După ce săptămâna trecută 5 to go anunța că toate cafenelele sale se redeschid pe 5 mai, în regim de ”to go” și ”drive”, reprezentanții grupului declară acum că, începând cu data de 15 martie au fost semnate contracte pentru 9 francize noi în București, Cluj și Călărași. În plus, în plină stare de urgență, fondatorii grupului, alături de echipa centrală, au continuat amenajările de noi unități, dintre care 10 au fost finalizate și sunt gata pentru a fi deschise, și au listat unele dintre produsele 5 to go pe platforma celui mai mare retailer online local.
”Din 15 martie și până la ora actuală am reușit să semnăm 9 francize, dintre care 4 sub conceptul de Pro Unit, am finalizat 10 amenajări de noi locații și mai avem alte 15 în curs, am închiriat 3 spații și am relocat altele 3 din nereguli legate de chirie. În plus, am decis că e momentul să continuăm dezvoltarea business-ului 5 to go și către alte direcții. Astfel, am listat două dintre produsele noastre, siropul pentru acasă și cănile din porțelan, pe platforma celui mai mare retailer online local”, declară Radu Savopol, co-fondator 5 to go. Acesta precizează, de asemenea, că echipa lucrează și la alte produse pentru acasă și speră ca din iunie, cafeaua 5 to go să se poată regăsi și în magazine.
Conceptul de Pro Unit este un serviciu complementar pe care 5 to go îl oferă unui business deja existent. Programul a venit ca urmare a solicitărilor constante, cu precădere din partea francizaților grupului. Aceștia au putut adăuga acest serviciu unei afaceri deja existente a lor, putând astfel să-și bucure clienții cu produsele 5 to go. În acest moment, există 15 Pro Units deschise la nivel național și alte 5 în curs de amenajare.
Grupul 5 to go numără în prezent 153 de cafenele deschise în București și în întreaga țară, cu alte 25 pregătite spre a fi funcționale după 15 mai.
Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…
E.ON România și Asociația Zi de BINE își unesc forțele în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor…
În perioada sărbătorilor de iarnă, Lidl România continuă tradiția de a transforma bucuria dăruirii într-un sprijin real pentru copiii din…
Pe măsură ce anul se apropie de final, piețele de capital globale și performanțele companiilor vor resimți influența mai multor…
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, și TAROM, compania națională de transport aerian a…
Fabrica de Vacanțe, parte a Grupului Aerotravel, lansează cea mai așteptată campanie a anului, Black Friday 2024, cu reduceri de…