Instrument nou pentru măsurarea reputației brandurilor
Reading Time: 2 minuteAgenția de relații publice și comunicare The Public Advisors a dezvoltat RepMeter, un instrument propriu de măsurare și de gestionare a reputației companiilor în rândul stakeholderilor interni și externi. La dezvoltarea acestui model a contribuit o echipă mixtă formată din consultanți în managementul reputației din cadrul agenției, alături de experți în cercetare de piață și branding.
”Specialiștii apreciază că, în prezent, 70-80% din valoarea de piață a unei companii se datorează unor active intangibile precum capitalul de brand, capitalul intelectual, numele și reputația. Din acest motiv companiile pot deveni extrem de vulnerabile în momentul în care oricare dintre acestea este afectat. Iar relațiile publice, prin definiție, înseamnă grijă pentru reputație. Și cum poți face acest lucru mai bine, altfel decât fiind mereu conectat la ceea ce faci, ceea ce spui și la ceea ce spun alții despre tine. Am creat acest instrument pentru a veni în sprijinul companiilor care doresc să înțeleagă modul în care sunt percepute, astfel încât să le ajute să își optimizeze rezultatele”, spune Simona Dan, Managing Partner, The Public Advisors.
Cercetarea reputației reprezintă unul dintre proiectele strategice pentru o companie, în funcție de care se pot stabili politicile organizaționale, planurile pe termen lung, dar și procedurile corporațiilor. Totodată, gestionarea acesteia necesită implicarea reprezentanților de la toate nivelurile din management. RepMeter își propune să fie un instrument prin care se măsoară obiectiv valorile și identitatea brandului, în balanță cu percepția asupra acestora. Din acest motiv, primul pas constă în realizarea unor interviuri în profunzime cu CEO-ul și alți responsabili din management sau alte departamente, în funcție de tipul de companie, prin intermediul cărora sunt analizate perspectivele și viziunea acestora despre companie, cultura organizațională și riscuri potențiale.
”Am avut această idee de mult timp, însă am simțit că materializarea ei acum este cu atât mai benefică și mai relevantă pentru companii, deoarece multe dintre ele sunt în situația de a regândi planuri de business, de investiții și de reorganizare. Astfel că o soluție credibilă, care să ofere o măsurare a reputației și un check-in general asupra percepției poate reprezenta un factor cheie în organizarea planurilor de viitor. O reputație pozitivă ajută companiile să formeze echipe puternice, să genereze valoare, să își fidelizeze clienții și să le ofere o gamă diversificată de produse și servicii”, spune Raluca Mihălăchioiu, Managing Partner, The Public Advisors.
CUM SE MĂSOARĂ SCORUL REPUTAȚIEI BRANDURILOR
Scorul reputației va fi stabilit prin RepMeter pe baza a șapte piloni care urmăresc atribute diferite: etică în afaceri (măsoară corectitudinea, transparența și gradul de încredere), customer experience (raport calitate-preț, inovații în produse și servicii), valori interne (oportunități oferite angajaților, mediu de lucru), stabilitate financiară (continuitate în fața schimbărilor economice), responsabilitate socială (implicare în cauze sociale, cultura organizațională), conexiune emoțională (investiții în economia locală și națională, respect pentru cultura locală și valorile sociale), familiaritate (popularitate în rândul clienților).
Pe lângă proiectele comandate în particular de companii, The Public Advisors va publica o serie de rapoarte anuale care vor putea constitui un cadru de referință pentru reputația brandurilor din România.
Agenția The Public Advisors are 13 ani de experiență pe piața de comunicare din România și un portofoliu ce include clienți precum: Bosch România, BNP Paribas Personal Finance România, Euler Hermes România – parte a grupului Allianz, HAGAG Development Europe, P3 Logistic Parks, SIGNAL IDUNA, Asociația Zi de Bine, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutritie, Ideologiq, Alevia, The Date, brio.ro, SofMedica, Anadolu, Asociația Mai Mult Verde, Asociația Berarii României, Unilever (Clear), CVW Technologies.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz