În România sunt cele mai mici prețuri din UE. Datele Eurostat
Reading Time: 2 minuteNivelul prețurilor pentru bunurile de consum și servicii în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre UE, cele mai reduse preturi fiind în România (55% din media UE), Bulgaria (56%) și Polonia (58%), arată datele prezentate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În 2020, cel mai ridicat nivel al prețurilor în Uniunea Europeană s-a înregistrat în Danemarca (141% din media UE), Irlanda și Luxemburg (fiecare cu 136%), Suedia (130%) și Finlanda (126%).
Variații mari de prețuri între statele europene
Nivelul prețurilor pentru bunurile de consum și servicii în Uniunea Europeană a variat cu aproape unul la trei între cel mai ieftin și cel mai scump stat membru UE.
În 2020, nivelul prețurilor pentru restaurante și hoteluri a fost de trei ori mai ridicat în cea mai scumpă țară față de cea mai ieftină. Nivelul prețurilor a variat de la 46% din media UE în Bulgaria, fiind urmată de România (53%) și Ungaria (56%), la 154% din media UE în Danemarca, înaintea Suediei (138%) și Finlandei (131%).
Pe locul doi în ceea ce privește diferența nivelului prețurilor se află alcoolul și tutunul, cel mai scăzut nivel al prețurilor fiind în Bulgaria (61%), Ungaria (69%) și Polonia (70%), iar cel mai ridicat în Irlanda (187% din media), urmată la distanță de Finlanda (158%), Suedia (136%) și Franța (133%).
Alimentele și băuturile nealcoolice sunt cele mai ieftine în România (66% din media) şi Polonia (68%), iar cele mai scumpe în Danemarca (129% din media UE), Luxemburg (126%) și Austria (125%).
Îmbrăcămintea este grupul de produse unde prețurile diferă mai puțin în rândul statelor membre UE, variind de la 73% din media UE în Ungaria la 130% în Danemarca, transmite Agerpres, citat de Digi24.
Premierul Florin Cîțu s-a lăudat cu acest lucru pe Facebook
„Eurostat confirmă – în România sunt cele mai ieftine alimente din UE! P.S. Așa mai omorâm un fake news despre «explozia» prețurilor”, a scris, miercuri, premierul Florin Cîțu, pe Facebook.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz