Stiri

Industria de amanet, creșteri de peste 20% în 2025

Reading Time: 3 minute

Trendul ascendent înregistrat în 2024 se va menține și anul viitor în industria de amanet, care va avea o creștere de cel puțin 20%, potrivit informațiilor MAGNOR

Influențată de factori economici, sociali și de dezvoltarea tehnologiei, piața de amanet din România a evoluat semnificativ în ultimii ani. Rapiditatea, transparența, accesibilitatea și caracterul său flexibil au transformat finanțarea pe termen scurt tip amanet într-o soluție preferată de tot mai mulți clienți.

„În 2023, valoarea pieței a înregistrat o creștere de aproximativ 18%, ajungând la valoarea totală de 2 miliarde de lei. Estimările pentru 2024 indică depășirea pragului de 2,5 miliarde de lei, această evoluție fiind influențată, printre altele, de creșterea prețului aurului”

Cosmin Popovici, CEO MAGNOR

Conform estimărilor MAGNOR, aurul va rămâne cel mai tranzacționat activ de pe piața de amanet, urmat de smartphone-uri și laptop-uri – dar și de produsele de lux (ceasuri și genți de designer).

„Clienții aleg să tranzacționeze preponderent aur datorită avantajelor evidente ale acestui metal prețios”, spune Cosmin Popovici. „Mă refer la lichiditatea crescută a aurului, adică la posibilitatea de a fi transformat rapid în cash, la protecția pe care o oferă împotriva inflației, dar și la stabilitatea oferită în contextul volatilității economice”

Cosmin Popovici, CEO MAGNOR

Valoarea medie a tichetului de amanet a fost în 2024 de 1.300 lei, iar aproximativ 80% dintre clienții MAGNOR și-au răscumpărat bunurile, în timp ce 20% au ales să le vândă către companie. Cosmin Popovici subliniază că „industria de amanet poate fi considerată un barometru social, iar pentru a face față tuturor schimbărilor, companiile trebuie să anticipeze evoluțiile și să-și adapteze strategiile pentru a gestiona aproape orice situație”.

Potrivit datelor furnizate de compania cu peste 16 ani de experiență în industria de profil, cei care apelează la finanțare rapidă tip amanet au vârste de la 25 la 34 de ani. Aceștia reprezintă majoritatea clienților. Categoria următoare ca pondere este cea formată din clienți cu vârste între 35 și 44 ani, în proporții relativ egale femei și bărbați.

„Dacă ar trebui să alcătuiesc un profil al clientului MAGNOR, aș spune că este pragmatic, concentrat pe găsirea rapidă a unei soluții financiare sigure și convenabile. Acesta știe clar ce își dorește – acces rapid la bani, fără birocrație sau riscuri financiare pe termen lung. Este atent la raportul cost-beneficiu și alege MAGNOR pentru siguranță, transparență și profesionalism dovedite în cei 16 ani de activitate”

Cosmin Popovici, CEO MAGNOR

Cel mai scump produs vândut de MAGNOR în 2024: un ceas Rolex Daytona Platinum Ice în valoare de 71.000 de euro

Pentru bunurile pre-owned (electronice, dar și produse de lux) a existat un interes în creștere și în 2024. „Observăm dezvoltarea rapidă a unei mentalități potrivit căreia achiziția de bunuri pre-owned este o opțiune mai avantajoasă și sustenabilă”, arată Cosmin Popovici. CEO-ul MAGNOR subliniază că anul acesta a existat o cerere ridicată pentru branduri de prestigiu precum Rolex, Audemars Piguet, Vacheron Constantin și Omega. „Cel mai scump produs pe care l-am tranzacționat în 2024 a fost un model de ceas de lux Rolex Daytona Platinum Ice, evaluat la 71.000 de euro”, dezvăluie reprezentantul holdingului.

Cosmin Popovici consideră că dezvoltarea industriei de amanet este favorizată și de digitalizarea și modernizarea ei. „Investițiile pe care le-am realizat în digitalizare și lansarea la începutul acestui an a celor două platforme ale noastre aduc mai multă accesibilitate și confort tranzacțiilor”, mai spune CEO-ul companiei, care consideră că transparența comunicării, principiile de guvernanță corporativă și procesul intensiv de digitalizare particularizează MAGNOR pe piața de profil.

În ce privește evoluția pieței de amanet pentru anul următor, Cosmin Popovici precizează: „Estimăm că în 2025 industria de amanet își va menține trendul ascendent și va avea o creștere de cel puțin 20% ”.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

OVES Enterprise: afaceri de 20 milioane de euro și expansiune globală

OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluții software și inovații AI destinate industriilor…

16 minute ago

Lidl România invită clienții la cea de-a unsprezecea colectă de alimente

Lidl România, în parteneriat cu Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România, organizează cea de-a unsprezecea colectă de alimente, în perioada…

14 ore ago

DIGI începe operațiunile comerciale în Belgia. Oferte de la 10 euro pe lună, nelimitat

Din 11 decembrie 2024, DIGI își extinde operațiunile comerciale în Europa și lansează pe piața belgiană servicii de internet fix…

19 ore ago

Spark Foundry: încrederea în știrile TV tradiționale a crescut, indicând o reorientare către media tradițională

Cea mai recentă ediție a raportului Romanians New Media Adoption, realizată de echipa Data Intelligence a agenției de media Spark Foundry,…

19 ore ago

Patria Credit semnează un nou acord cu FEI prin programul EUInvest pentru finanțarea fermierilor și micilor afaceri

Patria Credit IFN SA, instituție financiară nebancară parte a Patria Bank Group, anunță semnarea unui nou acord de garantare cu…

20 de ore ago

UNTOLD și Banca Transilvania lansează campania United by hope, în sprijinul Asociației Blondie

UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, și Banca Transilvania, lider în domeniul bancar din România,…

20 de ore ago