Infosan construiește o nouă clinică de oftalmologie în București. Investiția se ridică la aproape 2 milioane de euro
Reading Time: 2 minuteInfosan, singurul spital privat de oftalmopediatrie din România, a demarat lucrările de construcție pentru o nouă clinică în București, consolidându-și astfel prezența pe piața serviciilor medicale de specialitate.
Cu o investiție de 2 milioane de euro din fonduri proprii, noua clinică este programată să fie finalizată în prima jumătate a anului 2025. La capacitate maximă, aceasta va putea deservi până la 200 de pacienți zilnic, oferind servicii de oftalmologie pentru copii și adulți.
„Decizia extinderii serviciilor noastre într-o nouă clinică în zona Iancului – Vatra Luminoasă face parte din strategia de dezvoltare organică a rețelei Infosan. Am alocat 2 milioane de euro pentru a ne asigura că reușim să oferim pacienților din București acces la tehnologii medicale avansate și servicii oftalmologice de top. Investit nu doar în echipamente care asigură un diagnostic corect și un tratament de calitate, ci și în spații dedicate confortului și siguranței pacienților noștri. Suntem încrezători că această clinică va contribui semnificativ la creșterea calității serviciilor medicale din Capitală și va reuși să răspundă numărului în creștere de pacienți cu afecțiuni de vedere”
Călin Ciubotaru, cofondator și medic Infosan.
Noua unitate va include 20 de cabinete de consultație și tratament, precum și o optică specializată atât pentru copii, cât și pentru adulți. Deschiderea clinicii se va face în trei etape. În prima fază, vor fi puse la dispoziție 5 cabinete și optica, urmând ca celelalte facilități să fie adăugate succesiv până la finalizarea proiectului. Clinica va fi echipată cu tehnologii de ultimă oră și va oferi servicii de diagnosticare și tratament pentru o gamă largă de afecțiuni oftalmologice, incluzând controlul și tratamentul problemelor de vedere la copii, dar și tratamente complexe pentru adulți.
„Ne dorim să fim aproape de comunitate și să oferim acces la cele mai bune soluții de diagnostic și tratament oftalmologic. Vom pune la dispoziție pacienților o gamă largă de servicii oftalmologice, inclusiv consultații, diagnosticare avansată și tratamente inovatoare pentru afecțiuni ale vederii. Echipa noastră de specialiști va include medici cu experiență și tehnologie de vârf, asigurând pacienților cea mai bună îngrijire posibilă”
Călin Ciubotaru, cofondator și medic Infosan.
Spitalul Infosan, fondat în 2002, este unul dintre cele mai importante centre medicale oftalmologice din București, având deja un spital monospecialitate cu o capacitate de tratament de 3000 de pacienți pe lună în ambulatoriu și 300 de pacienți pe lună în spitalizare de zi.
Infosan are o echipă de 35 de cadre medicale și oferă servicii de diagnostic, tratament și îngrijire pentru o gamă largă de afecțiuni oftalmologice la adulți și copii, precum managementul miopiei, ambliopie, strabism, cataracta congenitală, retinopatie de prematuritate, dar și la adulți – cataractă, strabism, afecițuni retiniene, glaucom, etc. În cei 22 de ani de activitate peste 80.000 de pacienți unici i-au trecut pragul.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz