Inovatia, motorul pietei farmaceutice
Reading Time: 6 minuteIn domeniul farmaceutic, inovatia este baza si motorul dezvoltarii. Oamenii pot crede ca industria auto sau cea IT sunt cele mai inovatoare. Cu toate acestea, daca luam in calcul costurile de cercetare si dezvoltare versus venituri, in realitate, industria farmaceutica este cea care reinvesteste cel mai mult, spune Gabor Sztaniszlav, Country Director al Amgen Romania.
Vanzarile de medicamente au scazut anul trecut cu aproape 5%. Care au fost motivele si cum vedeti evolutia industriei de medicamente in 2016?
Scaderea pietei farmaceutice este legata de scaderea vanzarilor medicamentelor cu prescriptie (RX), care au inregistrat anul trecut o descrestere atat in volum, cat si ca valoare. Unul dintre motivele acestei scaderi este faptul ca Ministerul Sanatatii a redus anul trecut preturile la medicamentele cu prescriptie cu aproximativ 15%. Pe de alta parte, o parte dintre aceste medicamente lipsesc din farmacii.
Un alt aspect important este faptul ca procesul de actualizarea a listei medicamentelor compensate este foarte lent, iar unele dintre etapele acestuia sunt intarziate luni sau chiar ani. Practic, acest lucru inseamna ca exista zeci de produse noi, care au fost inregistrate in Europa, printr-un proces centralizat, cu ani in urma, care si-au dovedit eficacitatea si eficienta, dar care, in Romania, nu sunt compensate inca. În unele cazuri, Romania este singura tara din cele 28 de state europene care nu compenseaza anumite tratamente, in timp ce toate celelalte state membre o fac. Din acesta cauza, exista putine produse inovatoare noi intrate pe piata locala, in timp ce brevetele produselor inovatoare mai vechi expira, iar genericele castiga cota de piata. Toate acestea duc la diminuarea pietei in valoare.
Principala problema ramane insa faptul ca aceste medicamente noi, care pe piata locala lipsesc, aduc beneficii clinice suplimentare pentru pacienti. În anumite cazuri, cum ar fi bolile cronice, pacientii ar putea sa se vindece cu ajutorul noilor terapii, iar in alte cazuri, acestia ar putea trai mai mult si sa aiba o calitate a vietii mai buna, cu ajutorul tratamentelor inovatoare, comparativ cu optiunile de tratament disponibile in prezent.
Luand in considerare aceste aspecte, chiar daca piata va avea o crestere organica iar vanzarile medicamentelor fara prescriptie (OTC) vor creste in continuare, piata farmaceutica va continua sa scada din cauza unei eroziuni a preturilor si a lipsei de medicamente noi.
Care sunt caracteristicile pietei locale comparativ altele din regiune?
Piata farmaceutica din Romania ramane un mediu de afaceri foarte dificil, inca dominat de lipsa de predictibilitate si transparenta. Un exemplu in acest sens ar putea fi taxa clawback, pe care producatorii trebuie sa o plateasca, fara sa stie insa, in avans, cat de mult ar trebui sa plateasca. În anumite perioade ale anului 2015, a trebuit sa platim inapoi statului, prin aceasta taxa, aproximativ 25% din totalul vanzarilor de medicamente, ceea ce inseamna ca fiecare a patra cutie de medicamente a fost oferita gratuit pacientilor de catre industria farmaceutica. Taxa clawback in formula sa de calcul actuala este unica in Romania, in comparatie cu alte tari europene, care au reusit sa gaseasca o formula care sa fie atat in beneficiul autoritatilor, cat si al pacientilor. Toate acestea se adauga la preturile mici ale medicamentelor – in unele cazuri, cele mai mici preturi din Europa.
Procesul de compensare este de asemenea unic in Romania. Pentru unele dintre produsele noastre, am depus cereri de compensare in nenumarate randuri, in conformitate cu diferite legislatii in vigoare la momentul respectiv. Din pacate, luand in considerare faptul ca mediul legislativ se schimba permanent iar, uneori, punerea in aplicare a legislatiei se face defectuos, nu am avut pana acum niciun rezultat. În acest moment, avem pe lista de asteptare trei produse, care au fost inregistrate in Romania in urma cu 6-8 ani. Intre timp, am lansat noi produse inovatoare la nivel mondial, iar unele dintre ele au fost aprobate de catre Comisia Europeana pentru comercializare in toate tarile UE, inclusiv Romania. As putea spune ca accesul pacientilor romani la cele mai noi terapii este limitat de lipsa de predictibilitate si de restrictiile legislative.
Pe de alta parte, am observat ca romanii sunt din ce in ce mai interesati de sanatatea lor, sunt mai exigenti in ceea ce priveste serviciile de sanatate pe care le solicita si au inceput sa sanctioneze erorile sistemului. Aceasta modificare de atitudine a societatii si indirect a alegatorilor seteaza noi asteptari pentru toate partidele politice si pentru politicieni. Eu vad lucrurile in felul urmator – oamenii nu isi doresc sa aiba un sistem de sanatate cu servicii mai ieftine, ci isi doresc un sistem care sa functioneze mai bine, care sa fie eficient si eficace in acelasi timp. Prin urmare, sper ca mult anticipata reforma a sanatatii va fi implementata cat mai repede, din moment ce oamenii nu sunt dispusi sa mai astepte.
“Romanii sunt din ce in ce mai interesati de sanatatea lor, sunt mai exigenti in ceea ce priveste serviciile de sanatate pe care le solicita si au inceput sa sanctioneze erorile sistemului”, spune Gabor Sztaniszlav, Country Director al Amgen Romania.
Cat de importanta este piata locala pentru Amgen si la ce nivel este domeniul biotehnologiei si al terapiilor personalizate in Romania?
In primul rand, as dori sa mentionez ca Amgen este unul dintre pionierii din domeniul biotehnologiei si una dintre cele mai importante companii independente biotehnologice la nivel mondial. În general, biotehnologia descrie imbinarea intre biologie si tehnologie, ceea ce s-ar traduce prin stiinta la varf care ofera solutii de tratament practice. In medicina, biotehnologia se refera la modul in care biologia umana de la nivel celular este folosita pentru dezvoltarea de medicamente. Medicamentele biologice sunt molecule mari, care sunt similare sau identice cu proteinele si alte substante complexe pe care organismul se bazeaza ca sa ramana sanatos. Pe scurt, medicamentele biologice sunt realizate cu sau derivate din organisme vii.
In ceea ce priveste piata din Romania, chiar daca Amgen are o istorie relativ scurta pe plan local – reprezentanta noastra locala a fost deschisa in urma cu doar sase ani – suntem considerati de catre clientii nostri un partener serios, de incredere si pe care se pot baza. Medicii cunosc si folosesc produsele noastre zi de zi, iar mii de pacienti beneficiaza de medicamentele noastre inovatoare, care ii pot ajuta sa traiasca mai mult sau sa-si creasca calitatea vietii.
Piata romaneasca este una foarte importanta pentru Amgen, avand in vedere ca are un potential enorm, are nevoi de sanatate inca neacoperite si o populatie de aproximativ 20 de milioane de persoane. Din nefericire, pacientii romani nu pot beneficia de cele mai noi medicamente Amgen, care sunt mai eficiente, in multe cazuri, comparativ cu cele disponibile in prezent pe piata, din cauza procedurii de compensare pe care deja am mentionat-o si din cauza altor restrictii. As putea spune ca Romania nu a fost deschisa la inovatie in ultima perioada, doar pentru ca procesul legislativ a blocat accesul pacientilor la inovatie.
In ce proiecte sunteti implicati acum in Romania?
Numai in ultimii ani, mai mult de 1.500 de pacienti din Romania au avut acces la terapiile dezvoltate de Amgen, prin studiile clinice la care au participat, terapii la care altfel nu ar fi avut acces. In prezent, avem in desfasurare aproximativ 25 de studii clinice pe arii terapeutice precum oncologie, hematologie, cardiologie, reumatologie, neurostiinta, la care participa peste 800 de pacienti.
Cat de importanta este inovatia in domeniul in care activati? Cat investeste Amgen in cercetarea si dezvoltarea de medicamente de ultima generatie?
In domeniul farmaceutic, inovatia este baza si motorul dezvoltarii. Oamenii pot crede ca industria auto sau cea IT sunt cele mai inovatoare. Cu toate acestea, daca luam in calcul costurile de cercetare si dezvoltare versus venituri, in realitate, industria farmaceutica este cea care reinvesteste cel mai mult. Noi, la Amgen, investim aproximativ un sfert din cifra de afaceri de la nivel mondial in cercetarea si dezvoltarea de medicamente inovatoare, de aceea ne pregatim sa lansam medicamente cu adevarat uimitoare in urmatorii 2-3 ani.
Datorita inovatiei, exista sanse noi pentru tratarea unor boli grave, iar pacientii pot avea o viata mai buna si mai lunga. În prezent, in jur de 50% dintre medicamentele care sunt dezvoltate in intreaga lume sunt medicamente inovatoare.
Amgen a fost aleasa una dintre cele 50 cele mai inovatoare companii din lume, clasandu-se anul trecut pe locul 24 in topul The Most Innovative Companies, realizat de catre The Boston Consulting Group. Mai mult decat atat, Agentia Europeana a Medicamentului a nominalizat trei dintre produsele Amgen printre cele 11 inovatii terapeutice revolutionare din 2015, o dovada incontestabila a expertizei noastre in domeniul inovatiei.
Ati investit si in divizia de IT din Romania. Ce planuri aveti in acest domeniu?
In 2013, Amgen a decis sa mute din Thousand Oaks (California, SUA) in Romania, un procent important din divizia sa responsabila cu monitorizarea, diagnosticarea si apararea impotriva atacurilor cibernetice, Information Security Operation Center. Anul trecut, divizia avea 40 de angajati. Pana la sfarsitul anului 2016, ne propunem sa investim circa 6 milioane de dolari in extinderea acestei divizii.
Cu ce rezultate financiare a incheiat Amgen anul trecut si ce asteptari aveti pentru 2016?
In 2015, am inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 40 de milioane de dolari, usor peste cifra inregistrata in 2014. Pentru 2016, estimarile noastre nu sunt foarte optimiste, avand in vedere toate modificarile intervenite in legislatia care reglementeaza preturile si faptul ca taxa clawback este inca imprevizibila. Chiar daca Amgen va genera vanzari mai mari, vom da inapoi o parte semnificativa din venitul nostru prin plata taxei clawback.
Cu toate acestea, pe langa partea financiara, ceea ce ne dorim cu adevarat este ca tot mai multe dintre solutiile inovatoare dezvoltate de noi sa fie disponibile pacientilor din Romania prin compensare. Eu cred ca pacientii romani nu mai pot accepta sa fie discriminati fata de alti cetateni ai UE, in ceea ce priveste serviciile de sanatate, unde Romania se afla pe ultimele locuri din Europa. Ne luam angajamentul sa schimbam aceasta situatie cu ajutorul autoritatilor romane.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz