Inovație românească pe harta Europei: Un joc video educațional câștigă prestigiosul Premiu SALTO
Reading Time: 2 minuteProiectul „The Spirit of Europe – Origins”, coordonat de Predict CSD Consulting din Arad, a fost distins cu Premiul SALTO la categoria Transformare digitală. Acest premiu subliniază recunoașterea rezultatelor remarcabile în conectarea istoriei, culturii și valorilor europene cu mediul educațional actual.
Eforturile echipei transnaționale au fost apreciate de juriu pentru crearea unui joc video educativ deosebit, care nu numai că îmbunătățește procesul de învățare printr-o abordare ludică, dar și promovează pacea ca valoare fundamentală. Proiectul „The Spirit of Europe – Origins” a fost inițiat de către Sorin-Victor Roman, Claudiu Schwartz și Florian Matei de la Predict CSD Consulting, fiind implementat în parteneriat cu Asociația Millenium Center din Arad (România), Euro – Net (Italia), IDEC (Grecia) și Inercia Digital S.L. (Spania), în cadrul programului Erasmus+.
Astfel, a fost conceput un joc video educațional în limba engleză, care prezintă povestea Europei de-a lungul unor perioade istorice definitorii: Grecia Antică, Imperiul Roman, Migrația popoarelor, Epoca Vikingilor, Evul Mediu și Renașterea. Prin parcurgerea a 13 hărți unice care oferă peste 20 de misiuni, jucătorul călătorește prin istoria Europei, participând activ la evenimente cruciale de-a lungul istoriei și mitologiei care au modelat Europa de astăzi.
Relevanța educațională și potențialul trans-sectorial al acestui joc au fost aspecte esențiale în decizia juriului, demonstrând impactul profund pe care inovațiile în educație le pot avea în comunitățile europene. Pentru cei interesați de acest mijloc inovator de învățare, jocul „The Spirit of Europe – Origins” este disponibil online, oferind o resursă valoroasă pentru înțelegerea istoriei și valorilor europene.
„Am pregătit acest proiect plecând de la dorința de a face o parte din istoria Europei mai atrăgătoare pentru cei care sunt atât de conectați la lumea digitală. Pot să descopere epocile, protagoniștii și elementele cheie care stau la baza civilizației actuale, într-un mod distractiv și captivant. Ne-am dorit să arătăm că valorile europene, de la democrație la drepturile omului, nu sunt doar cuvinte într-un manual, ci parte din viața noastră de zi cu zi. Însă ele nu au fost dintotdeauna aici și dacă nu suntem atenți, le putem și pierde, așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei și cu alte valori”
Sorin-Victor Roman, coordonatorul proiectului „The Spirit of Europe – Origins”
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz