Stiri

Indicele ROBOR la 3 luni a ajuns la 2,07%

6 oct. 2021 < 1 min

Indicele ROBOR la 3 luni a ajuns la 2,07%

Reading Time: < 1 minut

Indicele ROBOR la 3 luni a ajuns la 2,07%, trecând de nivelul de la începutul anului, de 2,01%.

Cotația este peste dobânda de 2% la care băncile se pot împrumuta de urgenţă de la BNR.

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a continuat să crească fiind cotat la miercuri la nivelul de 2,07%.

ROBOR la 3 luni, dobânda la care băncile îşi acordă împrumuturi cu o maturitate la trei luni, este și indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele de consum şi ipotecare acordate în lei înainte de luna mai 2019.

Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă – indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor – IRCC, care a înlocuit ROBOR.

La debutul anului 2019, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99% pe an, iar la începutul anului 2020 se situa la 3,19%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 2,16%, de la 1,89% în şedinţa anterioară, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 2,22%, de la 1,98%.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 1,08% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2021, în scădere faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,25%.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: