BizRemote by certSIGN Finanțe Stiri

În ce investim în criză? Prețul aurului atinge niveluri record pe fondul pandemiei

27 iul. 2020 < 1 min

În ce investim în criză? Prețul aurului atinge niveluri record pe fondul pandemiei

Reading Time: < 1 minut

Preţul aurului, considerat investiție de refugiu, a crescut semnificativ, investitorii fiind din ce în ce mai interesaţi de metalul galben, pe fondul temerilor că extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) va încetini ritmul redresării economiei mondiale.

Totodată, prețul aurului este influențat de măsurile agresive de relaxare monetară adoptate de multe bănci din întreaga lume, de când pandemia a dus la recesiunea economiei globale. Unii investitori se tem că aceste măsuri de politică monetară ar putea duce în cele din urmă la inflaţie.

Pe piaţa spot uncia de aur a urcat luni dimineaţa cu 1%, la nivelul record de 1.929,90 dolari, depăşind vârful atins în septembrie 2011.

Creşterea infecţiilor în SUA şi în alte regiuni a afectat speranţele pentru o redresare economică rapidă şi a redus apetitul investitorilor pentru activele riscante. De asemenea, tensiunile geopolitice sprijină creşterea preţului aurului, perceput ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini.

Înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea băncilor private recomandau clienţilor lor să păstreze doar o mică parte din avuţia lor sub formă de aur. În prezent, unii dintre aceşti consilieri direcţionează până la 10% din portofoliile clienţilor lor spre metalul galben, pe măsură ce stimulente introduse de băncile centrale au redus semnificativ randamentele la obligaţiunile guvernamentale. În aceste condiţii, să deţii aur este mai atractiv, chiar dacă deţinerea de aur nu aduce venit.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: