În Europa este testat un nou medicament pentru coronavirus
Reading Time: 2 minuteA început testarea unui nou medicament, sarilumab, pentru fazele grave de Covid-19, în Italia, Spania, Germania și Franța. Medicamentul a fost aprobat pentru artrita reumatoidă, potrivit Mediafax.
Aproximativ 300 de pacienți, în stadiu sever al bolii participă la acest studiu. Aceștia trebuie să aibă diagnostic de preumonie și confirmare clinică a Covid-19 și li se va administra o doză intravenoasă de sarilumab la tratament.
Medicamentul este un anticorp monoclonal uman care inhibă receptorul interleukinei 6 (IL-6) prin legarea şi blocarea acestuia. Acesta poate reduce inflamaţia plămânilor la pacienţii cu infecţie severă cu coronavirus. Ipoteza este susţinută de eficienţa unei alte molecule care inhibă receptorul interleukinei 6, tocilizumab. Acest antiinflamator a fost folosit în China, iar în Italia este unul dintre medicamentele care, deşi în teste, începe să îşi dovedească eficienţa.
România este inclusă într-un studiu clinic
În prezent, în Europa se desfășoară alte două mari studii clinice, iar la unul participă și România.
Țara noastră a aplicat la studiul clinic internaţional, „Solidarity”, lansat sub egida Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), prin Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
România a propus includerea în studiu a tuturor celor nouă centre de boli infecțioase(două din București și șapte din țară), a declarat pentru G4Media.ro Alexandru Rafila, care este și şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti. ”Am reușit să includem România în studiu datorită faptului că am fost sprijiniți de OMS”, a mai spus Rafila.
Cele patru tratamente incluse în ”Solidarity trial” sunt: Remdesivir, Clorochină și hydroxychlorochină, Ritonavir/lopinavir și Ritonavir/lopinavir + interferon beta.
Cel de-al doilea studiu, denumit „Discovery”, se realizează în cel puțin șapte țări din UE pe un total de 3.200 de pacienţi. În cadrul acestui studiu se testează patru tratamente experimentale împotriva noului coronavirus.
Cele patru tratamente testate pe scară largă vizează următoarele molecule: Remdesivir, Lopinavir în combinaţie cu Ritonavir (care poate fi sau nu asociat cu interferon beta) şi Hidroxiclorochină, potrivit unui comunicat publicat de Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetări Medicale (INSERM), organismul care coordonează cercetările medicale în Franţa.
Credit foto: ID 177307761 © Anneleven | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz