În ceea ce priveşte turismul, sunt două variante de sprijin care sunt analizate, respectiv varianta acordării de granturi în sumă fixă şi varianta voucherelor de turism, a anunțat Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.
„Sunt două variante de lucru: este varianta de lucru a grantului în sumă fixă, unde vor intra şi societăţile din turism, şi mai există în discuţie varianta voucherelor de turism pentru cei care sunt consumatori de servicii de turism. Una dintre aceste variante ar urma să fie adoptată de către Guvernul României, astfel încât şi turismului să i se acorde partea de sprijin, fiind un domeniu destul de afectat în această perioadă şi care are nevoie de solidaritatea noastră pentru ca să îşi poată porni activităţile”, a declarat Marcel Boloş, la Digi 24.
Ministrul Fondurilor Europene a arătat că bugetul de sprijin şi intervenţie din fonduri europene destinat IMM-urilor este de circa un miliard de euro, după o serie de negocieri derulate cu Comisia Europeană.
Boloş a precizat că se analizează mai multe variante de sprijin. „O primă variantă este un grant în sumă fixă, proporţional cu cifra de afaceri, care se acordă întreprinderilor mici şi mijlocii pentru restartarea activităţii – de exemplu, 10.000 de euro la cifra de afaceri de 100.000 euro sau 20.000 euro la cifra de afaceri de 200.000 euro, dar acest lucru se va hotărî la nivel de Guvern. A doua variantă de lucru este cea a granturilor pentru investiţii care pot să meargă până la 200.000 euro, în funcţie de valoarea investiţiei pe care ar urma să o implementeze beneficiarul. Sunt, aşadar, variante de lucru pe care le discutăm la nivel de Guvern. Este şi o a treia variantă, aceea a voucherelor de consum sau a voucherelor pentru IMM-uri, care ar presupune, de asemenea, sprijin în sumă fixă pentru integrarea în muncă a celor care în această perioadă au fost în şomaj tehnic şi au contractele individuale de muncă suspendate”, a spus ministrul Fondurilor Europene.
Grupul de companii farmaceutice Direct Pharma Logistics, format din Direct Pharma Logistics, Pharmalink și Farmatop, estimează vânzări de 37 de…
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, a vândut 1,64 milioane de articole în prima sa campanie…
Erste Private Banking România a fost desemnat cel mai bun serviciu de Private Banking din România, de către două dintre…
Bucătari talentați din 16 unități gastronomice renumite din România vor concura sâmbătă, 16 noiembrie, pentru un loc în finala prestigioasei…
Digi Communications NV, unul dintre liderii la nivel european în domeniul telecomunicațiilor, listat la Bursa de Valori București, raportează venituri…
Valoarea totală a pieței ceasurilor de lux a ajuns în 2023 la aproape 44,2 miliarde de dolari și se estimează…