Insula de smarald
Reading Time: 4 minuteȘtiați că din freamătul obositor al Bucureștiului puteți ajunge cu un zbor direct de aproximativ două ore pe o insulă și nu orice fel de insulă, ci insula cu unele dintre cele mai frumoase plaje ale Mediteranei?
Pentru cei care iubesc Italia și mai ales liniștea unei vacanțe pe o insulă verde, agenția de turism Fly Go propune Sardinia, o destinație recomandată în orice sezon prin prisma activităților de care turiștii se pot bucura. Plajele cu nisip fin și apa limpede de culoarea smaraldului sunt principala atracție vara, insula fiind recunoscută și apreciată pentru Costa Smeralda.
Sardinia însă nu înseamnă doar plajă, nisip și mare, ci mult mai mult de atât. Atrage prin cochetele centre vechi ale unor orașe precum Alghero (locul unde aterizează zborul Wizz Air de la București), Bosa Marina în partea de nord sau Cagliari în zona de sud. În aceste orașe, cu străduțe înguste, clădiri medievale, magazine și mici restaurante tradiționale, turiștii se pot bucura de experiențe culinare inedite, cu o varietate de preparate din pește și fructe de mare. Printre atracțiile insulei se numără Sa Mandra, un fabulos complex agroturistic, în apropierea orașului Alghero, un business de familie, cu facilități de cazare și un restaurant cu un meniu compus aproape exclusiv din mâncăruri făcute din ingrediente produse local.
Alte puncte de atracție sunt Grotta di Nettuno și stâncile Capo Caccia și, bineînțeles, o vacanță în Sardinia nu poate fi completă fără o excursie cu vaporul în arhipelagul Maddalena, cu oprire și vizitarea fabuloasei insule Maddalena, precum și un tur panoramic al altor insule (Baja Sardegna). Plajele cu nisip incredibil de alb și culorile mării în lumina soarelui, greu de reprodus în cuvinte, și stâncile de granit completează cu brio peisajul Sardiniei. Pentru amatorii de agroturism, Barbagia este o zonă mai puțin cunoscută turiștilor, dar care merită descoperită. Nu în ultimul rând, pescuitul de ton, pește care vine din Oceanul Atlantic pentru a se reproduce în Marea Mediterană, este una dintre activitățile pentru care personalități din întreaga lume aleg să își petreacă vacanțele în Sardinia.
CE VOR ROMÂNII?
“Am observat o evidentă tendință de a îmbina relaxarea estivală cu alte activități. În plus, aceasta este noutatea sezonului estival 2019 oferită de Fly Go, ne vom concentra toate resursele pentru a oferi vacanțe personalizate, după un brief al clientului, din care să ne dăm seama care sunt preferințele lui, așteptările și dorințele în materie de vacanțe”, punctează Stefano Iervolino, fondator și CEO al Fly Go, business care anul acesta ajunge la un volum de tranzacții de circa 50 de milioane de euro, în creștere cu aproximativ 15% față de anul trecut. Diversificarea serviciilor adiționale biletelor de avion, precum introducerea în ofertă a categoriei de city break, au contribuit la această creștere și va continua să genereze oportunități și până la finalul anului, în cele trei țări în care compania activează: România, Spania și Italia. Iar pentru anul viitor, reprezentanții agenției estimează o creștere de 30% a vânzărilor la nivel de grup.Reprezentantul Fly Go observă de asemenea o dorință tot mai mare din partea românilor, transpusă în creșterea numărului de vacanțe în destinații noi, precum Sardinia sau Croația. Sardinia a fost, în această toamnă, una dintre destinațiile de top pentru city break preferate de românii care cumpără vacanțe de la Fly Go, dar și o opțiune pe tot parcursul anului, datorită vremii plăcute mereu în insula din Mediterana. “Ne așteptăm ca numărul de turiștilor români să crească în următoarea perioadă, pe măsură ce aceștia încep să își dorească să descopere locuri noi din Europa, unde să poată îmbina zilele de plajă, cu tururi gastronomice și culturale și care le oferă posibilitatea de a experimenta adevărata Italie”, punctează Iervolino.
Într-un clasament al celor mai căutate orașe pentru city break în această toamnă, Alghero, unul dintre cele mai frumoase orașe din Sardinia, se află în top 3, după Roma și Milano. De pildă, un city break de 3 nopți (4 zile) în Alghero, cu zbor direct București – Alghero, și cazare la hotel Bienestar Maison de Charme din Alghero, pornește de la prețul de 267 euro / persoană, cu mic dejun inclus, cu mențiunea că tariful se poate modifica în funcție de perioada călătoriei și disponibilitate. În ceea ce privește sejururile exclusiviste, Fly Go are în oferă și pachete se pot depăși 30.000 de euro per sejur.
Experiențe culinare sarde:
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz