Odată cu dezvoltarea rapidă a paradigmei internetului lucrurilor (Internet of Things, IoT), orașele au noi oportunități de a deveni inteligente, iar edilii acestora încep să recunoască și să adopte potențialul datelor și al tehnologiei.
Obiectivele unui oraș inteligent sunt aparent comune, dar extrem de complexe și ambițioase în ceea ce privește implementarea lor: îmbunătățirea performanței, optimizarea resurselor, reducerea deseurilor, tratarea sustenabilă a cantităților din ce în ce mai crescute de gunoi menajer și nu numai, consumului și costurilor curente, și, cel mai important, îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi. În acest sens amintesc faptul că la finele anului 2020 am reușit, prin parteneriatul semnat în calitate de Secretar de stat pentru Telecomunicații alături de ASRO, să încadrăm ISO 37120:2018 “Indicatori pentru servicii urbane și calitatea vieții”, aprobat de Directorul General al ASRO la 23 decembrie 2020. Cu ajutorul acestor tehnologii, serviciile publice ar putea fi puse în funcțiune și implementate cu mai multă precizie.
Construirea orașelor inteligente, evident, nu se va întâmpla peste noapte, necesită pregătire, planificare atentă și o strategie bine documentată, susținută la toate nivelurile administrative și, bineînțeles, aprobată și acceptată de către cetățeni și comunitățiile acestora.
Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. (RADIOCOM), prospectează rețeaua LoRaWAN (Long Range Wide Area Network) – o tehnologie promițătoare, dezvoltată pentru a depăși provocările aplicațiilor IoT. LoRaWAN are o arhitectura asemănătoare cu cea a rețelelor celulare, însă este o alternativă la conectivitatea celulară de tipul 2G sau 3G în proiectele în care este necesară o acoperire mai mare și transferul unui volum mic de date către dispozitive cu o autonomie energetică crescută. Acest tip de rețea răspunde unor cerințe esențiale în proiectele IoT: comunicare bidirecțională, securitate completă, mobilitate și servicii de localizare.
RADIOCOM gândește că înființarea unei rețele naționale LoRaWAN a Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. este soluția pentru multe dintre provocările cu care se confruntă creearea comunităților inteligente, pentru că locuitorii acestora să beneficieze de o calitate a vieții crescute, prin îmbunătățirea siguranței și securității.
Rețeaua națională radio a localităților și comunităților inteligente, ce va adopta standardul global LoRaWAN, va putea oferi comunicații bidirecționale cu o acoperire radio (până la 15 km) cu un consum foarte redus de energie, permițând funcționarea de până la 15 ani pe aceeași baterie. Un alt punct forte este acela că tehnologia LoRaWAN utilizează benzile radio fără licență ISM (industriale, științifice, medicale) pentru implementari de rețea cu costuri reduse.
Astfel, în fiecare comunitate din țară, având în vedere acoperirea națională teritorială a Societății Naționale de Radiocomunicații S.A., se va putea construi și opera o rețea comercială de joasă putere (LPWAN), utilizând tehnologia LoRaWAN, la rândul lor aceste rețele pot fi legate între ele prin Fibră Optică, formând Rețeaua Națională Radio.
Standardul deschis LoRaWAN, combinat cu frecvențe de operare fără costuri de licență și stații de bază cu cost redus, va permite implementarea de rețele în doar câteva luni cu investiții minime.
Noua rețea a Societății Naționale de Radiocomunicații S.A.va permite aplicații diversificate la scară largă, bazate pe IoT, pe întreg teritoriul României, devenind cea mai mare rețea LoRaWAN, până în prezent, din Uniunea Europeană.
Fiecare comunitate va utiliza rețeaua pentru supraveghere și monitorizare, bazată pe un volum mare de senzori, facilitând colectarea datelor de la:
Rețeaua Națională Radiocomunicatii S.A. de tip LoRaWAN va putea fi înființată prin creearea unei platforme SaaS, găzduită într-o instituție specializată a statului, ce va oferi acces la conectivitate și la o suită de instrumente și aplicații, inclusiv o capacitate de auto-testare, pentru a sprijini integrarea soluțiilor dezvoltate de diferiți dezvoltatori. Instrumentele de auto-testare pentru aplicații și dispozitive care utilizează benzile de frecvențe LoRaWAN vor putea fi accesibile dezvoltatorilor într-o zonă dedicată – o locație cu acoperire LoRaWAN.
În ceea ce privește securitatea acestei tehnologii, datele transmise sunt criptate de la senzor la platformă, securizate în Cloud prin socketuri securizate SSL și autentificare single sign-on, în timp ce aplicațiile și browserele utilizate de clienții finali sunt securizate HTTPS.
Parteneri în Rețeaua Națională Radiocomunicatii S.A. de tip LoRaWAN pot fi toți cei care vor recunoaște potențialele beneficii ale IoT, din industrii precum agricultura, asistența medicală, planificare urbană etc.
Eficiența sporită, competitivitatea și gestionarea eficientă a resurselor vor rezulta din precizia datelor furnizate de conectivitatea dintre diversele echipamente dotate cu sensori (M2M).
Rețeaua Națională Radiocomunicatii S.A. de tip LoRaWAN este ideală pentru orașele inteligente pentru că implică un cost foarte mic pentru implementarea și întreținerea infrastructurii de rețea, datorită numărului mare de legături, distanței lungi de propagare și acoperire radio, redundanței bune și usurinței pentru implementarea unui număr mare de senzori.
Așadar, rețeaua LoRaWAN este o soluție rentabilă care va permite orașelor/ localităților/ partenerilor să aibă un control complet al rețelei și datelor, gestionând senzori și dispozitive cu un cost total de achiziție scăzut.
Odată ce rețeaua este implementată, este ușor și rentabil să crești valoarea investiției în timp prin adăugarea de dispozitive noi. De asemenea, oferă securitate standardizată și robustă, instrumente de gestionare a rețelei de ultimă generație, calitate ridicată a serviciului.
Prin intermediul Platformei SaaS a LoRaWAN Radiocomunicații, ce va fi utilizată de parteneri, activitățile acestora vor beneficia de progrese semnificative în tehnologia IoT, inclusiv rețele cu mai multe aplicații, cloud computing, analiza datelor și o nouă generație de dispozitive și senzori alimentați cu baterii. Toate aceste tehnologii se vor reuni prin conectarea în rețeaua LoRaWAN.
SeedBlink, platforma all-in-one de equity management și investiții, intră într-o nouă etapă a dezvoltării cu Andrei Dudoiu, până acum președinte…
Veniturile totale ale firmelor din România au crescut de 6,5 ori în ultimii 15 ani, de la 400 miliarde de…
LIFE IS HARD, prima companie românească de software listată la BVB, piața AeRo (simbol LIH), prezintă rezultatele financiare și operaționale…
Schneider Electric și Saint-Gobain, lider în construcții ușoare și sustenabile, și-au unit forțele pentru a implementa primul sistem de automatizare…
Cum arată azi construcțiile responsabile și cum vor arăta ele în viitor, Biz a căutat să afle de la Tamara…
Garanti BBVA și Fondul European de Investiții (FEI) au semnat un acord strategic, prin care oferă garanții de minim 30…