusiv cu resurse interne toate fazele unui proiect de automatizare: consultanță inițială, arhitectura bazei de date, implementare efectivă, integrări, training personalizat și suport post-implementare, fiind, de asemenea, agenția din România cu cel mai bun rating, statut dobândit la doar doi ani de la lansare.

De la 40% remote, la full remote, la hybrid

Interactions a început în anul 2019 să implementăm o politică de 40% remote, astfel că trecerea, în anul 2020, la full remote a fost un task care a durat < de 2 ore. În prezent, activitatea Interactions se desfășoară în sistem hybrid.

“În ultima perioadă am eficientizat mai bine workload-ul din agenție prin implementarea de tool-uri smart în managementul task-urilor zilnice. Dezvoltarea noastră organică s-a născut din dorința de a anticipa corect evoluția pieței. Învățarea continuă și orientarea spre tehnologiile viitorului sunt cele care ne suflă vânt în pânze”, a spus Diana Angheluță, Business Unit Director Interactions.

Agenția a dezvoltat o serie de proiecte adresate marketerilor care își doresc să obțină rezultate maxime cu resurse minime, să înlăture task-urile repetitive și să eficientizeze resursele de timp și cost: Promotiful, tool-ul pentru automatizarea promoțiilor onlineDatamart, soluția pentru stocarea și accesarea datelor consumatorilor în deplină securitate și în conformitate GDPR, Eventiful, aplicația pentru gestionarea înscrierilor și participanților la evenimente, RPA, roboțelul pentru optimizarea costurilor și simplificarea proceselor ecommerce.

În portofoliul de clienți INTERACTIONS de-a lungul timpului s-au numărat branduri precum Telekom, Nestlé (Joe, KitKat, Maggi, Nescafe, Nesquik, Nescafe Dolce Gusto), Audi, Seat, Hochland, LG Electronics, Mega Image, Macromex (Edenia), Martini, CEC Bank, Groupama, Mobexpert, Metropolitan Life, Sodexo, Salterra, Porsche Finance Group, Elefant.ro, Oracle, Niran, K Group, Queisser Pharma, Nordic Group sau Profi. 

Agenția are în portofoliu peste 50 de premii creative și nominalizări. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: