Inovație și sustenabilitate
Reading Time: 3 minuteNatalia Gelstein-Kiss, Directorul General al Danone România, Bulgaria și Țările Adriatice, ne-a vorbit despre programul “O șansă pentru familia ta”, despre strategia de CSR a Danone România, dar și despre investiția de peste 3 milioane de euro într-o nouă linie de producție bio.
Cum arată în acest moment strategia de CSR a Danone?
Când a fost fondată, compania Danone avea misiunea clară nu numai de a îmbunătăți sănătatea unui număr cât mai mare de consumatori, ci și de a avea un impact pozitiv în societate. Misiunea noastră nu se încheie la poarta fabricii, ci trebuie să ne gândim la mediu și la societate. Am început proiectul “O șansă pentru familia ta” în anul 2012 și până în prezent am investit, împreună cu partenerii, peste 4 milioane de euro, care au fost distribuiți în bovine, în alimentația vacilor, în educația fermierilor și în toate utilajele. Sunt trei faze ale acestui proiect, le-am încheiat pe primele două și actualmente ne aflăm în cea de-a treia etapă, în care focusul principal este mediul. De aceea ne preocupă îmbunătățirea calității vieții bovinelor și vorbim tot mai frecvent despre stații mobile de muls cu panouri solare, de gestionarea bălegarului și de plantarea de copaci. Mai mult, ce este frumos la acest proiect este că implică foarte multă inovație. Proiectul “O șansă pentru familia ta” are mai multe etape, iar una din acestea este cea de colectare a laptelui de calitate. Laptele colectat aici, în Zimnicea, de la peste 140 de ferme mici de familie este aliniat la standarde europene. Aceasta este o direcție a proiectului. Un alt obiectiv al proiectului este îmbunătățirea calității vieții acestor fermieri. Pentru că atunci când am început acest proiect, în urmă cu șapte ani, totul era diferit. Fermierii de aici nu aveau atâtea vaci, nu aveau echipamente de muls și aveau venituri mult mai mici.
Apoi este cea de-a treia direcție a proiectului, care este una de mediu: știm cu toții că vacile produc mult dioxid de carbon. Cu cât o văcuță produce mai mult lapte, cu atât este mai mare corelația cu dioxidul de carbon. Trebuie să ne asigurăm că facem lucrurile astfel încât să compensăm diferența și să reducem impactul dioxidului de carbon. Și aici sunt mai multe aspecte. Nouă ne pasă de vaci, de sănătatea și de alimentația lor, deoarece cu cât sunt mai bine hrănite văcuțele, cu atât mai mult lapte dau. În al doilea rând, astăzi, aici sunt peste 1.000 de hectare de teren, unde partenerii noștri cultivă furaje pentru vaci, procedeu care se face de asemenea într-un mod sustenabil. Vorbim despre agricultură regenerativă, care are un impact pozitiv asupra naturii și a mediului înconjurător.
La prima vedere, pare un domeniu care nu are prea multe în comun cu inovația. Ne puteți spune mai multe despre aceste inovații?
Sunt aceste stații mobile de muls, care nu existau în urmă cu câțiva ani. Mulțumită partenerilor de la Polaris, care au produs aceste stații, nu mai trebuie să mutăm bovinele pentru muls, le mulgem în câmp și aducem laptele la un centru de colectare. Aceasta este o inovație. Am construit, de asemenea, o serie de iazuri chiar aici pe câmp. Vara aceasta am construit prima astfel de oază care oferă apă proaspătă vacilor. Una dintre prioritățile noastre este și calitatea apei de băut pentru vaci, pentru că aceasta poate influența calitatea laptelui. Prin aceste oaze ne-am propus să furnizăm apă proaspătă, care este mult mai bună pentru vaci, microfauna din apă fiind mai redusă. Aceasta este, de asemenea, o inovație. Și agricultura regenerativă folosește cele mai noi inovații. Impactul pozitiv al acestui proiect mă inspiră și mă încântă foarte mult. Inovația este una dintre pietrele de temelie pe care construim acest proiect, care își va încheia cea de-a treia și ultima etapă în anul 2020.
Compania a investit de curând într-o linie de producție bio. Cât de importantă este această direcție de business?
Este o direcție foarte interesantă și atractivă, pentru că segmentul bio a apărut în urmă cu patru-cinci ani în România. Piața a crescut și crește frumos în continuare, segmentul reprezentând între 3 și 5% din piața produselor lactate proaspete. Ne dorim să creștem valoarea pieței bio în următorii ani și de asemenea ne dorim să creștem rata de penetrare a produselor bio. Cred că avem și noi un rol important în dezvoltarea acestui segment de piață prin creșterea ratei de penetrare a produselor bio astfel încât acestea să ajungă la un număr din ce în ce mai mare de consumatori. Pentru noi, faptul că putem produce bio aici, în România, este un reper important. Am lansat în această toamnă aceste produse și invităm pe toată lumea să le încerce, pentru că sunt foarte bune.
4.000.000 de euro au fost investiți până în prezent de Danone România în cei aproape șapte ani de la demararea programului “O șansă pentru familia ta”.
Foto: Vali Mirea
Citește și Faptele bune prin rădăcini
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz