ING va returna comisioanele pentru retragerile de numerar de la alte bănci
Reading Time: 2 minuteING Bank România și-a anunțat clienții că va returna comisioanele aferente retragerilor de numerar de la bancomatele altor bănci efectuate sâmbătă, ca urmare a problemelor tehnice apărute în rețeaua băncii.
Clienţii ING Bank care au încercat să retragă sâmbătă numerar cu cardurile emise de bancă sau să plătească la POS-urile locale nu au putut face acest lucru, pe parcursul mai multor ore, din cauza unor defecţiuni tehnice. Probleme au fost și în cazul Home Banking-ului, care, de asemenea, nu a funcţionat.
“Regretam nespus acest incident si neplăcerile pe care vi le-a pricinuit, pentru care ne asumăm întreaga responabilitate. Astfel, pentru retragerile de numerar de la bancomatele altor bănci efectuate ieri va vom returna comisioanele aferente acestor retrageri. Dacă indisponibilitatea platilor cu cardul v-a generat cheltuieli suplimentare, va rugam sa ne contactati la numarul *2ING ( 031 406 2ING) sau contact@ing.ro pentru a discuta solutionarea problemei. De asemenea, tranzactiile efectuate ieri (sâmbătă n.r.) vor putea fi vizualizate in Home’Bank in „tranzactii in asteptare” in cursul zilelor urmatoare”, se arată în informarea trimisă de ING clienților.
În mesajul semnat de Daniel Llano, Head of ING Retail Banking, clienții sunt asigurați că banii lor nu au fost puși niciun moment în pericol din cauza problemelor tehnice de sâmbătă.
În mesaj se arată că echipa de Suport Clienți a fost suplimentată în regim de urgență cu înca 70 de persoane, pentru a raspunde solicitărilor clienților.
Blocaj din cauza sistemului anti-incendiu
Banca precizează că blocajul serverelor băncii și a sistemului de stocare a datelor a fost provocat în urma unui test planificat efectuat în centrul de date al ING, pentru sistemul de stingere a incendiilor.
“În timpul unui test planificat în centrul nostru de date pentru sistemul de stingere a incendiilor, procedura de eliberare a gazului Inergen a afectat în mod grav și neașteptat mai multe servere și sistemul de stocare a datelor. În consecință, au fost afectate toate serviciile conectate: tranzacții cu cardul, operațiuni la bancomat, serviciul de internet banking, sistemele de comunicare și website-ul www.ing.ro. Ca urmare, o mare parte din tranzacții nu au putut fi procesate. E asemenea, și comunicarea cu clienții a fost mult întârziată tot din cauza imposibilității de a accesa baza noastră de date”, se arată în informarea trimisă de ING clienților.
De asemenea, ING România precizează că lipsa de comunicare către clienți, în primele momente de la apariția problemei, a fost cauzată tot de incidentul respectiv. “Ne pare rău că v-am dezamăgit pentru că nu am comunicat proactiv în primele ore după incident. Însă defecțiunea ne-a afectat și sistemele de comunicare (website, sms, mail-uri) – acesta a fost motivul pentru care nu v-am putut trimite mesaje lămuritoare”, se arată în mesajul trimis de ING România clienților.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz