Începe maratonul vaccinării în București. Sala Palatului și Biblioteca Națională sunt pregătite
Reading Time: 5 minuteVineri începe maratonul vaccinării în București. Vor fi trei zile în care toată lumea se poate vaccina, fără programare și într-un program non-stop. Persoanele care doresc să se vaccineze, vor putea merge la orice oră din zi și din noapte pentru a se imuniza. STB va asigura autobuze care vor circula non-stop spre centrele de vaccinare.
Vaccinare la Sala Palatului și Biblioteca Națională
Maratonul vaccinării anti-COVID care se va desfăşura la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională din Bucureşti începe vineri, de la ora 16,00, şi se va încheia luni. La acțiune vor participa aproximativ 1.200 de voluntari – medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi medicinişti.
Dintre cei 1.200 de voluntari, 260 sunt medici, 300 asistenţi medicali, 135 de rezidenţi şi 500 de studenţi.
Acţiunea începe vineri, la ora 16,00, şi se va termina pe 10 mai, la ora 8,00, însă dacă vor mai fi la rând persoane care doresc să se vaccineze, vor fi şi acelea imunizate.
Cabinete de imunizare suficiente
La Sala Palatului vor fi organizate 40 de cabinete de imunizare iar la Biblioteca Naţională – zece cabinete. Dozele de vaccin urmează să fie livrate de militari, cu autospecialele cumpărate special pentru campania de imunizare.
De asemenea, vor fi şi momente muzicale de pian şi vioară şi vor fi prezenţi sportivi, artişti, dar şi alte vedete.
Coordonatorul campaniei de imunizare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, va fi unul dintre medicii care vor administra vaccin împotriva SARS-CoV-2 la maratonul organizat în Bucureşti.
„Vaccinul distribuit va fi de la compania Pfizer. (…) Inclusiv eu voi fi prezent şi voi vaccina în ziua de vineri în centrul de la Sala Palatului”, anunţa Valeriu Gheorghiţă în cadrul unei conferințe de presă.
Oamenii vor putea veni la vaccinare fără declarația de deplasare
Chiar dacă noaptea sunt restricții de deplasare, cei care vor veni la centrele de vaccinare, nu vor avea nevoie de aceste declarații. Simpla dovadă a faptului că s-au vaccinat ar putea fi considerată suficientă pentru a justifica deplasarea pe parcursul nopții. Declarațiile au fost făcute de Valeriu Gheorghiță, coordonatorul național al campaniei de vaccinare.
STB va asigura transportul către centrele de vaccinare
Cu ocazia maratonului de vaccinare, circulația autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 va fi extinsă şi pe parcursul nopţii.
„Oricine vrea să se vaccineze cu vaccinul anti-COVID-19 o poate face fără niciun fel de programare începând de vineri, la ora 16,00, şi până luni, la ora 8,00. Împreună cu STB, am convenit să extindem şi noaptea circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368, pentru a facilita transportul bucureştenilor la centrele de vaccinare şi înapoi spre casă”, a scris primarul general pe Facebook.
Alte evenimente de vaccinare în România
Nu doar la București se organizează maratonul de vaccinare. Și în toată țara sunt organizate centre de vaccinare fără programare. Iar persoanele care doresc să se vaccineze, începând de sâmbătă se pot prezenta fără programare la orice centru doresc.
Maratonul revenirii la normalitate! (vaccin Pfizer)
4-11 mai – Maratonul Vaccinării în rețeaua sanitară MApN (spitalele militare din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara);7-9 mai – Maratonul Vaccinării la București;14-16 mai – Maratonul Vaccinării la Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș și Iași;
Eveniment special: 7 mai – Maraton de Vaccinare la Castelul Bran Locație: în clădirile Vămii Medievale din incinta Domeniului Bran, în fiecare weekend, timp de o lună, din 7 mai.
Vineri, între orele 14:00 – 20:00, sâmbătă, de la 10:00 la 20:00 și duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00
Brașov: 10 evenimente de vaccinare, fără programare, cu Pfizer9 mai – Liber în Europa (Piața Sfântul Ioan): angajați din turism și iubitori de călătorii
16 mai – Liber la restaurante: angajați horeca și clienții lor
23 mai – Liber în tribune (Patinoarul Olimpic): sportivi și suporteri
30 mai – Liber la piscine (Bazinul Olimpic): iubitori de înot
1 iunie – Liber la joacă (Parcul Magnoliei, locul de joacă din centrul civic): părinți
6 iunie – Liber la cinema: cinefili și angajați din mall-uri, drive-thru
13 iunie – Liber la concerte: organizatori evenimente și tineri (sală de concerte)
21 iunie – Liber în biserici: enoriași și personal ecumenic
Eveniment final – Liber în Brașov: turiști și brașoveni, Piața Sfatului
Vaccinare fără programare, cu vaccin Pfizer
Drive-Thru Deva – program 10.00-19.00, L-D
Drive-Thru Deva, 7 mai, Vinerea verde: cicliștii vor fi vaccinați cu prioritate în intervalul orar 13.00 – 19.00
Drive-Thru Cluj-Napoca – program 08.00-20.00, L-D
Drive-Thru Arad – program 08.00-20.00, L-D
Drive-Thru București – program 08.00-20.00, L-D
Drive-Thru Oradea – program 08.00-20.00, L-D
Drive-Thru Timișoara – program 08.00-20.00, L-D
Drive-Thru Bistrița – program 8-9 mai, 08.00-20.00. L-D
*Vaccinarea fără programare:
➢ În limita capacității centrelor și a dozelor disponibile;
➢ Cu utilizarea bonurilor de ordine eliberate în centre;
➢ Pe tot parcursul programului centrului, pentru persoanele de peste 60 de ani;
➢ După ora 14.00, pentru populația generală, cu vârsta sub 60 ani Începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare. Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin.
Important de reținut este faptul că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă și timpul așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz