BizRemote by certSIGN MarComm Marketing Stiri

Inovație în retail: dispozitiv care aplică instant dezinfectant pe orice tip de mâner

25 mai 2020 2 min

Inovație în retail: dispozitiv care aplică instant dezinfectant pe orice tip de mâner

Reading Time: 2 minute

Agenția Geometry, parte a WPP, lansează din nou pe piață o inovație creată în urmă cu 5 ani. Este vorba despre un dispozitiv ce aplică instant un strat de lichid dezinfectant pe orice tip de mâner, inclusiv pe mânerele cărucioarelor de cumpărături din magazine. 

Testată și implementată în mai mult de 500 de supermarketuri în decurs de 2 ani, tehnologia aplică instant un strat subțire de lichid dezinfectant pe orice mâner de cărucior disponibil în supermarket sau în magazinele comerciale, ucigând 99,9% germeni printr-un simplu gest, astfel cumpărătorii din magazine sunt protejați pe durata întregii experiențe în magazin și chiar dacă alimentele sunt atinse, cumpărătorul dezinfectează din nou mâinile și mânerul utilizând dispozitivul Handle on Hygiene. 

 

Dispozitivul Handle on Hygiene a fost conceput în 2015 de către Geometry Orientul Mijlociu și Nordul Africii și Barrows, în parteneriat cu brandul de dezinfectant Lifebuoy din portofoliul Unilever.

“Grație inovației premiate Handle on Hygiene și Geometry România poate oferi partenerilor din retail, dar și marilor transportatori interesați o soluție pe cât de simplă, pe atât de eficientă care poate rezolva una dintre problemele legate de siguranța clientului în spații publice închise” a declarat Mircea Pascu, General Manager Geometry România.

Mii de unități sunt gata de producție, iar instrumente de măsurat și mostre au fost distribuite în peste 25 de piețe la nivel global. În timp ce mecanismul de funcționare a fost testat și utilizat cu succes în supermarketuri la nivel global, tehnologia este ușor de adaptat pentru a fi aplicată pentru cărucioarele din aeroporturi, mânerele din mijloacele de transport în comun sau alte tipuri de balustrade sau mânere care sunt frecvent utilizate de public.

Peste 1 milion de germeni pe mânere

O serie de articole și studii universitare, inclusiv un studiu elaborat de Universitatea din Arizona a descoperit că pe mânerele cărucioarelor de cumpărături trăiesc tipuri periculoase de bacterii care devin gazed ideale pentru peste 1 milion de germeni. Situația epidemiologică din lume a adus în centrul discuțiilor obligativitatea unui protocol de igienizare fără precedent.

Peste 60% dintre cumpărători la nivel global evită să atingă obiecte (Sursa: YouGov)

50% dintre consumatori caută modalități prin care să intre și să iasă cât mai rapid din magazine (Sursa: Global WebIndex Report)

Acest lucru este susținut și de Nielsen, care previzionează nevoia de transparență totală în rândul lanțurilor comerciale și detalii referitoare la măsurile de siguranță și sănătate luate de retailer. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: