Inovația  ca model de business

Inovația  ca model de business

A pornit pe drumul antreprenoriatului la începutul anilor ’90, dar a primit o lovitură puternică, ce s-a tradus printr-o pagubă financiară uriașă. Nu numai că a găsit energia să revină și să nu renunțe la antreprenoriat, dar a continuat să investească în inovație. Astăzi Mircea Tudor, fondatorul MB Telecom, este singurul inovator din lume care a câștigat de două ori marele premiu la prestigiosul Salon  de Invenții de la Geneva, dar și un antreprenor cu valențe globale.     

 Sunteți antreprenor de peste 25 de ani. Cum ați pornit pe acest drum?

Am înființat prima companie în 1992. Este adevărat, eram “one man company”: eu eram și director, și secretară, șofer, femeie de serviciu, muncitor. Am început prin a importa sisteme de alarmă pentru mașini, pe care eu însumi le instalam pe mașinile clienților. Deci eu făceam tot. A crescut destul de bine. În 1994, când am înființat MB Te­lecom, deja am simțit că trebuie să țintesc o zonă superioară, nu doar să fac un serviciu, ci să generez un produs. Și am început să investesc în cercetare și proiectare, chiar din ’95. Am dezvoltat și am patentat la acea vreme primul sistem de aprindere electronică pentru motoare Dacia, cu microprocesor și cartogramă de avans memorată. A fost o mică revoluție în gândire, un proiect de mare succes tehnic, dar o catastrofă financiară. Făcusem un contract cu Uzi­nele Dacia pentru 35.000 de sisteme cu bani cheltuiți pe aprovizio­nare, cu un contract de producție la IPRS Băneasa (fostă fabrică românească de semiconductori). Dacia a renunțat la contract și ne-a lăsat cu 180 de milioane de lei pagubă, în anul 1996. A fost crunt. A fost primul șoc. Eram total nepregătit și neasigurat. Trei ani am tras să compensez această pierdere uriașă. Cu toate acestea, am revenit cu și mai multă energie, învățând din eșec, învățând din toate întâmplările acestea care pot pune la un moment dat în pericol o companie.

Ce ați făcut înainte de a intra pe drumul antreprenoriatului și cum v-au ajutat acele experiențe în actuala carieră?

Am activat cumva politic, din 1990 până în 1992, în defunctul Partid Democrat Agrar (PDAR), eu în străfundurile mele fiind totuși un țăran. Am rezonat cu ideea. Pot să spun că sunt unul dintre cei care au introdus ideea de retrocedare a terenurilor agricole către țărani. Mi-am asumat și chiar am plătit destul de scump această “aventură”, la vremea aceea. Dar, iată, s-a realizat. Iar înainte de Revoluție eram în Centrala de Construcții Căi Fe­rate, unde gestionam o unitate de service pentru utilaje speciale. Acela a fost terenul de antrenament. Acolo am deprins abilitatea și curajul de a aborda proiecte mari, pentru că aveam niște macarale importate din Austria, Anglia, America, la care nu aveam niciodată piese de schimb originale pentru reparații. Și, dacă se strica ceva, eu trebuia să reproiectez tot ansamblul până la limita la care găseam componente în zona economică socialist-comunistă, pe piețele din Germania Democrată și din est: Cehoslovacia, Rusia, Polonia, Bulgaria. Erau două sisteme economice total diferite și efortul de a reproiecta, cu componente comuniste, o funcționalitate proiectată în SUA a fost foarte mare, dar și o școală foarte, foarte eficientă, pentru că acolo am învățat să nu îmi fie frică de proiecte și provocări mari. Nu aș fi făcut astăzi scannere, dacă nu aș fi făcut în perioada comunistă service pentru utilaje speciale în Centrala de Construcții Căi Ferate.

Acum patru ani ați câștigat ediția locală a concursului “Antreprenorul Anului”. Care credeți că sunt cele mai importante abilități în antreprenoriat și leadership?

În zona noastră, a inovării, a dezvoltării tehnologice, trebuie să fii vizionar. Să ai o viziune pe termen lung, dublată de un rea­lism al viziunii. Poți să fii un visător sau un vizionar. Diferența este că un visător se gândește la foarte multe elemente utopice, fără șanse de a deveni realitate vreodată. Un vizionar este totuși cantonat în zona realității. După care trebuie să ai un foarte bun simț al echilibrului, pentru că investiția în dezvoltare tehnologică, în inovare este ca un mers pe sârmă: poți oricând să cazi. Ca să ții “barca” pe aceeași traiectorie zeci de ani, trebuie să ai un simț al echilibrului și al măsurii peste medie. Nu în ultimul rând, un foarte bun management al resurselor umane, pentru că trebuie să transferi colectivului încrederea pe termen lung. De multe ori, rezultatele nu sunt vizibile. În momentul în care abordăm un proiect, nu vedem imediat rezultate. Eu poate le văd, dar trebuie să îi fac și pe ei să vadă pe termen lung, pentru că pot fi demotivați. De aceea gestiunea motivării resurselor umane este foarte importantă. Fiind în domeniul avangardei tehnologice, în paralel trebuie să construiești și piața, pentru că venim în piață cu o serie de produse care nu au existat. Când produc televizoare, știu că există o piață. Trebuie doar să îl fac alt­fel decât concurenții mei, astfel încât cumpărătorul să vină să îl cumpere pe al meu. Când fac pantofi, la fel. Dar când fac ceva ce nu a făcut nimeni și nimeni nu își imaginează la ce ar fi util, trebuie să creez și educația acelei piețe pentru a înțelege că are nevoie de produsul meu avangardist.

Le-ați insuflat pasiunea pentru antreprenoriat și copiilor dumneavoastră. Cum este să lucrați cu ei și cum i-ați pregătit pentru antreprenoriat?

Am imensa bucurie ca toți copiii să fie cumva parteneri de afaceri cu mine. Ana gestionează financiar-contabil compania din Elveția, iar Maria este studentă la Londra, unde învață în momentul acesta să gestioneze afaceri. Sînziana și Radu sunt implicați direct, deci toți sunt cumva implicați în afaceri, în modul cel mai direct și antreprenorial. Sînziana, ca arhitect, gestionează absolut toate proiectele de investiții ale grupului de firme. Radu e mai degrabă în zona executivă, conduce fabrica de structuri de lemn de la Filipești, dar este direct implicat și în proiectele MBT și în proiectele din Elveția. Călătorește foarte mult și el, ca și mine, de multe ori în con­tratimp: dacă eu sunt în România, el este în Elveția sau invers. Inițial, am gândit Timberkraft, fabrica de case, ca pe o companie-școală în care ei să intre și să învețe cum se administrează un business, inclusiv să gestioneze crize și situații dificile, fiindcă nu am intervenit acolo. Am constatat, spre bucuria mea, nu numai că are un rol foarte bun de școală, dar chiar se dezvoltă și există și acolo o componentă inovatoare, pentru că tehnologia pe care o aplică este o tehnologie în premieră pentru România, nu este ceva obișnuit. Asta îmi dă confortul că la nivel de generație următoare, aface­rile familiei vor cădea pe mâini bune.

Sunteți singurul inventator din lume care a câștigat de două ori marele premiu la Salonul de Inventică de la Geneva. Cum ați început ca inventator? Vă mai amintiți care a fost prima invenție?

Cred că aveam 16 ani, eram elev la Liceul de Electronică. Începusem să repar televizoare pentru că nu aveam din ce trăi. Provin dintr-o familie foarte săracă, părinții mei erau de condiție foarte modestă. Nu aveam bani și am învățat să repar televizoare ca să mă întrețin și să îmi satisfac nevoile. Și, tot reparând, am constatat că mi-ar prinde foarte bine să folosesc un osciloscop. Știam că există, citeam, aveam la laborator la școală, dar eu aveam nevoie de unul acasă și pentru că nu îmi puteam permite să îl cumpăr, l-am făcut, l-am inventat. Mi-am făcut singur un osciloscop, la 16 ani. A funcționat bine. Aceea a fost una dintre primele mele invenții. Am mai făcut eu diverse jucării electronice, dar aceea a fost una cu aplicare directă într-o economie reală, pentru că l-am folosit efectiv în activitățile mele ulterioare după ce l-am făcut.