Analize Brand Focus Business Companii CSR Tech

Innovation Report 2023 by Samsung: Sustenabilitate, Re:Boot, Educație

30 ian. 2023 9 min

Innovation Report 2023 by Samsung: Sustenabilitate, Re:Boot, Educație

Reading Time: 9 minute

Samsung a lansat a treia ediție Innovation Report 2022, un catalog digital care analizează tendințele care construiesc realitatea în care trăim și care vor influența considerabil viitorul. Innovation Report 2022 înglobează și viziunea Samsung pentru un viitor mai bun – Everyday Sustainability – prin care compania își propune să contribuie la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. Totodată, raportul include și angajamentele asumate de Samsung cu scopul de a deveni o companie cu zero emisii de carbon până în 2030.

Concepte și personalități implicate

În cadrul celor trei capitole, raportul detaliază și definește mai multe concepte și, de asemenea, sunt incluse și păreri ale experților din domeniu cu privire la temele abordate: Ana Maria Udriște, Fondator avocatoo și avocat specializat în tehnologie & digital – despre ESG & Sustenabilitate; Raluca Fișer, Președinte asociaţia green revolution – despre Green Consumer Experience; Loredana Poenaru, Education Director Junior Achievement România – despre Tehnologie în Educație

Alături de aceștia, și reprezentanții Samsung împărtășesc în cadrul raportului viziunea lor despre cele trei concepte abordate: Julia Kim, CEO Samsung România & Bulgaria, Victor Armășelu, VP & Head of Consumer Electronics Samsung România & Bulgaria, Tiberiu Dobre, Head of Mobile Experience Samsung România & Bulgaria, Simona Panait, Marketing Director Samsung România & Bulgaria.

InnovationReport2022 POSTER

Mega-trenduri și lucruri necesar de realizat

În cadrul celor trei capitole, raportul detaliază și definește mai multe concepte precum:

ESG & Sustenabilitate – Sustenabilitatea și ESG (environmental social governance) sunt două macro-trenduri cruciale în acest moment pentru toate companiile, indiferent de mărime sau de industria în care activează. În tot acest context global, apariţia conceptelor de sustenabilitate și ESG este atât o consecinţă a reglementărilor globale și europene, precum Acordul de la Paris, a presiunii exercitate de consumatori, cât și a dorinţei companiilor din întreaga lume de a pune umărul la construirea unei lumi mai bune și mai curate. Așa au ajuns cele două să nu mai fie doar o oportunitate de marketing, ci un factor real de supravieţuire pentru toate companiile.

Green Consumer Experience (Re:Boot & ReBuild) – Ideea de sustenabilitate și-a găsit, treptat, un loc în vieţile noastre. A început cu un concept despre care nu prea știam exact ce înseamnă, s-a transformat într-un mesaj nelipsit din discursurile liderilor lumii, a încolţit în conștiinţa multora ca „un lucru necesar de realizat”, apoi am început să și punem în aplicare câte ceva. Iar odată cu această maturizare a sustenabilităţii au apărut și noi tendinţe și direcţii. Cele mai bune exemple sunt Re:Boot și Rebuild, două mega-trenduri care definesc astăzi felul în care oamenii decid să acţioneze pentru a avea un impact cât se poate de palpabil în protejarea mediului.

Tehnologia în Educație – Procesul educaţional, cu toate etapele lui, e acela care formează următoarele generaţii de oameni de știinţă, lideri și artiști. Iar tehnologia s-a integrat deja atât de mult în percepţia oamenilor, încât cele două nu mai pot fi disociate atunci când ne gândim la felul în care vor arăta ele în viitor – separat, dar mai ales împreună. Tehnologia este prezentă în fiecare aspect al societăţii moderne și va fi pentru mult timp de acum încolo, alături de toţi ceilalţi factori și actori care fac ca lumea noastră să meargă mai departe.

Părerile experților din domeniu cu privire la temele abordate

Ana Maria Udriște, fondator avocatoo și avocat specializat în tehnologie & digital, arată că în afară de definiţia abrevierii, environment, social și governance, ESG înseamnă mai mult decât mediul înconjurător, este și despre condiţii de muncă, sănătatea și siguranţa angajaţilor, drepturile omului, pregătirea angajaţilor, etică în afaceri, guvernanţă comparativă, anticorupţie, confidenţialitate și protecţia datelor. ESG oferă șansa companiilor să facă ceea ce știu ele mai bine ― să schimbe lumea. ”Când alegem un produs, de la un brand, alegerea se bazează pe mai mulţi factori, nu contează doar preţul. E vorba de încrederea pe care o inspiră oamenilor acel

brand, reputaţia lui, precum și oamenii din spate. ESG le oferă brandurilor șansa să creeze o legătură mai puternică cu potenţialii cumpărători. În același timp acestea pot să pună bazele unui mediu organizaţional sănătos, un ideal pentru toate companiile”, spune Ana Maria Udriște. Ca atare, anul 2023 le va permite companiile să-și regândească strategiile și să se aplece către interesele tururor părţilor implicate: societate, angajaţi, mediu, ONG-uri, tot ecosistemul în care își desfășoară activitatea.

Raluca Fișer, Președinte asociaţia green revolution, arată că Re:boot și Rebuilt sunt două concepte care vor schimba modul în care vom vedea cu adevărat schimbări importante pentru mediul înconjurător, la modul în care ne raportăm la folosirea resurselor, pentru a avea un impact cât mai mic asupra mediului înconjurător. ”Atât mass media, cât și agenda publică au în vizor aceste subiecte, dar mai ales observăm că tânăra generaţie este preocupată de protejarea mediului înconjurător. Tinerii din ziua de azi sunt atenţi la alimentele pe care le cumpără și la haine ― nu mai consideră fast fashion-ul un trend, sunt atenţi nu doar la achiziţiile de obiecte, dar și de imobile, sunt atenţi la ce implică călătoriile, de exemplu”, a precizat Raluca Fișer.

Loredana Poenaru, Education Director Junior Achievement România, consideră că rolul tehnologiei în educaţie este incontestabil. Este aproape imposibil să ne gândim la educaţia modernă fără utilizarea tehnologiei. ”Odată cu procesul accelerat al digitalizării, tinerii înţeleg și sunt curioși legat de cum pot integra tehnologia în activităţile personale și profesionale. De aceea ne bucurăm că suntem parte din povestea Solve For Tomorrow România, prin care contribuim la a aduce împreună educaţia, tehnologia și spiritul de iniţiativă al tinerilor, pentru un mâine mai bun în comunităţile lor”, spune Loredana Poenaru.

Sustenabilitate, ReBuild,  Educație – în viziunea oficialilor Samsung

Iată și care este viziunea reprezentanților Samsung despre cele trei concepte abordate:

Julia Kim, CEO Samsung România & Bulgaria, consideră că „Sustenabilitatea nu mai poate fi doar un capitol din povestea fiecărui brand, ci trebuie încorporată intrinsec în ADN-ul acestuia. La Samsung, punem inovaţia în slujba binelui și credem că integrarea practicilor sustenabile pe tot parcursul de proiectare și producţie este esenţială pentru eforturile noastre de reducere a impactului asupra mediului.”

Victor Armășelu, VP & Head of Consumer Electronics Samsung România & Bulgaria, arată că „la Samsung, credem că sustenabilitatea este o decizie pe care trebuie să o luăm zi de zi. Încă din 2004, am transformat procesele de proiectare și producţie astfel încât să ţină cont de impactul fiecărui produs asupra mediului înconjurător, decizie care a fost recunoscută internaţional inclusiv prin certificarea Carbon Trust. Provocările climatice sunt complexe și doar împreună, consumatori, companii și organizaţii deopotrivă, le putem depăși.”

Tiberiu Dobre, Head of Mobile Experience Samsung România & Bulgaria, susține că „trăim o perioadă în care din ce în ce mai mulţi oameni, companii, organizaţii ajung să conștientizeze că responsabilitatea pentru aerul pe care îl respirăm și a planetei în care trăim este a noastră, a tuturor. Unii dintre noi am început să facem, la nivel individual, schimbări semnificative în modul în care călătorim, cumpărăm sau consumăm, conștienţi fiind de impactul pe care comportamentul nostru îl poate avea asupra mediului. La Samsung, am integrat sustenabilitatea în nucleul brandului nostru, astfel încât suntem atenţi pe tot parcursul lanţului de producţie la impactul unui produs asupra mediului și încercăm să reducem consumul de resurse implicate în proces.”

Totodată, Simona Panait, Marketing Director Samsung România & Bulgaria, aratăcănoile tehnologii fac învăţarea mai plăcută, cu atât mai mult cu cât generaţiile tineresunt native digital. 1 din 2 elevi din întreaga lume și-ar dori ca educatorii să le permităutilizarea de dispozitive în clasă și chiar și profesorii sunt de acord, într-un procent semnificativ, că  adoptarea tehnologiei în sălile de curs facilitează implicarea elevilorîn procesul de învăţare. În ciuda acestui adevăr, există în continuare copii pentru careaccesul la educaţie de calitate și tehnologie este restricţionat. La Samsung, credem că lumea poate progresa prin acces la inovaţiile viitorului.”

Smartphone-ul în economia circulară

Raportul Innovation Report 2022 evidențiază și faptul că economia circulară nu face referire doar la haine, ci și la alte produse. Iar un alt segment în care prinde deja contur puternic este cel al electronicelor, precum smartphone-urile. Telefonul stă acum în centrul existenţei unui om dintr-o societate modernă, însă nu toată lumea își permite sau dorește să achiziţioneze un nou telefon în fiecare an.

Telefoanele second hand sau cele recondiţionate au devenit foarte interesante pentru utilizatori, mai ales în contextul în care smartphone-urile au devenit foarte bune și funcţionează optim mai mult timp.

Piaţa globală a smartphone-urilor recondiţionate este, de asemenea, prognozată să crească în următorii ani. Într-adevăr, în 2021, dimensiunea acestei pieţe s-a ridicat la aproximativ 50 de miliarde de dolari și se estimează că ea va ajunge la aproape 144 de miliarde de dolari până în 2031. America Latină și India au fost liderii acestei pieţe, înregistrând o creștere de 29%, respectiv, 25% între 2020 și 2021, în timp ce Statele Unite s-au clasat pe locul al treilea, cu o creștere de 15%.

Și pe plan local crește interesul pentru telefoane second hand sau recondiţionate, iar asta datorită, în parte, operatorilor de telefonie mobile care vând astfel de dispozitive la preţuri mai mici, dar și retailerilor care au secţiuni dedicate pentru acest tip de produse. În același timp, platforme dedicate recum Flip.ro, care vând și cumpără telefoane recondiţionate, au căpătat notorietate. Flip.ro a cumpărat și a vândut peste 180.000 de telefoane mobile pentru peste 100.000 de clienţi de la înfiinţare (2019) și până în noiembrie 2022).

În același timp, producători precum Samsung sau magazinele online au programe de buy-back prin care se oferă să achiziţioneze telefonul vechi, iar consumatorul să beneficieze de o reducere, plătind doar diferenţa pentru cel nou. Samsung are un program de buy-back garantat și astfel clienţii pot achiziţiona un telefon nou cu opţiunea de a-l returna în stare bună în termen de 20 de luni, pentru 50% in valoarea totală de vânzare.

Pe anumite pieţe, Samsung are și un program de vânzare de telefoane Samsung Galaxy recondiţionate. În comparaţie cu telefoanele recondiţionate de la dealeri neautorizaţi, dispozitivele Samsung Certified Re―Newed vă oferă o experienţă de telefon „ca nou”, cu garanţie, economisind bani și reducând deșeurile.

Pentru a obţine eticheta „Certified Re-Newed”, fiecare telefon este testat în mod riguros și vine cu garanţia producătorului, astfel încât utilizatorii să se bucure liniștiţi de „noul” lor telefon încă de la început.

Tehnicienii Samsung urmează un program riguros de recondiţionare pentru a asigura o stare ca nouă a telefonului. Mai întâi șterg datele și atribuie noi identificatori pentru securitate, apoi înlocuiesc piesele uzate cu piese originale și integrează o baterie complet nouă, astfel încât dispozitivul capătă o nouă viaţă

Inovație și Realitate digitală

Raportul Innovation Report 2023 by Samsung mai arată și faptul că Lumea reală, fizică se îmbină din ce în ce mai mult și mai ușor cu lumea digitală, fie că este vorba despre concerte în medii virtuale sau de întâlniri de business în metaverse. Realităţile „făcute pe calculator” se extind în tot mai multe aspecte ale vieţii noastre. Shoppingul online, de exemplu, și-a accelerat evoluţia extrem de mult, mai ales în anii de pandemie. Au existat iniţial și neajunsuri ― cum ar fi imposibilitatea de a proba hainele înainte de a le cumpăra. Dar niciun obstacol nu pare să fie prea mare în era IT-ului, așa că soluţia a apărut destul de rapid: cabinele de probă virtuale.

Cumpărătorii pot proba digital articole de îmbrăcăminte fără ca măcar să atingă hainele. Tehnologia de realitate augmentată (AR) bazată pe algoritmi de inteligenţă artificială (AI) plasează articolul peste un avatar creat din imagini live ale clientului, astfel încât acesta poate verifica mărimea, stilul și potrivirea unui produs pe care se gândește să îl cumpere. Majoritatea cabinelor de probă virtuale funcţionează cu ajutorul realităţii augmentate. În acest caz, o cameră web scanează corpul unei persoane pentru a crea un model 3D la 360 de grade.

Utilizând o astfel de tehnologie, magazinele online pot vinde mai mult, iar clienţii pot economisi timp și bani deoarece nu mai sunt nevoiţi să meargă în magazinele fizice, iar rata de retur va scădea. Se preconizează că piaţa globală a cabinelor de probă virtuale va crește de la 3 milioane de dolari în 2019 la 6,5 milioane de dolari până în 2025.

Totuși, misiunea Facebook pare să fie parţial îndeplinită. Potrivit unui sondaj realizat de Savanta în UK, 54% dintre oameni asociază metaverse-ul cu Facebook, 20% cu Instagram, 12% cu Twitter și 15% cu YouTube. În același timp, potrivit aceluiași sondaj, peste 50% dintre oameni au auzit de metaverse, 31% au spus că înţeleg conceptul, iar 52% spun că au auzit de nume, dar nu îl înţeleg.

Multe companii vor să cucerească acest spaţiu digital, iar Facebook, care și-a schimbat numele companiei-mamă în Meta, este probabil cel mai mare susţinător al acestui tip de interacţiune. Compania pariază pe metaverse, o idee ce pare extrem de costisitoare în acest moment dacă ne raportăm la faptul că, în primele nouă luni ale anului Meta a pierdut 9,4 miliarde de dolari din cauza Reality Labs, divizia Meta dedicată metaverse-ului. Se așteaptă ca această divizie să aibă pierderi semnificativ mai mari în 2023. Cu toate acestea, Mark Zuckerberg este destul de convins că merge în direcţia corectă. Rămâne de văzut dacă așa va fi sau nu, pentru că aceste transformări strategice durează ani de zile pentru a fi bine executate și mult mai mult pentru a fi adoptate la scară largă.

Alte cabinete de probă virtuale se bazează pe inteligenţa artificială. La fel ca în cazulâ realităţii augmentate, inteligenţa artificială utilizează algoritmi și învăţarea automată pentru a crea modele 3D ale corpului cumpărătorului care stă în faţa camerei. Și nu sunt rare cazurile în care diferiţi comercianţi își creează propriul software pentru a oferi această funcţie. Platforma de realitate augmentată a Apple, ARKit, poate fi utilizată pentru a crea cabine de probă virtuale pentru aplicaţiile iOS. De asemenea, Amazon a brevetat propria oglindă „blended-reality”, care funcţionează cu ajutorul AR.

Case și terenuri virtuale

Un alt aspect al metaverse-ului care ia amploare este cel al terenurilor și caselor virtuale de pe platforme precum Decentraland. Aproape 2 miliarde de dolari au fost cheltuite pe terenuri virtuale în ultimele 12 luni, arată un studiu citat de BBC. Parcelele de teren se vând în acest mediu digital cu mii, uneori milioane de dolari. Samsung, UPS și Sotheby’s se numără printre cei care au cumpărat terenuri și au construit magazine și centre de vizitare.

Samsung a deschis în Decentraland porţile magazinului Samsung 837X, modelat după locaţia fizică celebră Samsung 837 din New York, iar acolo utilizatorii puteau explora produsele, afla ultimele noutăţi de la CES și participa chiar și la o petrecere live.

Însă metaversul înseamnă și imersiune totală într-o lume virtuală sau augmentată. Pe măsură ce acest concept a devenit mai popular, și vânzările de căști de VR și AR au crescut. Din 2017 până în 2021 s-a înregistrat o creștere de 56% la acest capitol.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: