Stiri

În ce condiții se poate modifica un contract de telefonie, internet sau televiziune

26 oct. 2021 < 1 min

În ce condiții se poate modifica un contract de telefonie, internet sau televiziune

Reading Time: < 1 minut

Modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât și la inițiativa operatorului. Potrivit deciziilor Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, utilizatorul poate solicita schimbarea planului tarifar sau a altor clauze conform prevederilor exprese din contract prin negocierea directă cu
furnizorul.

Dacă operatorul intenționează să modifice unilateral clauze din contract (servicii oferite, tarife, mod de tarifare etc.), el are obligaţia să își informeze abonații despre modificări prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora. În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonații pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri.

Transmiterea notificărilor de către furnizori


Notificarea privind intenția de a modifica unilateral contractul trebuie să fie transmisă de operator
printr-unul din următoarele mijloace:
– e-mail
– SMS
– contul de client al utilizatorului de pe site-ul operatorului, caz în care va fi însoțită de un SMS și/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea notificării
– fax
– scrisoare

Mijlocul ales de furnizor pentru transmiterea notificării trebuie să asigure transmiterea integrală a
textului acesteia, fără a face trimitere la alte surse de informare.

Ce, cum şi unde reclami
Dacă un furnizor a modificat contractul fără să notifice sau nu a informat utilizatorul despre posibilitatea de a denunţa contractul fără penalităţi, ANCOM poate lua măsuri. Sesizările pot fi trimise prin mijloacele menționate în secţiunea  Sesizează ANCOM !

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: