Începe programul Rabla 2022. Care sunt noile modificări
Reading Time: 2 minuteÎncep programele Rabla Clasic și Rabla Plus. De astăzi de la ora 10 persoanele fizice se pot adresa producătorilor și dealerilor auto pentru a se înscrie în aceste programe. Tot de astăzi și persoanele juridice pot încărca în aplicația informatică documentele necesare pentru participarea în aceste programe.
Primă de casare care pleacă de la 6.000 de lei
Ediţia din acest an a celor două programe guvernamentale vine cu o serie de modificări.
Astfel, în ceea ce priveşte „Rabla Clasic”, prima de casare este de 6.000 lei pentru un autovehicul uzat, respectiv de 9.000 lei pentru două autovehicule vechi, la care se pot adăuga următoarele beneficii:
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou (cu excepţia motocicletelor), al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou (cu excepţia motocicletelor), echipat cu motorizare GPL/GNC;
- ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou (fără motociclete), echipat cu sistem de propulsie hibrid; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
O altă modificare se referă la vechimea autovehiculului uzat eligibil în cadrul programului, care trebuie să fie de cel puţin 6 ani de la data primei înmatriculări în România, faţă de 8 ani cât se solicita anterior.
Pentru achiziţionarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 6.000 lei, la care se pot adăuga:
- un ecobonus de 1.500 lei – pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
- un ecobonus de 1.500 lei – pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Rabla Plus cere casarea unui autovehicul vechi
În ceea ce priveşte Programul Rabla Plus, s-a introdus obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Totodată, pentru fiecare autovehicul nou, există posibilitatea casării a maximum două autovehicule uzate.
Cuantumul finanţării este următorul:
- 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau un autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in (cu excepţia motocicletelor), care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;
- 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;
- pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi care are norma de poluare nu mai mare de Euro 3, se mai poate acorda un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul.
Totodată, ecotichetul pentru achiziţionarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
În cazul ambelor programe guvernamentale valoarea finanţării nu poate depăşi 50% din preţul de comercializare al autovehiculului nou achiziţionat.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz