Industria băuturilor răcoritoare a contribuit cu peste 3,65 miliarde euro la economia României în perioada 2017-2020, din care peste 1 miliard de euro valoare adăugată brută directă. De asemenea, în acest interval, contribuția industriei la bugetul de stat se ridică la peste 1 miliard de euro.
Acestea sunt principalele concluzii ale unui studiu realizat de Deloitte România și comandat de ANBR (Asociația Națională a Băuturilor Răcoritoare), care analizează impactul economic și social al industriei băuturilor răcoritoare din România.
Studiul „Impactul economic al industriei băuturilor răcoritoare din România” arată că, între 2010 și 2019, numărul companiilor din domeniu active pe piața din România s-a dublat, de la 400 la 800 de companii care îmbuteliază ape minerale, băuturi răcoritoare și băuturi naturale nealcoolice.
Amprenta socio-economică a industriei de băuturi răcoritoare asupra lanțului valoric este amplă și vizează domenii precum: cultivarea fructelor și a sfeclei de zahăr (provenite de la fermieri și producători locali), producerea de ambalaje (prin prelucrarea unor materii prime precum celuloză, metal, plastic și sticlă), producerea de siropuri, arome sau îndulcitori, depozitarea și transportul produselor, cercetare și dezvoltare pentru a crea produse și servicii inovatoare, industriile creative (publicitate, marketing, software, media), industria de retail sau HoReCa.
“Studiul «Impactul economic al industriei băuturilor răcoritoare din România» confirmă încă o dată faptul că indiferent de dificultățile întâmpinate, fie că vorbim de pandemie, criză economică sau alte provocări, industria băuturilor răcoritoare este un sector stabil, cu o contribuție substanțială nu doar economică, cât și socială. Prioritățile noastre sunt calitatea produselor, sustenabilitatea operațiunilor și dezvoltarea profesională a celor care lucrează în această industrie. An de an, companiile din sectorul nostru continuă să investească, să producă și să se dezvolte în România. Suntem onorați că rezultatele ne confirmă eforturile. Vom continua să contribuim activ la dezvoltarea comunităților în care ne desfășurăm activitatea, generând noi locuri de muncă și oportunități de dezvoltare în aceste comunități.”
Alice Nichita, președinte ANBR
În perioada 2017-2020, contribuția industriei la bugetul de stat se ridică la peste 1 miliard de euro, dintre care:
Investițiile realizate de industria băuturilor răcoritoare în perioada 2017-2020 au crescut producția de bunuri și servicii în economia românească cu 2,2 miliarde euro, echivalentul a 0,54% din producția din 2020. Mai mult, investițiile din industria băuturilor răcoritoare au crescut cu 916,9 milioane de euro valoarea adăugată brută – echivalentul a 0,46% din valoarea adăugată brută totală din 2020.
Ca urmare a investițiilor întreprinse în perioada 2017-2020, veniturile la bugetul de stat au crescut cu aproximativ 250 milioane de euro, cu un impact direct al valorii adăugate create de 292,7 milioane euro.
Impactul investițiilor realizate între 2017 și 2020 s-a tradus și prin creșterea veniturilor la nivelul tuturor gospodăriilor, ajungând la 320 milioane euro, echivalentul a 0,37% din veniturile din 2020.
În perioada 2017-2020, industria băuturilor răcoritoare a susținut, în medie, anual, peste 70.000 de locuri de muncă (prin efect direct, indirect și indus).
De asemenea, fiecare angajat din sectorul băuturilor răcoritoare a susținut, în medie, în acest interval, alte aproximativ 8,5 de locuri de muncă similare în economia națională. Majoritatea locurilor de muncă create prin intermediul investițiilor industriei băuturilor răcoritoare în perioada 2017 – 2020 au fost în industria prelucrătoare (18,4 mii locuri de muncă), urmată de serviciile de piață (14,8 mii locuri de muncă) și agricultură (9,2 mii locuri de muncă).
Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare (ANBR) este asociația reprezentativă a industriei de băuturi răcoritoare din România, din care fac parte cei mai importanți producători de băuturi răcoritoare din industria românească, precum Coca-Cola HBC România, Coca-Cola România, PepsiCo, Romaqua Group Borsec, Maspex România, Parmalat, Red Bull, Pfanner, dar și operatori din industrii conexe, precum furnizori de arome sau ambalaje ca Dohler și Tetra Pak.
Foto 135379834 © Oskanov | Dreamstime.com
SeedBlink, platforma all-in-one de equity management și investiții, intră într-o nouă etapă a dezvoltării cu Andrei Dudoiu, până acum președinte…
Veniturile totale ale firmelor din România au crescut de 6,5 ori în ultimii 15 ani, de la 400 miliarde de…
LIFE IS HARD, prima companie românească de software listată la BVB, piața AeRo (simbol LIH), prezintă rezultatele financiare și operaționale…
Schneider Electric și Saint-Gobain, lider în construcții ușoare și sustenabile, și-au unit forțele pentru a implementa primul sistem de automatizare…
Cum arată azi construcțiile responsabile și cum vor arăta ele în viitor, Biz a căutat să afle de la Tamara…
Garanti BBVA și Fondul European de Investiții (FEI) au semnat un acord strategic, prin care oferă garanții de minim 30…