BizRemote by certSIGN

Industria ambalajelor va crește cu 30%

Reading Time: 3 minute

Industria globală a ambalajelor se află în plină expansiune și va crește cu circa 30%, până în 2025, de la 770 miliarde de dolari la un trilion de dolari, după ce s-a extins cu o medie anuală de 5.6% în ultimii 5 ani, arată un studiu recent al companiei de consultanță internațională, Horváth.

În pofida eforturilor de a proteja clima și a diminua risipa de materiale, cererea de ambalaje va continua să sporească, mai ales odată cu extinderea comerțului on-line. Pe de altă parte, va crește și cererea de materiale de ambalare îmbunătățite și sustenabile, cu un impact mai redus asupra mediului, conform studiului „Industria europeană a ambalajelor în 2025 – tendințe, perspective și factori de succes într-un mediu de piață competitiv”.

Printre factorii care generează creșterea susținută a acestei piețe, Horváth a identificat: (1) îmbătrânirea populației – care prelungește perioada de consum și necesarul de produse ambalate (de la produse alimentare la medicamente); (2) gospodăriile cu mai puțini membri – ce consumă volume tot mai mari de produse; (3) urbanizarea și creșterea comerțului online; (4) cererea sporită de ambalaje sustenabile – care le va permite companiilor să își optimizeze produsele și să identifice noi modalități de diversificare a veniturilor și diferențiere pe piață.

O analiză detaliată bazată pe rapoartele de piață din studiu dezvăluie alte constatări interesante cu privire la tipul, utilizarea și distribuția cantității ambalajelor necesare la nivel mondial. Industria și transporturile par să fie semnificativ mai „sustenabile” față de consumul populației (59% dintre ambalaje). Procesele industriale necesită, în primul rând, materiale reciclabile precum hârtie și carton și ocupă aproximativ 41% din volumul total de ambalaje. În schimb, consumul se ridică la 59% din piața mondială a ambalajelor, folosind preponderent cantități mai mari de materiale plastice (compozite).

Trei sferturi din piața mondială a vânzărilor de ambalaje este dominată de hârtie și carton, precum și ambalaje din plastic, restul fiind alcătuit din metal, sticlă și alte materiale. 70% din toate ambalajele de consum sunt produse pentru alimente (51%) și băuturi (19%), 8% pentru produse medicale, 4% pentru cosmetice și doar 18% pentru alte bunuri/bunuri de larg consum.

Principalele tendințe: responsabilizarea consumatorilor și „Smart Packaging”

În ultimii ani, direcțiile de dezvoltare a industriei ambalajelor au fost marcate, în mod decisiv, de conștientizarea sporită a publicului cu privire la necesitatea protecția mediului, alături de norme mai stricte care să preîntâmpine irosirea resurselor și producerea deșeurilor – deși mai sunt multe de realizat pentru diminuarea risipei. De exemplu, la nivelul anului 2018, dacă totalul deșeurilor de hârtie, carton și plastic, generate anual, ar fi fost calculate „per capita” ar fi rezultat 218 kg pentru fiecare locuitor al Germaniei, respectiv 105 kg pentru fiecare locuitor al Austriei.

Deși provocările privind reducerea impactului ambalajelor asupra mediului rămân însemnate, iar rezultatele în diminuarea deșeurilor sunt inegale, de la o țară la alta, în Europa se reușește reciclarea ambalajelor în proporție de: (1) 90% – pentru ambalaje de metal; (2) 87% – hârtie și carton; (3) 84% – sticlă; (4) 47% – plastic; și (5) 25% – lemn. Procentele ar putea crește, în viitor, odată ce peste 70% dintre europeni își declară o preferință pentru ambalajele „prietenoase cu mediul”, ceea ce înseamnă că acestea se pot refolosi, sunt biodegradabile și compuse în proporție tot mai mare din hârtie, în detrimentul materialelor plastice.

O altă tendință identificată de studiul Horváth este dezvoltarea soluțiilor „Smart Packaging”, care devin un diferențiator puternic pentru jucătorii din industrie. Pe termen lung, succesul pe piața ambalajelor va fi de partea celor care vor ști să îmbine proprietățile de ambalare „inteligente”, cum ar fi trasabilitatea, interacțiunea specifică cu produsul ambalat sau cerințele legate de tehnologia senzorilor, ceea ce vor face ca produsul și ambalajul vor „să crească împreună”, ca un tot întreg.

„Piața ambalajelor crește în toată lumea, dar calitatea și sustenabilitatea produselor se modifică, pe măsură ce consumatorii devin tot mai conștienți de impactul asupra mediului al acestei industrii. Companiile care vor putea propune ambalate atât inteligente, cu mai multe funcții decât protecția produselor, cât și prietenoase cu mediul, vor avea de câștigat, pe o piață unde tendința de concentrare a jucătorilor crește de la an la an,” a explicat Kurt Weber, director general al Horváth România.

La nivel global, zona economică Asia-Pacific este răspunzătoare în prezent pentru cea mai mare proporție de ambalaje, și anume aproximativ 40% cu o rată de creștere anuală estimată de aproape 7%. Urmează Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) cu puțin sub 30% și America de Nord cu 26%.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

18 minute ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

8 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

14 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

15 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

15 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

15 ore ago