Tech Stiri

Industria IT trage un semnal de alarmă în legătură cu costurile salariale

8 nov. 2017 2 min

Industria IT trage un semnal de alarmă în legătură cu costurile salariale

Reading Time: 2 minute

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii dezaprobă lipsa de predictibilitate și de coerență generată prin măsurile recent anunțate de Guvernul României de modificare a Codului fiscal și trecere a contribuțiilor sociale în sarcina angajaților, măsuri anunțate ca având impact fiscal zero asupra angajatorilor. Astfel, anul 2018 va aduce costuri salariale crescute cu 15% față de ianuarie 2017, urmare a modificărilor de politică fiscală din cursul acestui an.

ANIS atrage atenția că măsurile recent anuntate de modificare a Codului fiscal vor afecta grav cursul predictibil și coerent al politicii fiscale ce a guvernat sectorul și a încurajat o creștere medie anuală de 11% în ultimii 5 ani.

Conform estimărilor companiilor membre ale asociației, calculele de impact arată creșteri între 5 și 7,5% ale fondurilor de salarii, pentru a asigura păstrarea salariilor nete curente ale angajaților, prin majorarea salariilor brute, procente la care se adaugă și taxa de solidaritate de 2,25%. In condițiile în care sectorul IT românesc urmează să depășească pragul de 4 miliarde de euro în anul 2017, din care peste 75% este reprezentat de exportul de servicii, măsurile anunțate vor afecta grav evoluțiile încurajatoare înregistrate până acum. Astfel, agilitatea și competitivitatea sectorului românesc vor suferi pe piețele externe, date fiind creșterile costurilor cu forța de muncă.

ANIS estimează că măsurile recent anunțate de Guvern vor avea consecințe semnificative atât pe termen scurt, prin debalansarea bugetelor și a planurilor de creștere ale companiilor, în special ale celor locale, cât și pe termen lung, trimițând un semnal de instabilitate și lipsa de predictibilitate a cadrului fiscal care va afecta încrederea potențialilor investitori și opțiunile de dezvoltare a companiilor românești.

„Companiile mici și mijlocii de dezvoltare software vor fi cele mai afectate de aceste măsuri – costurile salariale reprezintă pentru aceste firme până la 80% din cheltuieli. Iar o mărire a acestor costuri fie și cu 5% va avea impact major asupra marjei de profit, și implicit asupra capacității lor de creștere. Practic, prin aceste măsuri, o industrie care performează va fi mai degrabă penalizată, în loc să fie susținută”, a declarat Teodor Blidăruș, Președinte ANIS.

„Industria noastră se confruntă deja cu lipsa acută de resurse umane, iar pentru companii este dificil să nu păstreze cel puțin salariile nete actuale, fără a mai discuta de eventualele măriri de salarii. Pentru companiile ai căror angajați beneficiază de scutirea de impozit pe venit acordată programatorilor, trecerea contribuțiilor sociale în sarcina angajatului are ca rezultat creșterea fondului salarial cu aproape 10%”, mai spune Teodor Blidăruș, Președinte ANIS.

La modificările recent anunțate se adaugă și cele luate la începutul anului de eliminare a plafonului de 5 salarii brute pentru aplicarea CAS și CASS 2017, ceea ce generează o creștere de aproape 15% a costurilor salariale, față de începutul anului 2017.

 

 

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: