Antreprenori Lifestyle

Câți bani face industria de street food din România?

4 sept. 2019 3 min

Câți bani face industria de street food din România?

Reading Time: 3 minute

Festivalurile gastronomice au încurajat antreprenorii să își înființeze tot mai multe afaceri de tip food truck, astfel că, în prezent, industria de street food din România are o cifră de afaceri estimată la peste 10 milioane euro.

Confirmarea creșterii domeniului este dată și de faptul că, în perioada 6- 8 septembrie, va avea loc la Romexpo cel mai mare festival de street food din Europa. „The Carnival” va găzdui peste 60 de food truck-uri cu specialități din 10 bucătării internaționale, festivalurile gastronomice fiind cele care au contribuit cel mai mult la industria de street food din România.

Primul eveniment pe piața de street food, denumit „Bucharest Gourmet Festival”, s-a desfășurat în luna iunie 2016 iar anul trecut, mai bine de 100.000 de oamenii au participat la festivalul „The Carnival„.

10 food truck-uri în 2016, peste 300 în 2019

„Prima ediție a adunat doar 10 food truck-uri, practic singurele care existau pe piață la vremea aceea. Industria s-a dezvoltat mult de atunci, iar acum vorbim de peste 300 de afaceri de acest tip. La fel a crescut și numărul de festivaluri. În 2016 erau doar 3- 4 evenimente de gen, care se desfășurau în București și Cluj, iar în 2019 au fost peste 40 în toată țara, 12 dintre ele organizate de noi Gourmet Entertainment”, a declarat Florin Itu, organizator, The Carnival.  

41991146 1249062795234990 6057106499677716480 o 41105477 1241992665942003 1802427105015758848 o

De la inginerie și domeniul bancar, la frigărui de berbecuț

Proprietarii food truck-urilor de azi au investit economii în rulotele în care vând acum mâncare stradală. Aceasta este și povestea Arrosticini, o afacere înființată de trei tineri, un inginer constructor și doi lucrători în domeniul bancar, care și-au lăsat joburile iar acum se plimbă în toată țara cu rulota lor în care vând frigărui de berbecuț făcute după o rețetă din Abruzzo.

De pe vasul de croazieră, la paste italienești și mâncare mexicană

O altă poveste de succes este Gattini, food truck-ul care vinde paste, gândit de doi soți care lucrau pe vas de croazieră. Afacerea i-a determinat să renunțe la planul inițial de a părăsi țara.

Asemănătoare este și povestea rulotei care vinde mâncare mexicană, Duma’s Van. Ideea afacerii le-a venit proprietarilor atunci când se aflau în Miami, lucrând tot pe un vas de croazieră. Ideea a cunoscut un succes imediat, astfel că proprietarii au mai achiziționat un food truck și așa a apărut Taco Mania by Duma’s Van.

De la un food truck la franciză și restaurant

42113744 1249104061897530 2218137766984679424 o

Meat Busters este afacerea care a început cu un singur food truck în care vindeau sandvișuri cu pulled pork și au ajuns să se extindă prin franciză la trei food truck-uri și două locații permanente în Timișoara și Cluj. În plus, anul acesta au deschis un truck cu un concept complet nou denumit Flameburgers by Meat Busters.

Smokin Pig, un food truck care vinde burgeri și produse din porc, a fost afacerea care completează ideea prorpietarilor de a deschide un al doilea food truck, de data aceasta cu fructe de mare. Ideea le-a venit în timp ce participau la un festival.

„Festivalurile vor fi cele care vor genera cea mai mare parte din profitul afacerilor de street food din România, însă încep tot mai mult să apară zone care găzduiesc semi-permanent aceste rulote, ceea ce le va permite proprietarilor să aibă venituri și în extrasezon.”, a spus Florin Itu, organizator, The Carnival.

Festivalurile de tip street food au ajutat proprietarii de food truck-uri să obțină popularitate și vizibilitate și au oferit publicului șansa să guste preparate gourmet, pregătite după rețete atent alese.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: