Integrarea ucrainenilor în România: 50% vor să se angajeze sau să-și deschidă o afacere în țara noastră
Reading Time: 3 minuteWorld Vision România lansează un proiect prin care 1.200 de tineri și adulți vor fi sprijiniți să-și găsească un loc de muncă, să fie independenți economic și social
50% dintre ucrainenii rămași în țara noastră afirmă că vor să se angajeze ori să-și deschidă o afacere în România. Fundația World Vision România în colaborare cu Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov și cu sprijinul financiar al UNHCR lansează un proiect prin care 1.200 de adulți ucraineni, solicitanti de azil și români vor fi sprijiniți să-și găsească un loc de muncă
Aproape 4 milioane de ucraineni au tranzitat teritoriul României în ultimii doi ani de război. Dintre aceștia, 157.000 au cerut o formă de protecție legală, iar la începutul lunii februarie 78.743 de ucraineni erau prezenți în țara noastră.
Dintre cei care rămân pe teritoriul României, 39% spun că doresc să se angajeze în România, în timp ce 11% ar vrea să-și deschidă o afacere în țară. Alți 48% spun că vor să se întoarcă în Ucraina după terminarea conflictului, potrivit unei analize realizată de FONPC.
Dintre cei care au un loc de muncă, între 25 și 30% aceștia lucrează online (la distanță) pentru locurile de muncă pe care le au în Ucraina, iar în jur de 16% sunt integrați pe piața muncii din România, conform estimărilor UNHCR de anul trecut.
Fundația World Vision România, în colaborare cu Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov și cu sprijinul financiar al UNHCR România, lansează proiectul „Protecția și incluziunea socio-economică a refugiaților și solicitanților de azil în România”.
Proiectul se desfășoară până în decembrie 2024 și își propune să faciliteze incluziunea socială și economică pentru 1200 de tineri și adulți, refugiați ucrainieni, solicitanți de azil și români persoane vulnerabiledin Bucuresti si cinci județe (Brașov, Cluj, Constanța, Iași și Suceava), pe piața muncii din România. Dintre aceștia, 80% sunt refugiați ucraineni sau solicitanți de azil, iar 20% sunt români.
“Confruntându-ne cu provocări semnificative în integrarea refugiaților ucraineni și a solicitănților de azil pe piața muncii și în sistemul de învățământ din România, ne concentrăm eforturile pe depășirea barierelor lingvistice, recunoașterea și echivarea competențelor profesionale și adaptarea procesului de învățare pentru a răspunde nevoilor celor mai vulnerabile persoane. Prin toate proiectele noastre, oferim nu doar un suport tangibil pentru accesul la muncă și la educație, ci și consiliere la fiecare pas pentru a asigura o tranziție lină și o integrare de succes în societatea noastră”
Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Activitățile proiectului includ:
- servicii integrate de informare, consiliere, antreprenoriat și mediere profesională;
- cursuri de limbă română;
- facilitare pentru participarea la târguri cu locuri de muncă;
- suport pentru echivalarea studiilor
- evenimente de networking între potențiali angajați și angajatori;
- sesiuni de coaching și asistență pentru dezvoltare de mici afaceri
- acordarea de granturi pentru susținerea inițiativelor antreprenoriale
- acordarea de vouchere suport pentru stimularea integrării pe piața muncii
- crearea de rețele suport la nivelul fiecărei comunități pentru a facilita incluziunea socio-economică a persoanelor vulnerabile
Complementar adulții beneficiarii ai proiectului care au copii în îngrijire și sunt în căutarea unui loc de muncă vor avea prioritate pentru accesarea gratuită a serviciile socio-educaționale pentru copii în centrele Happy Bubble derulate de World Vision România în locațiile București, Iași, Suceava, Cluj și Constanța.
Prin acest proiect, World Vision România împreună cu partnerii oferă refugiaților și solicitanților de azil, precum și membrilor vulnerabili ai comunităților locale instrumentele și cunoștințele necesare pentru integrarea pe piața muncii și în societate. Acest demers nu doar că sprijină refugiații care au fugit din calea războiului, dar contribuie și la dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale gazdă pentru aceștia, creând un model de solidaritate și incluziune socio-economică.
“Înainte de război, am lucrat ca avocat și mediator în domeniul dreptului familiei. După izbucnirea războiului, m-am mutat în România, unde nu am putut lucra în domeniul meu de studiu, dar am reușit să țin prelegeri interesante de psihologie și, la nevoie, de drept. Am decis să mă înscriu la universitate în România pentru a mă putea integra eficient. Sunt în căutarea unui loc de muncă. Copilul meu este înscris la școală, dar are nevoi speciale, așa că merge la un centru de reabilitare din România și învață la o școală privată și, bineînțeles, studiază online în Ucraina.”, a declarat Svitlana, 40 de ani, în România din mai 2022.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz