Încă un tren a deraiat în România. Circulația trenurilor spre Arad este blocată
Reading Time: < 1 minutUn nou accident pe calea ferată a blocat de data aceasta mersul trenurilor spre Arad. CFR Călători a anunțat că un tren marfar a deraiat între stațiile Mintia-Brănișca din județul Hunedoara.
Operatorul trenului este unul privat, iar mai multe trenuri care mergeau spre Arad sunt în imposibilitatea de a mai trece prin acea zonă.
Traficul feroviar este oprit temporar, pe raza Sucursalei Regionale CF Timișoara, între stațiile CF Mintia și Brăniștea, pe firul II (firul I este închis pentru lucrări de modernizare) unde, în jurul orei 14,40, al 13-lea vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat, de un boghiu.
„Trenul care aparține operatorului privat de transport feroviar de marfă Express Forwarding SRL, circula pe relația Potcoava – Curtici, avea în compunere 32 de vagoane și transporta cereale”, transmite CFR SA.
Personalul de intervenție al Regionalei CF Timișoara se deplasează la fața locului pentru a interveni în zona afectată de deraiere.
Până la reluarea circulației, CFR SA va asigura transbordare auto, pe relația Ilia – Simeria, pentru călătorii aflați în trenurile care tranzitează zona afectată de deraiere.
La finalul lunii iulie un alt tren marfar a deraiat la Fetești. Atunci au fost blocate toate trenurile care ajungeau la mare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz